Dodon, Năstase și Usatîi au făcut show la televiziunea publică

Liderii protestelor din centrul Chișinăului s-au făcut vineri de râs într-o emisiune în direct la TV Moldova 1 pe care au obținut-o aproape prin forță și intimidări.

În afară de revendicările de dizolvare a Parlamentului și alegeri anticipate aceștia nu au avut ce spune la emisiune, iar la toate acuzațiile pe care le-au adus în timpul emisiunii, la solicitarea moderatorului ca să fie prezentate probe nu au avut niciuna.

Manifestanții s-au îndreptat în marș din Piața Marii Adunări Naționale până la Telecentru, la sediul postului național TV sub pretextul că Moldova 1 nu ar fi informat corect publicul despre proteste.

Acolo, socialistul Dodon a cerut în mod ultimativ să le fie acordată câte o oră de emisie zilnic în oră de maximă audiență. Însă – surpriză, directorul postului i le-a propus să intre chiar atunci în direct.

„Dați indicații colegilor Dvs. ca în 15 minute noi să intrăm în direct”, a răspuns cu aceeași agresivitate Dodon, de parcă el ar fi fost directorul postului.

„Când veți fi la guvernare tot veți da indicații instituțiilor publice?” l-a întrebat ironic directorul M1 Mircea Surdu.

Inițiativa ca să intre atunci în direct la TV Moldova 1 se pare că i-a găsit pe nepregătite pe cei trei. Renato Usatâi a început să se plângă de faptul că jurnaliștii de la Moldova 1 nu fac de serviciu la sediul partidului său sau la primăria de la Bălți ca să transmită toate evenimentele pe care le organizează. Dodon a încercat să se plângă că Moldova 1 nu a reflectat îndeajuns protestele, iar când Surdu i-a spus câte ore protestele au fost transmise în direct, nu a mai urmat nici o replică. Iar Vasile Năstase de la Platforma DA s-a folosit de „minuta slavî” de la TV Moldova 1 ca să se plângă pe „televiziunile lui Plahotniuc”.

Toți trei au venit la Moldova1 să se plângă de lipsă de echidistanță, ca în direct să recunoască faptul că lucrurile nu stau atât de rău după cum și-au informat ei protestatarii care îi așteptau afară.

Până la urmă, cei trei și-au folosit „timpul gratuit de antenă” ca să-și prezinte revendicările care se reduc la alegeri anticipate. Dar nu au oferit nici o soluție pentru depășirea crizei economice cu care se confruntă Republica Moldova și care de fapt i-a scos pe oameni în stradă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare