Detalii despre legionarul moldovean decedat în avalanșa din Alpi: Deţinea brevetul de alpinist militar

Legionarul moldovean decedat luni într-o avalanșă din Alpi se numea Gheorghe Palade şi avea 21 de ani. Acesta s-a alăturat militarilor din Legiunea Străină în ianuarie 2015 şi era caracterizat de Armata terestră a Legiunii drept “foarte motivat, curios și întotdeauna vesel”.

De asemenea, acesta deţinea brevetul de alpinist militar, dând dovadă de abilități remarcabile în domeniul alpinismului.

Astfel, Gheorghe Palade a semnat primul contract, pentru o perioadă de cinci ani, la 16 ianuarie 2015. Formarea inițială a efectuat-o în al patrulea regiment străin din comuna franceză Castèlnòu d’Arri, unde s-a făcut remarcat prin capacitatea de a se adapta și prin motivația sa.

La 28 mai 2015, Gheorghe Palade a ales să facă parte din al doilea Regiment străin de geniu din Saint-Christol.

Odată ce a ajuns în regiment, el și-a arătat calitățile sale reale de soldat și a confirmat voința de a progresa, reușind cu succes să treacă toate etapele de formare inițială. Era foarte motivat, curios și întotdeauna vesel.

Acesta a dat dovadă și de abilități remarcabile în domeniul alpinismului, reușind să obțină brevetul de alpinist militar, la 2 octombrie 2015.

Moldoveanul urma să participe la antrenamentul militar până la 28 ianuarie 2016 în regiune montană, însă, cu părere de rău, a decedat în după-amiaza zilei de 18 ianuarie, în urma avalanșei din munții Alpi. Nu este căsătorit și nu are copii.

Precizăm că avalanşa a avut loc pe 18 ianuarie la Valfréjus, unde 51 de militari participau la un exerciţţiu de antrenament pe schiuri. Echipele de salvare au intervenit imediat, încercând să-i salveze pe supravieţuitori, după ce avalanşa a izbucnit în Alpii francezi. Cinci cadre militare au fost ucise şi alte două au fost serios rănite. Poliţia declara că 51 dintre ei schiau în afara pistei, în munţii Savoie, când avalanşa i-a luat prin surprindere.

 Cei cinci legionari din Regimentul 2 Saint-Christol morţi sunt caporalul Touré Lamarana, în vârstă de 33 de ani – născut în Madagascar şi naturalizat francez, legionarul clasa I Samuel Simi – în vârstă de 26 de ani, născut în Italia, şi legionarii Denis Halili – în vârstă de 21 de ani, născut în Albania, Gheorghe Palade – în vârstă de 21 de ani, născut în Republica Moldova, şi Lal Bahadur Khapangi – în vârstă de 24 de ani, născut în Nepal.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.