Doi copii au murit intoxicați cu fum, după ce un televizor a explodat. Tragedia a avut loc astăzi, în jurul orei 13:10, în localitatea Sănătăuca, din raionul Florești, anunță Deschide.md.
Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, a relatat că televizorul era unul de model vechi și. din motive necunoscute, a explodat.
„Casa aparține unui bărbat în vârstă de 42 de ani, în care acesta locuia împreună cu concubina sa în vârstă de 34 de ani și trei copii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani. Bărbatul se afla în curte, fiul mai mare era la școală, iar cei doi copii, un băiat în vârstă de 4 anișori și fetița de 3 anișori, se aflau în casă și se uitau la televizorul care, din motive necunoscute, a explodat”, a relatat ea.
Tatăl copiilor a auzit bubuitura și a intrat în casă, de unde i-a scos pe copii afară.
Cei doi minori au fost transportaţi la spitalul din orașul Camenca, unde, la scurt timp, au decedat.