Ministerul Sănătăţii anunţă o scumpire cu 5,1%, în primul trimestru, pe când Biroul de statistică de 3,5%, în primele patru luni. Vânzările au scăzut cu 20%
Preţurile la medicamente au crescut, în primul trimestru al anului 2009, cu 5,1%, iar pe parcursul întregului an acestea ar putea să se scumpească cu circa 10%, au anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Larisa Catrinici, ministru în exerciţiu al Sănătăţii, şi Vladimir Safta, prim-vicedirector al Agenţiei Medicamentului. Creşterea preţurilor ar fi provocată, în special, de scumpirile operate de către producătorii externi. Or, conform datelor Agenţiei Medicamentului, circa 90% din medicamentele de pe piaţă sunt de import.
BNS spune că preţurile la medicamente nu au crescut atât de mult
În mod paradoxal, potrivit datelor Biroului naţional de statistică, în primul trimestru a.c., medicamentele s-au scumpit cu doar 1,9%, iar în primele patru luni ale anului 2009 preţul medicamentelor s-a majorat cu 3,5%, cel mai mare salt înregistrându-se în aprilie – cu 1,8%. Cine oferă date corecte privind evoluţia preţurilor la medicamente nu este clar.
În anul 2008 rata de creştere a preţurilor la medicamente a fost de 4,8% şi a fost cea mai mică începând cu anul 1997 şi până în prezent. În ultimele luni ale anului 2008, chiar s-a atestat o scădere a preţurilor la medicamente cu 0,2-0,5%.
Vladimir Safta explică creşterea preţurilor prin majorarea cotei medicamentelor scumpe şi foarte scumpe pe piaţă. Un alt factor îl constituie creşterea costului materiei prime necesare producerii medicamentelor. Această piaţă este controlată de 4-5 producători globali precum China, India, Spania, Germania şi Italia, care au concentrat producţia de substanţe medicamentoase.
Contribuie la scumpirea medicamentelor şi majorarea cheltuielilor întreprinderilor farmaceutice, ce vor să treacă şi sunt obligate să o facă la un nou nivel de calitate – standardul GMP, de la 1 ianuarie 2011. Aceste restructurări necesită cheltuieli mari, care, evident, vor condiţiona şi majorarea preţurilor la medicamente.
De la hotar şi până la bolnav medicamentele se scumpesc cu 40%
De notat că, la importul şi comercializarea de medicamente, există o limită de 40% la aplicarea adaosului la preţ de la hotar până la consumator. Distribuitorul poate aplica un adaos de 15%, iar farmaciile până la 25%.
Anterior, Vladimir Safta a prognozat pentru revista Standard Financiar că din cauza crizei economice ar putea să scadă numărul de medicamente prezente pe piaţă, atât de import, cât şi de producţie locală. Criza ar putea provoca chiar deficite de anumite substanţe medicamentoase. Precizăm că farmaciile deja au anunţat o scădere a vânzărilor cu 20%.
Mai adăugăm că în Moldova a demarat luna promovării consumului raţional de medicamente. Larisa Catrinici, ministru în exerciţiu al Sănătăţii, a menţionat că această acţiune se va desfăşura în scopul prevenirii cazurilor de utilizare abuzivă a medicamentelor şi de prescripţii neargumentate eliberate de către medic.