Premiera spectacolului Hronicul găinarilor de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a coincis cu invazia armatei ruse în Crimeea şi cu instalarea de către militarii ruşi în fruntea aşa-zisului guvern din peninsula ucraineană a unui bandit cu acte în regulă. Aksenov îi spune şi e bălţean din maţe. Şi-a câştigat dreptul de-a purta cognomentul demonul datorită tratamentelor cinice şi inumane la care le supunea pe victime în anii nouăzeci ai secolului trecut.
Ei bine, cei care au putut vedea spectacolul regizat de Petru Hadârcă în aceste zile au putut face foarte uşor legătura dintre acel bandit rus care îi terorizează astăzi pe ucraineni şi hoţul de găini Pantelei Avădanei, sau cu cu urmaşul acestuia Piotr Panteleici Avadanov, ajuns mare ştab sovietic în Moldova ocupată de către armata sovietică, doar de aceea că pe timpul României Mari fusese hoţ de drumul mare şi absolvise academia din celulele mititicii.
Tocmai pe tocmai ca demonul din Crimeea.
Spectacolul lui Petru Hadârcă îşi propune să arate ce trecut infamant, ruşinos, ticăloşit au avut ştabii sovietici. Sau, cu alte cuvinte, să spună că foarte mulţi dintre nomenclaturiştii sovietici în trecut au fost nişte găinari ordinari, nişte şmenari, mafioţei şi bandiţei în toată legea. Dar nu numai ei. Apele istoriei iată că l-au scos la suprafaţă şi pe demonul din Crimeea, făcând ca realitatea să se întâlnească cu ficţiunea într-un spectacol dinamic, viu, alert şi foarte actual.
Spectacolul lui Hadârcă e despre bandiţi, despre cinism şi manipulare, e despre cum un neica-nimeni ajunge la putere prin trădare şi minciună.
Vă spun sincer, la toate aceste concluzii nu aş fi ajuns dacă aş fi văzut doar prima parte a Hronicului… lui Hadârcă, în care predomină personajul colectiv şi tonul grotesc şi tema încă nu prinde contur. Abia odată cu partea a doua povestea dinastiei hoţilor de găini ajunşi oameni mari începe să capete greutate de parabolă şi devine accesibilă datorită parodiei.
Dacă spectacolul s-ar fi terminat după prima parte, aş fi putut spune că e un spectacol oarecare, ca multe altele. Dar a venit şi partea a doua care e excelentă şi salvează spectacolul, transformându-l într-un spectacol de referinţă.
Cu toate inegalităţile sale şi cu toate rezervele mele faţă de prima parte, nu pot să nu recunosc că Hronicul găinarilor e un spectacol reuşit. E unul dintre cele mai bune spectacole care s-au făcut în ultimul timp la noi.
Alături de Sandu Grecu, Petru Vutcărău şi Mihai Fusu, Petru Hadârcă e cel de-al patrulea regizor basarabean important, care nu vrea să schimbe doar teatrul, ci şi societatea. Cu un excelent spectacol despre bandiţi.
