Două străzi importante din Orhei au fost reparate

Locuitorii orașului Orhei, dar și a altor localități din preajmă, nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la spitalul raional pe un drum deteriorat. Străzile Negruzzi şi Orheiul Vechi din centrul orașului Orhei au fost reparate din temelie şi date în exploatare.

La eveniment a participat Viceprimarul pe domeniul infrastructurii Reghina Apostolova și Inna Popenco, candidat din popor, desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Potrivit Innei Popenco: “Strada Negruzzi nu a mai fost reparată timp de 20 de ani, era într-o stare de pericol pentru transportarea medicală, pentru transportarea pacienţilor şi pentru traficul oamenilor”.

drum1Lucrările de reparație capitală a străzii Negruzzi, cu o lungime de 1 km 200 de metri și a străzui Orheiul Vechi, cu o lungime de peste 600 m , au durat în jur de o lună şi jumătate.

Acestea au inclus nivelarea cu autogreiderul și acoperirea cu pietriș. După aceasta toate tronsurile de drum vor fi acoperite cu un strat de până la 10 cm de asfalt fierbinte.

Totodată, pe lângă modernizarea carosabilului, au fost amenajate și trotuarele pentru pietoni.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.