Eșafodul pentru Frida sau tragedia lui Erich Maria Remarque

Erich Maria Remarque nu era evreu. Romanele sale însă era împotriva războiului și-l deranjau pe Hitler. La un moment dat, naziștii l-au numit pe Remarque „evreul francez Kramer”, au arestat-o pe sora lui și au decapitat-o.

Ura fasciștilor față de Remarque s-a născut în 1929. Atunci a fost publicat romanul său împotriva războiului „Pe frontul de Vest nimic nou”, care a fost recunoscut drept una din cele mai bune cărți despre Primul Război Mondial. Remarque, care a fost înrolat în armată încă din școală, a simțit și a descris războiul fără eroism, arătând mai mult durerea și suferința. În roman apăreau nu doar lupte și bătăii, ci vieți distruse, destine schilodite, trăiri interioare, pierderea credințelor și a idealurilor.

„De la război s-au întors jumătate din cei care au plecat”, își amintea Remarque. „Cei care au supraviețuit, nu și-au revenit nici în ziua de azi. Eu tot sunt un mort viu.” Autorul a pus aceste cuvinte în prefața cărții sale: „cartea asta nu este o acuzație dar nici o mărturisire. Este doar o încercare de a povesti despre o generație mutilată de război. Este despre cei care au devenit victimele sale, chiar dacă n-au căzut sub ghiulele.” Fasciștii au considerat aceste declarații drept slăbiciuni care duc la atitudini de înfrângere – un arian adevărat nu are dreptul la slăbiciuni. Remarque a fost proclamat trădător de patrie.

Erich Paul Remarque s-a născut în orașul german Osnabrück, în familia unui legător de cărți. În copilărie era pasionat de pictură și muzică, cânta la pian și organ. Se gândea serios la o carieră în muzică și exersa neobosit. La 17 ani oferea lecții de muzică. Cu puțin înainte de începerea Primului Război Mondial, Remarque a susținut cu succes examenele de admitere în seminarul regal din Osnabrück, peste un an însă, a fost înrolat în armată.

Cariera lui muzicală a încetat din cauza rănilor primite în lupte, una din care i-a afectat serios o mână. În spital a aflat că mama sa, Anna – Maria, a decedat. Ceva mai târziu Remarque și-a schimbat numele din Erich Paul în Erich Maria Remarque, onorându-și astfel mama. Întors de la război și decorat cu Crucea de Fier de gradul I, Remarque era cu totul alt om – un pacifist convins.

Timp de câțiva ani, Remarque a încercat diferite profesii – a fost contabil, a oferit lecții de pian, a fost vânzător, a lucrat într-un birou de producere a monumentelor funerare, a stat fără lucru.  A trăit o vreme într-o șatră de romi.  Mai târziu a scris despre asta în cartea „Obeliscul negru”. Primul roman, „Cuibul visurilor” a fost publicat în 1920. Activitatea de scriitor a luat-o la modul serios prin 1926, când romanele „Femeia cu ochi aurii” și „Din bucuriile și tristețile tinereții” au avut succes, spre marea lui surprindere.

Următorul roman „Pe frontul de Vest nimic nou” i-a adus un succes fulminant. Cartea a fost scrisă în șase săptămâni și în primul an de la publicare au fost cumpărate aproape un milion și jumătate de exemplare. Asta în pofida faptului că Remarque primise multe refuzuri din partea editurilor, din motiv că romanul său nu ar fi actual. Chiar și editura care până la urmă a acceptat să-i publice romanul, nu spera să aibă succes și a inclus o sumă pentru recompensarea daunelor: Remarque trebuia să lucreze în calitate de jurnalist, dacă romanul său nu s-ar fi vândut.

 ***

Dar imediat cum fragmente din roman au apărut în ziarul editurii, tirajul său a fost mărit de câteva ori, iar numărul de comenzi în avans al cărții a constituit șaizeci de mii în prima săptămână de la publicare. Apărută în librării pe 29 ianuarie 1929, „Pe frontul de Vest nimic nou” a devenit cea mai vândută carte în Germania din istorie.  A fost tradusă în 26 de limbi și a devenit bestseller. Compania americană Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare de la Remarque. Filmul cu același nume, lansat în SUA în 1930, a fost adus pentru proiecții la Berlin.

În acele vremuri, Remarque nu înceta să fie atacat de membrii (NSDAP, Partidul Muncitoresc German). Faptul că autorul se pronunța împotriva războiului în roman, ororile și absurditatea acestuia nu se regăseau în retorica ideilor de propagandă nazistă. Hitler, care avea o influență crescândă, l-a declarat pe Remarque  evreu francez, i-a dat indicații lui  Joseph Goebbels, viitorul ministru al propagandei celui de-al Treilea Reich, să împiedice proiecția filmului.

În seara de 5 decembrie 1930 la cinematograful unde era planificată premiera filmului, au ajuns aproape 200 de provocatori naziști. Ei strigau lozinci antisemite și atacau spectatorii, care li se părea că au înfățișare de evrei. În curând în sală a apărut Goebbels, înconjurat de câțiva deputați naziști. Împreună cu el, au intrat și provocatorii, care au cumpărat bilete la balcon. Imediat ce a început proiecția filmului, ei au început să arunce în mulțimea de la parter grenade fumigene. Toți au ieșit din sală rapid. Proiecția filmului a fost întreruptă.

Gloata de provocatori în cămăși brune au ieșit în stradă, continuând să strige lozinci antisemite. Acest lucru s-a întâmplat timp de cinci seri la rând. Goebbels scria în jurnalul său: „Seara în cazino. În 10 minute se începe balamucul. Poliția nu are nicio putere. Gloatele înfuriate atacă evreii… afară atacă casele cinematografului. Se sparg sticlele în geamuri. Mii de oameni se delectează cu acest spectacol. Proiecția filmului a fost anulată, următoarea la fel. Noi am învins.”

Nota red: Cămășile brune – organizație paramilitară nazistă, înființată de Adolf Hitler, folosită ca batalion de asalt

Totuși în legătură cu aceste manifestații, poliția a interzis orice demonstrații naziste în Berlin. În același timp, președintele țării, Paul von Hindenburg a interzis oficial proiecția filmului care „insultă sentimentele veteranilor de război”. Verdictul final al comitetului de cenzură afiliat ministerului afacerilor externe al Germaniei a fost „Calitatea estetică proastă”. Naziștii sărbătoreau încă o victorie.

După venirea lui Hitler la putere, cărțile lui Remarque au fost arse printre primele. „În 1933 eu am fost ars simbolic împreună cu toată cărțile mele”, își amintește Remarque. În 1938 a fost publicat în limba germană următorul roman „Trei tovarăși”. În același an, Erich Maria Remarque a fost lipsit de cetățenia germană. În hotărârea tribunalului demonstrativ scria: „El a fost susținut de presa evreiască, prin care a insultat în cele mai urâte moduri, memoria celor căzuți pe front. Anume pentru asta trebuie să fie exclus din comunitatea populară germană”. În anii 40, Remarque s-a mutat în SUA din Elveția, unde locuise până atunci.

Naziștii, care nu puteau să-l rețină pe scriitor, s-au răzbunat pe rudele lui. În 1943, Gestapo a arestat-o pe sora lui mai mică, Elfriede Scholz, pentru „propagandă mincinoasă în favoarea dușmanului” și „subminarea puterii de apărare a țării”. Președintele așa-zisului tribunal popular i-a declarat Elfriedei – „fratele vostru a scăpat de noi. Dar voi nu aveți unde fugi”. A condamnat-o la moarte prin decapitare.

Scrisoarea ei de adio către sora mai mare a fost scrisă pe 4 decembrie 1943: „eu sunt în Plötzensee și astăzi după masă, nu voi mai fi”. Remarque va afla de moartea ei abia după sfârșitul războiului. El îi va dedica Elfriedei romanul „Scânteia vieții”, care va fi publicat în 1952. În același an el se va întoarce pentru prima dată în Germania și va fi ultima dată când va fi în țară. Scopul călătoriei lui Remarque la Berlin va fi vizita la închisoarea Plötzensee, unde a fost decapitată sora sa. În cinstea vizitei lui, în Berlinul de Vest a avut loc proiecția filmului „Pe frontul de Vest nimic nou”, cu care s-a început această istorie.

Mai multe istorii ale oamenilor care au suferit în urma regimului nazist, vedeți pe portalul jewish.ru.