Dezvăluiri controversate în legătură cu acţiunile Moldova Agroindbank

Chişinău / Moldova.ORG/ — Dezvăluiri controversate în cazurile atacurilor de tip rider asupra Moldova Agroindbank. În cadrul unei conferinţe de presă avută loc astăzi, avocatul companiei off-shore care a preluat cele aproximativ 27,7 % din acţiunile băncii, Oleg Vremenco a declarat că investitorii sloveni au vândut pachetul cu acţiuni pe care le deţinea.

El spune că tranzacţia cu acţiunile MAIB există din 2009, de aceea noua proprietară a fost nevoită să se adreseze în instanţa de judecată arbitrară din oraşul Sankt Petersburg, Federaţia Rusă.

Totodată, avocatul se arată nedumerit de reacţia dură oficialilor de la Chişinău în acest caz şi presiunile exercitate de către oficialităţi asupra noilor investitori.

Potrivit avocaţilor de la Actio, Kiev, care reprezintă interesele companiei Merchant Outpost Company, tranzacţia între Merchant şi 6 investitori europeni, care deţineau 27,5% din acţiunile Moldova-Agroindbank, a avut loc la finele anului 2009, la Sankt Petersburg.

În urma acestei tranzacţii investitorii europeni au refuzat să transfere pachetul de acţiuni în prorietatea noii companii.

Curtea de Arbitraj din Sankt Petersburg a confirmat tranzacţia, iar ulterior Curtea de Apel de la Bender, cu sediul la Căuşeni a confirmat decizia instanţei de Sankt Petersburg.

Pe de altă parte, investitorii europeni de la Moldova Agroindbank susţin că actele eliberate de către instanţa de judecată nu au fost prezentat în original şi nici nu a fost găsit vre-un act în variantă originală.

Victimele nu au fost înştiinţate în prealabil despre judecarea cauzei de către Curtea de Apel Bender. Potrivit investitorilor europeni, atacatorii ar fi folosit documente contrafăcute. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.