Directorul pentru operaţiuni al Băncii Mondiale va efectua prima sa vizită în Republica Moldova

Directorul pentru operaţiuni al Băncii Mondiale /BM/, Graeme Wheeler, va efectua în perioada 7-10 decembrie prima sa vizită în Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului relaţii publice al Oficiului BM în Moldova, vizita are drept scop informarea din prima sursă privind provocările dezvoltării cu care se confruntă ţara şi acţiunile întreprinse în acest sens. Directorul pentru operaţiuni al BM va avea posibilitatea de a discuta cu autorităţile centrale despre eforturile întreprinse în vederea reducerii sărăciei şi promovării creşterii economice, conform prevederilor SCERS şi Planului de Acţiuni UE-RM.

Pe parcursul aflării în Moldova, dl Wheeler va vizita cîteva proiecte finanţate de Banca Mondială, va purta discuţii şi va face un schimb de opinii cu autorităţile şi cu alte părţi interesate, în vederea asistenţei de mai departe a BM, care ar putea avea un impact mai eficient asupra dezvoltării ţării.

Programul vizitei include întrevederi ale lui Graeme Wheeler cu Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, cu Primul ministru Vasile Tarlev, cu Prim-viceprim-ministrul Zinaida Greceanîi, precum şi cu alte oficialităţi din Guvern, cu lideri ai fracţiunilor parlamentare, cu donatori, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai comunităţii de afaceri.

Vizita lui Graeme Wheeler va avea loc cu cîteva zile înainte de şedinţa Grupului consultativ al donatorilor pentru Moldova, care se va desfăşura

pe 12 decembrie la Bruxelles şi la care oficialul BM va conduce delegaţia acestui organism internaţional.

Pe durata vizitei, dl Wheeler va fi însoţit de Paul Bermingham, director regional al Băncii Mondiale pentru Ucraina, Belarus şi Moldova, şi Edward Brown, director de ţară al BM pentru Moldova, notează MOLDPRES. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare