Părerea larg răspândită în epoca sovietică, pe vremea când la putere era realismul socialist, era că literatura trebuie să formeze şi să modeleze, ca pe un aluat, conştiinţele. Greul era pus pe umerii scriitorilor. Poeţilor şi prozatorilor revenindu-le misiunea de-a influenţa mentalitatea tinerilor generaţii. Ce li se cerea scriitorilor? Să evite limbajul direct şi dur, limbajul frust, limbajul străzii. Să evite înjurăturile, să evite cuvinte ca sânge, boală, sex şi aşa mai departe. Să nu vorbească despre boschetari, despre deportaţi, foamete, puşcăriaşi, despre România, despre rufiane şi stricaţi. Ba chiar şi ceaţa, negura, glodul- ar fi trebuit evitate sau sărite. Un elev dintr-un roman de Ion Constantin Ciobanu, nu ştiu cum face, dar traversa satul dintr-un capăt în celălalt, pe o ploaie şfiuchiuitoare, cu pantofii curaţi. Adevăraţii oameni sovietici nu se murdăreau de glod, de glod se murdăreau doar duşmanii orânduirii socialiste. Adevăraţii oameni sovietici nu înjurau, înjurau doar duşmanii idealurilor socialiste. Adevăraţii oameni sovietici, chiar şi atunci când se ciondăneau, vorbeau ca pe holurile Academiei de Ştiinţe.
Ei bine, s-a scurs destulă apă (poluată) pe Bâc, Uniunea Sovietică a fost luată şi ea de val, dar această mentalitate nu s-a schimbat. Mai sunt şi acum foarte mulţi oameni care le cer romanelor şi poeziilor să educe, să formeze, să-i facă pe oameni să îndrăgească frumosul. Cu alte cuvinte, cer literaturii să-i facă pe oameni nişte îngeri. Cer literaturii nişte lucruri imposibile. Adică cer literaturii să nu mai fie literatură, dar să fie o anexă a moralei, uitând că morala şi literatura sunt domenii distincte.
Un coleg scriitor şi-a editat de curând un roman şi a fost cu el într-un liceu pentru a-l prezenta. Un roman postmodernist, cum se spune. Parcă ar fi văzut dracul în persoană, aşa au recţionat un profesor cu care acesta a stat de vorbă. S-a ferit să-l ia în mână de parcă ar fi fost o oală în clocot.
Nu e normal însă acest lucru. Pentru că literatura are alte misiuni decât morala şi etica. Literatura nu educă, ci reprezintă, înfăţişează, recompune sau creează un univers, cu mijloace estetice. Iar limbajul literar nu e un instrument de manipulare a realităţii, ci de caracterizare a personajelor şi de explorare a lumii din jur.
Boschetarii, vicioşii, cocălarii, drogaţii, duşii cu pluta, stricaţii, mafioţii, bandiţeii, hahlerele- se înmulţesc ca ciupercile. Cum să-i aduci într-o proză dacă foloseşti un limbaj eufemisitic şi edulcorat?
În definitiv, toată lumea e în aşteptarea romanelor despre realitatea contemporană basarabeană. Dar nu toţi vor să accepte că această realitate e cu mult mai dură decât ne-am putea imagina.
Nu literatura e de vină că realitatea e aşa cum e. Pisica ar trebui s-o căutăm în altă parte.
