Dumnezeu ne face mai leneși?

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — O cercetare efectuată recent de către un grup de oameni de știință de la Universitatea Waterloo din Canada, arată că persoanele care cred în Dumnezeu sunt mai puți hotărâte să-și atingă scopurile, dar și mai rezistente la tentații.

Studiul, realizat pe 350 de studenți din SUA, a relevat cercetătorilor faptul că respondenţii care erau convinşi că soarta lor este în mâna lui Dumnezeu s-au arătat mai puţin dispuşi să facă eforturi pentru a-şi atinge scopurile în carieră sau în viaţa socială.

Pe de altă parte, acelaşi studiu a mai demonstrat că persoanele credincioase rezistă mai bine în faţa tentaţiilor decât cele necredincioase.

De menționat este că cei care au participat la acest studiu s-au împărțit în două grupuri şi au fost puşi să citească – primul grup un pasaj cu conţinut religios, iar celălalt grup un text oarecare. La sfârşit, toţi subiecţii au fost îmbiaţi cu prăjituri. Concluzia a fost că persoanele care citiseră despre Dumnezeu au rezistat mai bine tentaţiei, faţă de cele care citiseră pasaje fără conţinut religios.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.