Din puritatea argintului și frumusețea florilor-un mărțișor…

De Irina Damaschin/ Chisinau / Moldova.ORG/ — Ne vine să credem sau nu, dar de azi suntem în stăpînirea primăverii, cu toate că pentru primii ghiocei, zăpada este încă prea mare, iar gerurile păstrează ferm poziția.

Totuși, în ochii oamenilor străbate din adîncul sufletului un licăr de lumină, o speranță la o primăvară blîndă, o dorință să înflorească pomii, să zumzăie albinele, să adie în aer mirosul florilor de cais..

Și mulți dintre cei cu speranță în suflet, vor prinde la piept un mărțișor, confecționat acasă, cumpărat în grabă sau dăruit de cei dragi.

Vine această tradiție din trecut, pînă în secolul al XXI-lea, sărbătoare cunoscută sub numele de Mart, dar și Martie, păstrând denumirea fonetică de numele zeului roman Marte, de la care își trage numele și luna martie.

Sărbătoaea a suferit schimbări, dar i-am păstrat din sufletul strămoșilor esența -două fire de ață, împletite frumos, adunuate laolaltă și prinse la piept, ca semn al vitalității, frumuseții și purității sufletești.

De azi suntem musafirii noului anotimp și aceasta este un prilej de a zîmbi și de a ura celor dragi, dar și celor necunoscuți: „Primăvară frumoasă”!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.