Directoarea unei școli din Șoldănești, acuzată că a înjurat și îmbrâncit o elevă/ VIDEO

Directoarea unei instituții de învățământ din raionul Șoldănești riscă pedeapsă penală. Aceasta este acuzată că ar fi injuriat în public o elevă. Totodată, demnitarul mai este învinuit și pentru exces de putere și conflict de interese.

Potrivit procurorilor, în timpul susținerii tezei din cadrul sesiunii de iarnă, pe motiv că ar fi încălcat disciplina, profesoara, care este și directorul liceului Cotiujenii Mari, ar fi înjurat o elevă. La scurt timp după aceasta, în timpul unei serate, directoarea ar fi îmbrâncit-o pe copilă, cauzându-i dureri fizice, relatează postul Impuls TV.

Medicii din Florești, ajutorul cărora a fost solicitat, au constatat că fata avea ”tensiune cranială în stare asociată cu şoc psihic”. În baza cererii depuse, procuratura a inițiat un control al situației la instituția de învățământ. Pe lângă faptul că a fost constat faptul existenței în colectiv a unui climat tensionat, oamenii legii au depistat și alte încălcări.

Femeia împreună cu soțul, care este și primarul comunei, sunt fondatori ai unei firme, iar administrația localității a selectat acest agent economic pentru a deschide în școală două unități comerciale. Pe acest caz a fost inițiată urmărire penală. / FOTO: Captură video Impuls TV/

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare