Dezvăluiri: Adrian Nichifor alias Kima

De Svetlana Panţa

Nepotul lui Adrian Nichifor, Trofim, este suspectat că ar fi persoana care a provocat explozia unei grenade de Hramul oraşului Chişinău

Iurie Pârlici, fratele comisarului din Nisporeni, a fost împuşcat de Blajini într-un bar din Grozeşti. Principalul suspect de comiterea infracţiunii, omul de afaceri Adrian Nichifor, a fost reţinut şi în prezent se află în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. Deşi sătenii declară că acesta era în evidenţă psihiatrică, Adrian Nichifor deţinea legal 119 arme. Localnicii din satul Grozeşti, care până acum au tăcut de frică să nu fie agresaţi, susţin că în portretul-robot al persoanei suspectate de săvârşirea exploziei din Chişinău de Hramul oraşului, l-au recunoscut pe nepotul lui Adrian Nichifor, Trofim Nichifor.

Cine-i Kima?

Locuitorii din satul Grozeşti de unde este originar Adrian Nichifor, numit de mulţi Kima, povestesc că adesea când venea acesta în sat unii se temeau să iasă din casă. Deşi de mic copil era foarte slab şi toţi băieţii de vârsta lui îşi băteau joc de el fiindcă era „un mucos”, peste ani Andruşa s-a întors în sat la volanul unei maşini luxoase, al cărei portbagaj era de fiecare dată plin de arme de diferite tipuri.

„Uneori, fără să oprească automobilul, scotea arma pe fereastră şi împuşca vitele care păşteau pe marginea drumului. Apoi oprea maşina şi îi da păstorului nişte bani ca să tacă. Chiar şi de Paşti el a împuşcat aşa un câine. Sau mai avea năravul şi prindea doi copii care se jucau în stradă, îi punea să se bată între ei şi cel care biruia primea bani. Aşa era Adrian şi sătenii de-acum s-au deprins cu el. Însă nimeni nu s-a aşteptat că Andruşa al nostru va împuşca un om”, povesteşte o rudă de-a lui Adrian Nichifor.

Pe 11 aprilie, ca şi în fiecare sâmbătă, în disco-barul din satul Grozeşti, mai mulţi tineri s-au adunat ca să se distreze. Deşi era trecut deja de ora 1 şi discoteca urma să se închidă, distracţia era la maxim. Lucrul acesta avea o explicaţie: „A venit Kima în sat”. Toţi dansau în ritmurile cântecului „We No speak Americano”, care în acea noapte, la solicitarea lui Adrian Nichifor, a fost repetat necontenit. Potrivit martorilor, Kima ar fi avut atunci un comportament neadecvat, ochii îi erau tulburi, de parcă erau acoperiţi cu o peliculă şi era evident că era în stare de ebrietate.

„De fiecare dată când ieşea afară din discotecă, îl suna pe nepotul său Trofim şi îl făcea în tot felul. De tot ei sunt patru fraţi, fiii surorii lui Adrian. Ei tare se mai tem de moşul lor. Ultima dată când l-a sunat pe Trofim l-a întrebat când vine”, îşi aminteşte un tânăr de 19 ani care în acea noapte a fost martorul infracţiunii.

În bar erau doar fraţii Pârlici

Băiatul spune că era afară, când, pe la ora 4 dimineaţa, de discotecă s-a apropiat un Jeep de culoare gri, identic cu cel în care adesea se plimba prin sat Trofim. În acelaşi timp, Adrian Nichifor ar fi intrat în local şi chiar de la uşă a tras prima serie de gloanţe. În bar erau Iurie şi Lilian Pârlici, care, cu vreo jumătate de oră înainte de tragedie, intraseră în local şi se aşezaseră la o masă de lângă cea a barmanului. Fraţii tocmai se întorseseră de la Moscova şi, în drum spre casă, au hotărât să intre în disco-barul din Grozeşti ca să cumpere un pachet de ţigări şi să bea câte o bere. Însă s-au trezit cu o armă Kalaşnikov îndreptată spre ei. După spusele martorilor, Nichifor le-a ordonat să îngenuncheze, iar ei au refuzat. Kima a mai tras o serie de gloanţe în pod, fraţii oricum nu au îngenuncheat. Ultimele cinci gloanţe au fost trase în pieptul lui Iurie Pârlici care l-a acoperit cu corpul său pe fratele mai mic.

„Dacă mai avea cartuşe în magazie, Kima îl împuşca şi pe Lilian”, spune martorul. Acesta îşi aminteşte că după ce Kima a tras pentru ultima oară, Lilian Pârlici a sărit peste el şi i-a strâns pieptul cu genunchiul. În acel moment în local a intrat Trofim şi l-a scos pe unchiul său de sub fratele victimei. Băieţii care stăteau afară îşi amintesc cum Adrian Nichifor a ieşit panicat din local şi a fugit la deal în direcţia casei unde locuieşte maică-sa.

Suspectat în alte dosare

Duminică, 12 aprilie, Kima s-a predat poliţiei, însă cu condiţia că va fi transferat la Chişinău. Totodată a fost acceptată şi solicitarea avocatului lui Nichifor, Veaceslav Ţurcan, ca dosarul să fie preluat de Procuratura Generală a municipiului Chişinău. Motivul anunţat de Ţurcan este neîncrederea în completul întreg al Procuraturii Nisporeni, deoarece persoana împuşcată este fratele comisarului din Nisporeni. „Cineva din rudele părţii vătămate ar putea să se răzbune”, a invocat avocatul. Familia Pârlici se arată îngrijorată de faptul că Adrian Nichifor va scăpa nepedepsit, aşa cum a făcut-o de mai multe ori. Deşi Veaceslav Ţurcan dezminte aceste afirmaţii numindu-le „tot felul de zvonuri”, sursele de la Procuratura din Nisporeni susţin că pe numele lui Adrian Nichifor ar fi fost intentate alte şapte dosare, în două din care acesta e suspectat de omor.

Pentru coparticipare la săvârşirea crimei ar putea fi reţinut şi nepotul lui Adrian Nichifor, Trofim. Potrivit surselor de la Procuratura Nisporeni, anume el ar putea fi persoana care a adus şi ulterior a ascuns arma din care a fost împuşcat Iurie Pârlici.
„Mi-i teamă că exemplul fratelui meu Adrian va fi urmat şi de cei patru nepoţi ai noştri. Îmi amintesc de explozia din centrul Chişinăului de Hramul oraşului. În portretul-robot al suspectului l-am recunoscut pe Trofim”, declară Leonid Nichifor, care îl acuză pe fratele său şi că ar fi pus la cale asasinarea sa pentru a intra în posesia afacerii pe care o deţineau împreună, SRL „Fraţii Nichifor”. Câţiva localnici din Grozeşti cu care am vorbit susţin şi ei că l-au recunoscut pe Trofim Nichifor în portretul-robot al persoanei suspectate de deflagraţia de Hramul Chişinăului pe data de 14 octombrie 2009.

Colecţionar de arme

Pe lângă automatul Kalaşnikov din care a fost omorât fratele comisarului de Nisporeni, acasă la Adrian Nichifor, oamenii legii au ridicat alte 119 arme ţinute într-o cameră specială cu sistem de supraveghere. Pentru fiecare în parte, Nichifor avea permis de portarmă. Şi asta în contextul în care sătenii din Grozeşti spun că Kima ar fi fost în evidenţă psihiatrică. „Am auzit că soţia lui strânge toate actele necesare care ar confirma acest lucru. Tatăl lui Adrian tot era cam ciudat. Uneori se suia pe casă şi împuşca din arma de vânătoare”, povestesc localnicii.

Avocatul Veaceslav Ţurcan susţine că Adrian Nichifor nu i-a spus despre acest lucru. „Ştiu că a suferit două ictusuri şi îl supăra pancreasul. Acum Nichifor se află la Penitenciarul nr.13 din Chişinău, deoarece la Nisporeni condiţiile de detenţie sunt antisanitare.” Avocatul susţine că Adrian Nichifor, înainte de a trage din armă, a avut mai multe altercaţii cu câteva persoane din sat, care l-au bătut cu cruzime pe suspect. Deşi martorii infracţiunii susţin că Adrian Nichifor nu avea nicio leziune când a intrat cu arma Kalaşnikov în localul din Grozeşti, Kima s-a prezentat în instanţa de judecată cu o glugă pe cap care îi acoperea faţa cu urme evidente de lovituri.

L-am întrebat pe comisarul de Nisporeni, Dan Pârlici, fratele lui Iurie Pârlici, de ce autorităţile locale nu au luat măsuri dacă se ştia că Adrian Nichifor de fiecare dată când vine la Grozeşti face dezastru? „Probabil oamenii, de frică, nu depuneau plângeri la comisariat şi eu nu eram la curent cu ce se întâmplă. Abia acum, după ce a fost arestat, toţi vorbesc despre felul în care Nichifor îi punea pe toţi în genunchi, împuşca animale pe drum. Nimeni nu şi-a pus mintea cu el”, spune poliţistul. Comisarul consideră că ar trebui tras la răspundere şi nepotul lui Adrian Nichifor, Trofim, care în acea dimineaţă l-ar fi ajutat pe moşul său să dispară din raionul Nisporeni.

Ieri, Adrian Nichifor, suspectat de omorul lui Iurie Pârlici şi care pe moment se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din capitală, a împlinit 36 de ani. Dacă va fi găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii, el riscă să-şi serbeze aniversarea după gratii încă cel puţin 20 de ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.