Connect with us
"
"

Cultură

Eșafodul pentru Frida sau tragedia lui Erich Maria Remarque

Publicat

pe

Erich Maria Remarque nu era evreu. Romanele sale însă era împotriva războiului și-l deranjau pe Hitler. La un moment dat, naziștii l-au numit pe Remarque „evreul francez Kramer”, au arestat-o pe sora lui și au decapitat-o.

Ura fasciștilor față de Remarque s-a născut în 1929. Atunci a fost publicat romanul său împotriva războiului „Pe frontul de Vest nimic nou”, care a fost recunoscut drept una din cele mai bune cărți despre Primul Război Mondial. Remarque, care a fost înrolat în armată încă din școală, a simțit și a descris războiul fără eroism, arătând mai mult durerea și suferința. În roman apăreau nu doar lupte și bătăii, ci vieți distruse, destine schilodite, trăiri interioare, pierderea credințelor și a idealurilor.

Enlarge

2-58
Imagini din Primul Război Mondial

„De la război s-au întors jumătate din cei care au plecat”, își amintea Remarque. „Cei care au supraviețuit, nu și-au revenit nici în ziua de azi. Eu tot sunt un mort viu.” Autorul a pus aceste cuvinte în prefața cărții sale: „cartea asta nu este o acuzație dar nici o mărturisire. Este doar o încercare de a povesti despre o generație mutilată de război. Este despre cei care au devenit victimele sale, chiar dacă n-au căzut sub ghiulele.” Fasciștii au considerat aceste declarații drept slăbiciuni care duc la atitudini de înfrângere – un arian adevărat nu are dreptul la slăbiciuni. Remarque a fost proclamat trădător de patrie.

Erich Paul Remarque s-a născut în orașul german Osnabrück, în familia unui legător de cărți. În copilărie era pasionat de pictură și muzică, cânta la pian și organ. Se gândea serios la o carieră în muzică și exersa neobosit. La 17 ani oferea lecții de muzică. Cu puțin înainte de începerea Primului Război Mondial, Remarque a susținut cu succes examenele de admitere în seminarul regal din Osnabrück, peste un an însă, a fost înrolat în armată.

Enlarge

3-1
Micul Erich alături de surorile sale

Cariera lui muzicală a încetat din cauza rănilor primite în lupte, una din care i-a afectat serios o mână. În spital a aflat că mama sa, Anna – Maria, a decedat. Ceva mai târziu Remarque și-a schimbat numele din Erich Paul în Erich Maria Remarque, onorându-și astfel mama. Întors de la război și decorat cu Crucea de Fier de gradul I, Remarque era cu totul alt om – un pacifist convins.

Timp de câțiva ani, Remarque a încercat diferite profesii – a fost contabil, a oferit lecții de pian, a fost vânzător, a lucrat într-un birou de producere a monumentelor funerare, a stat fără lucru.  A trăit o vreme într-o șatră de romi.  Mai târziu a scris despre asta în cartea „Obeliscul negru”. Primul roman, „Cuibul visurilor” a fost publicat în 1920. Activitatea de scriitor a luat-o la modul serios prin 1926, când romanele „Femeia cu ochi aurii” și „Din bucuriile și tristețile tinereții” au avut succes, spre marea lui surprindere.

Enlarge

4-1
Erich Maria Remarque

Următorul roman „Pe frontul de Vest nimic nou” i-a adus un succes fulminant. Cartea a fost scrisă în șase săptămâni și în primul an de la publicare au fost cumpărate aproape un milion și jumătate de exemplare. Asta în pofida faptului că Remarque primise multe refuzuri din partea editurilor, din motiv că romanul său nu ar fi actual. Chiar și editura care până la urmă a acceptat să-i publice romanul, nu spera să aibă succes și a inclus o sumă pentru recompensarea daunelor: Remarque trebuia să lucreze în calitate de jurnalist, dacă romanul său nu s-ar fi vândut.

 ***

Dar imediat cum fragmente din roman au apărut în ziarul editurii, tirajul său a fost mărit de câteva ori, iar numărul de comenzi în avans al cărții a constituit șaizeci de mii în prima săptămână de la publicare. Apărută în librării pe 29 ianuarie 1929, „Pe frontul de Vest nimic nou” a devenit cea mai vândută carte în Germania din istorie.  A fost tradusă în 26 de limbi și a devenit bestseller. Compania americană Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare de la Remarque. Filmul cu același nume, lansat în SUA în 1930, a fost adus pentru proiecții la Berlin.

În acele vremuri, Remarque nu înceta să fie atacat de membrii (NSDAP, Partidul Muncitoresc German). Faptul că autorul se pronunța împotriva războiului în roman, ororile și absurditatea acestuia nu se regăseau în retorica ideilor de propagandă nazistă. Hitler, care avea o influență crescândă, l-a declarat pe Remarque  evreu francez, i-a dat indicații lui  Joseph Goebbels, viitorul ministru al propagandei celui de-al Treilea Reich, să împiedice proiecția filmului.

Enlarge

7
Erich Maria Remarque a fost destituit din drepturile de cetățean al Germaniei de tribunalul nazist.

În seara de 5 decembrie 1930 la cinematograful unde era planificată premiera filmului, au ajuns aproape 200 de provocatori naziști. Ei strigau lozinci antisemite și atacau spectatorii, care li se părea că au înfățișare de evrei. În curând în sală a apărut Goebbels, înconjurat de câțiva deputați naziști. Împreună cu el, au intrat și provocatorii, care au cumpărat bilete la balcon. Imediat ce a început proiecția filmului, ei au început să arunce în mulțimea de la parter grenade fumigene. Toți au ieșit din sală rapid. Proiecția filmului a fost întreruptă.

Gloata de provocatori în cămăși brune au ieșit în stradă, continuând să strige lozinci antisemite. Acest lucru s-a întâmplat timp de cinci seri la rând. Goebbels scria în jurnalul său: „Seara în cazino. În 10 minute se începe balamucul. Poliția nu are nicio putere. Gloatele înfuriate atacă evreii… afară atacă casele cinematografului. Se sparg sticlele în geamuri. Mii de oameni se delectează cu acest spectacol. Proiecția filmului a fost anulată, următoarea la fel. Noi am învins.”

Enlarge

5-1
Arderea cărților în Germania nazistă

Nota red: Cămășile brune – organizație paramilitară nazistă, înființată de Adolf Hitler, folosită ca batalion de asalt

Totuși în legătură cu aceste manifestații, poliția a interzis orice demonstrații naziste în Berlin. În același timp, președintele țării, Paul von Hindenburg a interzis oficial proiecția filmului care „insultă sentimentele veteranilor de război”. Verdictul final al comitetului de cenzură afiliat ministerului afacerilor externe al Germaniei a fost „Calitatea estetică proastă”. Naziștii sărbătoreau încă o victorie.

După venirea lui Hitler la putere, cărțile lui Remarque au fost arse printre primele. „În 1933 eu am fost ars simbolic împreună cu toată cărțile mele”, își amintește Remarque. În 1938 a fost publicat în limba germană următorul roman „Trei tovarăși”. În același an, Erich Maria Remarque a fost lipsit de cetățenia germană. În hotărârea tribunalului demonstrativ scria: „El a fost susținut de presa evreiască, prin care a insultat în cele mai urâte moduri, memoria celor căzuți pe front. Anume pentru asta trebuie să fie exclus din comunitatea populară germană”. În anii 40, Remarque s-a mutat în SUA din Elveția, unde locuise până atunci.

Enlarge

6
Elfriede Scholz, sora mai mică a lui Erich Maria Remarque

Naziștii, care nu puteau să-l rețină pe scriitor, s-au răzbunat pe rudele lui. În 1943, Gestapo a arestat-o pe sora lui mai mică, Elfriede Scholz, pentru „propagandă mincinoasă în favoarea dușmanului” și „subminarea puterii de apărare a țării”. Președintele așa-zisului tribunal popular i-a declarat Elfriedei – „fratele vostru a scăpat de noi. Dar voi nu aveți unde fugi”. A condamnat-o la moarte prin decapitare.

Scrisoarea ei de adio către sora mai mare a fost scrisă pe 4 decembrie 1943: „eu sunt în Plötzensee și astăzi după masă, nu voi mai fi”. Remarque va afla de moartea ei abia după sfârșitul războiului. El îi va dedica Elfriedei romanul „Scânteia vieții”, care va fi publicat în 1952. În același an el se va întoarce pentru prima dată în Germania și va fi ultima dată când va fi în țară. Scopul călătoriei lui Remarque la Berlin va fi vizita la închisoarea Plötzensee, unde a fost decapitată sora sa. În cinstea vizitei lui, în Berlinul de Vest a avut loc proiecția filmului „Pe frontul de Vest nimic nou”, cu care s-a început această istorie.

Mai multe istorii ale oamenilor care au suferit în urma regimului nazist, vedeți pe portalul jewish.ru.

Istorie

Cine este Anne Frank, tânăra care a povestit despre terorile Holocaustului

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Anne Frank este tânăra care a povestit întregii lumi despre terorile Holocaustului prin jurnalul ei. S-a ascuns de germani, a trăit timp de doi ani într-o cameră secretă, a fost găsită, dusă în lagărul de concentrare Bergen-Belsen și cu toate acestea, credea că oamenii nu pot fi răi. 

Jurnalul ei a fost o sursă veridică despre ceea ce s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dezastrul, coșmarul clădit cu cadavre și sânge de către liderul nazist Adolf Hitler și dorința lui obsesivă de a nimici evreii, a fost povestită diferit și foarte mult, dar mai puțin Holocaustul a trecut prin trăirile unei adolescente care nu înțelegea de ce într-o zi, ea și mulți oameni dragi ei au devenit „o piedică, un lucru în plus de care germanii trebuie să scape”.

PE LUNG

Anne Frank s-a născut în 1929, într-o familie de evrei reformați. Ei îi plăcea foarte mult să citească, să învețe și să se joace cu prietenii. Însă, copilăria i-a fost zdrunciunată de venirea naziștilor la putere în Germania. Atunci, tatăl ei, Otto Frank, a decis să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, în Olanda. Cele două fiici și soția l-au urmat abia peste un an. Acolo aveau impresia că sunt în siguranță și lucrurile începeau să funcționeze. Tatăl Annei a mai deschis un magazin de mirodenii, însă, în mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, rezultatul fiind că regina Wilhelmina a plecat la Londra în exil, Olanda capitulând.

La început, naziștii au fost mai puțin agresivi față de evreii din Olanda, dar acest lucru nu a durat mult timp. Treptat, au apărut legi care le interzicea evreilor să meargă la cinematograf. Acest lucru a durut-o foarte mult pe micuța Anne care adora acel loc absolut magic, unde putea să urmărească jocul actoricesc și cum oamenii pot fi fericiți și deschiși. Totodată a fost nevoită să se transfere la o școală pentru evrei, iar puțin mai târziu toți evreii au fost obligați să poarte steaua lui David. Pentru a ocroti firmele de controlul strict nazist, Otto a predat pro forma conducerea lor colaboratorilor săi arieni și a pregătit o ascunzătoare în spatele oficiului firmei lui. Ascunzătoarea avea o suprafață de circa 50 m², a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Prognozele a ceea ce va urma nu-l lăsau nopțile să doarmă și înțelegea că trebuie să fie pregătit de ce e mai rău.

Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia aniversării vârstei de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roșii, cu cheie. În el, făcea confidențe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme de religie, dragoste și sexualitate.

Pe data de 5 iulie 1942, Margot, sora mai mare a Annei, a primit o înștiințare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă. În caz de neprezentare, toată familia Frank urma să fie arestată. De aceea, familia Frank s-a hotărât să se ascundă mai repede decât planificaseră inițial. Pentru a deruta autoritățile, și-au lăsat locuința în dezordine, cu un bilet care crea impresia că ar fi fugit în Elveția. După o săptămână, li s-a alăturat în ascunzătoare familia van Pels, iar în noiembrie 1942 Fritz Pfeffer. Cei ascunși au locuit mai bine de doi ani în ascunzătoare. În acest timp nu au putut ieși afară și trebuiau să aibă grijă să nu atragă atenția asupra ascunzătorii prin zgomote, lumină etc. Iar colegii de serviciu a lui Otto îi asigurau cu alimente și produsele de care aveau nevoie.

Anne scria în jurnalul ei că uneori îi era frică: „Trebuie să nu producem niciun zgomot, ca să nu ne găsească. Uneori, am impresia că aici e atât de puțin spațiu, încât simt că mă sufoc”.

Timp de doi ani, tânăra a scrie în jurnal tot ce se întâmplă și ce simte. Într-o zi, ea aude la radio cum autoritățile olandeze îndeamnă oamenii să păstreze notițele despre fărădelegile comise de germani. Atunci, Anne decide să-și redacteze înscrierile și să le dea o formă de povestire pe care o numește „Ascunzătoarea”. Însă, ea nu reușește să finalizeze redactarea, pentru că la 4 august 1944, naziștii au venit la locuința din Prinsengracht după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. Cei ascunși au fost trimiși la Auschwitz, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, unde cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte prin înfometare, împușcați sau sufocați în camerele de gazare, ascunse sub forma unor dușuri.

Pe 3 septembrie 1944 a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare. Peste o lună, Anne, sora și mama ei au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. În martie 1945, în lagăr a izbucnit o epidemie de tifos, care a omorât mii de oameni, printre care era și Anne, iar peste mai puțin de o lună, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Otto Frank, tatăl Annei, a fost singurul care a supraviețuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. După eliberare, el a mers l aunul dintre cei mai buni prieteni ai familiei care a păstrat jurnalul Annei. Otto este surprins și profund marcat de notițele făcute de fiică. Se dovedește că fiica lui visa să devină scriitoare sau jurnalist și a vrut să-și publice poveștile despre viața pe care a petrecut-o în acest adăpost. Prietenii lui Otto îl conving să publice jurnalul. Pe 25 iunie 1947, cartea este publicată într-un tiraj de 3.000 de exemplare. Și acesta este doar începutul: cartea este tradusă în 70 de limbi și servește ca material pentru filme și spectacole. Oamenii din întreaga lume fac cunoștință cu povestea Annei, iar în 1960 adăpostul se transformă în muzeul Anne Frank House. Otto, până la moartea sa în 1980, continuă să participe activ la activitățile Muzeului și Fundației Anne Frank, în speranța că cititorii jurnalului fiicei sale vor putea recunoaște pericolele asociate cu discriminarea, rasismul și ura față de evrei.

Citește mai departe

Istorie

Anti-semitismul în Moldova: de la pogromuri și Holocaust la o comunitate minusculă, Ilan Șor și un viitor opac

Publicat

pe

De către

PE SCURT

“Кишинев- город жидов, Оргеев- город евреев”

Am auzit zicătoarea asta pentru prima dată pe când aveam vreo 15 ani. Asta în pofida faptului că m-am născut și am copilărit în Orhei. Nu pot să-mi aduc aminte de vreo experiență (decât pe la vreo 16 ani) în care am întâlnit un evreu sau am fost în direct contact cu cultura evreiască. Așa se întâmplă că în Republica Moldova, o rămășiță a provinciei Basarabia, e greu să întâlnești evrei. Paradoxal, Basarabia era una dintre regiunile cu cea mai mare concentrație de evrei nu doar din Europa de Est, dar și din întreaga lume.

Și dacă-i așa, unde-i acea populație concentrată? Odată cu micșorarea acestei comunități, a dispărut și anti-semitismul din Moldova?

PE LUNG

Începând cu secolul 15, negustorii evrei sefardici au început să folosească Basarabia în calitate de traseu comercial între Marea Neagră şi Polonia. Evreii au început să-și stabilească așezări în secolul 16. În secolele 18 şi 19, evreii au început să participe activ la comerțul local, precum și la fabricarea băuturilor alcoolice, după ce au fondat mai multe comunități la hotarele unor târguri.

La începutul secolului 19, populația evreiască constantă în Basarabia era de 20.000 de oameni, numărând atât evrei Așkenazim (care provin din vestul și centrul Europei) cât și Sefardici (ai căror strămoși locuiau în Orientului Apropiat). Regiunea a devenit centrul literaturii în limbile ebraică și idiș, dar și a culturii evreiești est-europene. În anul 1836, populația evreiască a crescut până la 94.045 de oameni, iar către anul 1897 deja număra 228.620 de evrei, locuitori ai Basarabiei (11,8% din toată populația), din cauza migrației multor comunități evreiești din alte regiuni ale Imperiului Rus unde erau aplicate politici antisemite. Către sfârșitul secolului 19, evreii constituiau circa jumătate din populația Chișinăului, în număr de 125.000 oameni.

În prima jumătate a secolului 19, evreii Basarabiei nu au fost supuși acțiunii decretelor dure ale Rusiei, îndreptate împotriva evreilor. Doar către anul 1835, când Basarabia începea treptat să piardă autonomia, legile rusești îndreptate împotriva evreilor s-au aplicat şi asupra evreilor basarabeni. Acțiunile antisemite și atitudinea antisemită nu au încetat nici la începutul secolului 20, când au culminat prin pogromurile din Chișinău care au avut loc în 1903 și 1905.

În timpul guvernării Imperiului Rusesc Țarist, la 6-7 aprilie anul 1903, au fost asasinați 49 de evrei, circa 500 au fost răniți, au fost grav deteriorate sute de case și prăvălii evreiești în timpul pogroamelor petrecute în Chișinău. Circa 2000 de familii evreiești au rămas fără adăpost.

Al doilea pogrom al comunității evreiești a avut loc la 19-20 octombrie 1905, în timpul căruia 19 evrei au fost asasinați și 56 au fost răniți. De această dată, câțiva evrei au organizat detașamente de autoapărare. Atunci mii de evrei basarabeni au emigrat în Statele Unite ale Americii.

Cert e că această comunitate, deja sesizând un mediu periculos în Basarabia, nu a găsit pace nici în perioada interbelică, când România a încercat să dea drepturi universale tuturor cetățenilor ei, chiar și pentru cei din teritoriile unite după Marea Unire. Slăbiciunea instituțiilor democratice în anii 30, acompaniate de răspândirea unei mișcări naziste precum Garda de Fier, a permis dezvoltarea unui nou mediu politic, în care atitudinile și acțiunile antisemitice reprezentau politica de stat.

Asumarea trecutului

Harta lagărelor și ghetourilor din Basarabia și România,
Sursa: Newsmaker.md

O istorie mai detaliată a Ghetto-ului din Chișinău și a sorții evreilor basarabeni poate fi găsită în cartea lui Paul A.Shapiro „Ghetoul din Chișinău 1941-1942. O istorie documentară a Holocaustului în interiorul frontierelor contestate ale României”.

Potrivit unui sondaj desfășurat în 2018 de Institutul Istoriei Orale din Moldova, 53% dintre respondenți au spus că nu cunosc nimic despre fenomenul nimicirii evreilor în Basarabia în perioada 1941-1942, iar 24% dintre aceștia „ceva au auzit, dar nu cunosc detalii”. 21% dintre respondenți consideră că de organizarea Holocaustului în Basarabia sunt vinovate autoritățile URSS.

Atitudinea față de evrei acum

Doar recent, se pare că moldovenii și-au adus aminte că pe teritoriul Moldovei locuiau și locuiesc evrei. De ce și-au amintit? Cauza este apariția pe planul politic a lui Ilan Șor.

Implicarea acestui om de afaceri, născut la Tel-Aviv (Israel), în scheme de concesionare a Aeroportului Chișinău, a rețelei de gări auto și de stoarcere a trei bănci moldovenești prin credite frauduloase a stârnit atât valuri de nemulțumire privind corupția la nivel înalt, cât și un nou val de antisemitism. Sau cel puțin, a dus ura interetnică din Moldova la un nou nivel.

Frustrarea unei majorități covârșitoare privind impunitatea lui Șor în fața justiției a provocat mult mai mult decât proteste îndreptate împotriva fostei guvernări PDM sau a procurorilor sau judecătorilor. Calificativul învechit de „jidan” („jîdan”) apărea la fel de des în discuțiile din timpul protestelor, în bucătăriile și ogrăzile moldovenilor, ca același calificativ de „hoț”. Nu că ar fi prima dată când etnia unei persoane publice e privită drept factor determinant pentru cum „Gura Lumii” judecă și rumegă persoana în cauză. Cazul lui Șor, însă, e semnificativ nu doar prin campaniile sale de dezvoltare a orașului Orhei din surse obscure, ci și prin reacțiile colorate ale politicului moldovenesc la originile și etnia domnului Șor. Un caz proeminent e comentariul unui istoric și actual deputat care l-a condamnat pe Șor pentru că „bea vinul și mănâncă pâinea unei țări care l-a primit generos, ca pe mulți alții”, că „ne înjură în limba rusă și ne consideră o turmă de oi”. Comentariul, la rândul său, a devenit motiv pentru ridicarea unor întrebări prin atitudinea antisemită a moldovenilor, având rezonanță până și în presa din Israel.

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a condamnat declarațiile actualului deputat, subliniind că discursul anti-semitic nu poate fi utilizat în scopuri politice. Chiar dacă deputatul în cauză a venit mai târziu cu o notă explicativă (câtuși de puțin apologetică) privind declarația sa, această întâmplare a ridicat mai multe semne de întrebare.

„Șor este evreu doar genetic și atât. El a renovat câteva biserici, dar nicio sinagogă. Nu consider că acest om să fie cândva parte a comunității evreiești.”

Declarația îi aparține lui Shimon Katz, un membru al comunității sinagogii Alte Shul, cea mai veche sinagogă funcțională din Chișinău, celor de la Jewish Telegraphic Agency.

E suficient să ne întrebăm: Mai este loc de anti-semitism renăscut în Moldova, pe lângă tensiunea inter-etnică permanentă?

Potrivit unui studiu desfășurat în 2015 de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din Moldova, evreii nu sunt cel mai urât grup social, dar ar putea suferi din cauza unor stereotipuri pozitive și negative din partea majorității.

Indicele de respingere a evreilor este sub media generală, dar mulți moldoveni ar prefera să nu aibă un membru al familiei, un prieten sau chiar un vecin evreu.

Potrivit unui studiu condus de Pew în 2015 și 2016, aproape 49% de moldoveni ar refuza un evreu/o evreică în calitate de membru al familiei, 21% ar prefera să nu aibă vecini evrei, iar 13% din moldoveni nu acceptă ca evreii să fie cetățenii Republicii Moldova. Doar armenii, georgienii, grecii și românii manifestă un grad mai sporit de respingere a evreilor în societate:

Rejection of Jews relatively low among both Orthodox Christians and Catholics

Ar însemna asta că aproape majoritatea moldovenilor sunt anti-semiți sau, cel puțin, au o fobie de evrei? Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității concluzionează în studiul din 2015 că atitudinile au mult de-a face cu stereotipurile majorității privind grupurile marginalizate, precum evreii din Moldova:

„…cantitatea și negativismul stereotipurilor firesc corelează și cu distanța socială față de grupurile respective”

Chiar dacă circa 50% din respondenți îi consideră pe evrei deștepți, o treime îi consideră vicleni și șmecheri, iar aproape 25%- zgârciți.

Circa 40% dintre respondenți consideră că evreii din RM nu sunt patrioți în țara în care trăiesc, ci tind mereu spre Israel. Cel puțin 22% au sugerat că „evreii se consideră mai superiori decât alte națiuni”.

Potrivit studiului, Consiliul anti-discriminare recomandă susținerea minorităților etnice în promovarea culturii și tradițiilor proprii, desfășurarea activităților care să contribuie la facilitarea și dezvoltarea dialogului inter-etnic și inter-cultural; consolidarea capacităților de implicare activă ale persoanelor și grupurilor de persoane vulnerabile în realizarea și apărarea drepturilor fundamentale, în participare la luare de decizii; dar și promovarea imaginii pozitive a grupurilor marginalizate, prin consolidarea capacităților jurnaliștilor și radiodifuzorilor în vederea îmbunătățirii modului în care sunt prezentate publicului larg.

Unde sunt evreii Moldovei?

Cert e că această comunitate de evrei moldoveni s-a micșorat semnificativ în ultimul secol, și asta nu doar din cauza Holocaustului. O populație de peste 200 de mii de oameni până la cel de-al Doilea Război Mondial a ajuns la circa 80 de mii în anul 1979, 65 de mii în 1989, pentru ca la recensământul populației din 2014 să fie estimată la circa 1600 de persoane. Considerând apartenența la religia iudaică nu doar ar reduce acest număr la un număr și mai infim (584).

„Moldova a pierdut cea mai mare parte din populația evreiască în secolul trecut. Este vorba și de Holocaust, și de represiunile comuniste, și de emigrarea în Israel. Ca urmare, în țara în care, cândva, o treime din populație erau evrei, acum sunt mai puțin de un procent. Se creează impresia că evreii n-au trăit aici niciodată, dar aceasta este o parte importantă a istoriei, pe care trebuie s-o cunoaștem ca să ne putem mișca spre viitor”, susține Shimshon Daniel Izakson, rabinul Comunităţii Evreieşti din Moldova, într-un interviu cu Eugenia Crețu.

Pe de altă parte, același Izakson a declarat într-un interviu că „există o dinamică a revenirii” evreilor în Moldova, în mare măsură datorită celor „peste o mie și jumătate de studenți israelieni”.

„Văd și sunt sigur că un număr foarte mare de evrei revin, fie și pentru o scurtă perioadă, însă revin”, a subliniat Samson Izakson.
În pofida spuselor rabinului, este greu de imaginat o renaștere a comunității evreiești din punct de vedere numeric în Republica Moldova. Ceea ce poate fi făcut este recunoașterea existenței acestei comunități, recunoașterea Holocaustului în România interbelică ca o responsabilitate națională, dar, nu în ultimul rând, și valorificarea patrimoniului evreilor basarabeni. Dacă nu am reușit să păstrăm acea comunitate vibrantă și integră, atunci am putea, cel puțin, să recunoaștem valoarea contribuției evreilor în Moldova, combătând anti-semitismul și ura inter-etnică în mod pro-activ. Această sarcină e posibilă chiar și în pofida anti-semitismului latent din Moldova. Dacă a reușit acest lucru Ungaria, Polonia și Germania, nu trebuie să căutăm motive să nu facem asta în Moldova și în România.

Acest articol a fost scris în cadrul turului de studiu Elie Wiesel, organizat de Consiliile Americane din România și Republica Moldova, cu suportul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, Ambasadei SUA în Moldova și România, precum și al Ambasadei Israelului în României. Acest articol nu reflectă în nicio formă pozițiile oficiale ale instituțiilor vizate, iar opiniile menționate în text aparțin în totalitate autorului articolului.

Citește mai departe

Cultură

Audio // Cum a sunat momentul în care s-a încheiat Primul Război Mondial

Publicat

pe

De către

Muzeul Războiului Imperial din Marea Britanie a făcut publică o înregistrare audio în care poate fi auzit momentul exact când Primul Război Mondial s-a încheiat. În numai câteva secunde de la încetarea focurilor pot fi auzite păsări ciripind.

Acest document rar din colecțiile muzeului arată momentul în care tunurile de pe frontul de Vest au muțit. Activitatea de artilerie pe care o ilustrează a fost înregistrată pe frontul american lângă râul Moselle, cu un minut înainte și un minut după armistițiu.

The power of silence

The power of silence is overwhelming.This is the sound of guns falling silent on the Western front 1918.BBC Breakfast

Geplaatst door BBC One op Dinsdag 6 november 2018

Înregistrarea grafică este un produs de tip sunet, care a înregistrat momentul în care sunetul unei împușcături cu șase microfoane. Microfoanele au fost amplasate foarte departe unul de altul, astfel încât au preluat sunetul în momente diferite. Aceste diferențe de timp au fost folosite pentru a calcula poziția pistolului.

Înregistrarea a fost făcută publică cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Ziua Armistițiului. A fost realizată în Franța, lângă râul Moselle, pe frontul de vest. Zgomotul produs de arme se auzea încă la ora 10.58, în dimineața zilei de 11 noiembrie 1918. La 11.01, frontul se scufunda într-o liniște pătrunzătoare care anunța sfârșitul conflictului.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

EconomieO zi în urmă

Cât costă produsele ecologice de igienă pentru o lună

PE SCURT După ce Parlamentul a votat în lectura a doua modificările de lege potrivit cărora se vor aplica amenzi...

Cultură2 zile în urmă

Ce faci în weekend? Învață să crești plante, discută despre prieteniile online sau mergi la un concert pe întuneric

PE SCURT În acest weekend îți propun să mergi la o întâlnire la Primăria Chișinău unde îți vei putea exprima...

Ecologie3 zile în urmă

Cum poți transforma plasticul într-o avere

PE SCURT Avem o problemă cu plasticul. Zilnic producem tone de deșeuri din care reciclăm doar 10%, iar restul ajunge...

Partidul Democrat din Moldova3 zile în urmă

Candu’s 5. De ce a plecat fostul speaker din PDM și ce planuri au cei 6 ex-democrați

PE SCURT Andrian Candu, urmat de Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici, a părăsit partidul...

Social4 zile în urmă

Satul moldovenesc unde oamenii s-au unit împotriva violenței

PE SCURT Fiecare sat și oraș trebuie să aibă un plan de acțiuni concrete prin care să prevină violența în...

Cultură4 zile în urmă

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

PE SCURT Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure...

Cultură4 zile în urmă

Ce șansă a ratat R. Moldova și de ce suntem un popor vegetal. Povestește Ana Blandiana

PE SCURT Renumita scriitoare Ana Blandiana s-a aflat timp de câteva zile în Republica Moldova, unde a participat la dezbateri...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

O zi reușită pentru Blocul ACUM în Parlament. Cum a decurs ședința de astăzi

PE SCURT Deputații Blocului ACUM au depus astăzi în plenul Parlamentului o moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi....

PoliticăO săptămână în urmă

Ministru suedez la Chișinău: Vrem să vedem oameni concreți puși după gratii pentru frauda bancară

PE SCURT Suedia este pregătită să ofere asistență inițiativelor de reformă din Republica Moldova și va urmări îndeaproape progresul acestora,...

Politică2 săptămâni în urmă

Cât au costat 14 deputați ex-comuniști și cine l-a denunțat la CNA pe Sergiu Sîrbu. Povestește Voronin

PE SCURT Președintele Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin susține că cei 14 deputați care au plecat în decembrie 2015 din PCRM,...

Istorie2 săptămâni în urmă

BBC la Ziua Independenței în Transnistria: Sărbătoarea unei națiuni care nu există

PE SCURT „Emoția lor colectivă a fost aproape palpabilă în această zi surprinzător de caldă din septembrie. Sărbătorirea Zilei Independenței...

Politică2 săptămâni în urmă

După zece ani pauză, militarii noștri vor defila pe Piața Roșie la 9 mai. Și alte decizii ale Guvernului RM de azi

PE SCURT Pacienții asigurați vor avea acces la un număr mai mare de servicii medicale, iar directorii instituțiilor medico-sanitare publice...

Politică2 săptămâni în urmă

Plahotniuc nu are nevoie de viză în SUA pentru că deja este acolo. Ce mai spune Andrian Candu despre PDM

PE SCURT Fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc se află acum în SUA, chiar dacă a fost desemnat public de...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce riscă fostul șef al SIS pentru expulzarea ilegală a profesorilor turci

PE SCURT Fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, va sta pe banca acuzaților pentru abuz...

Advertisement

Opinii

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
« ian.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829