Teroarea nu s-a oprit odată cu divorțul. Pentru Svetlana*, violența a continuat ani la rând, mutându-se din spațiul fizic în cel digital, sub privirea neputincioasă a autorităților.
Amenințări la ordinea zilei
Svetlana și Igor* au format cândva un cuplu. Au împreună un copil, dar relația s-a destrămat din cauza comportamentului extrem de violent al bărbatului.
Deși au divorțat, Igor continua să vină la domiciliul fostei soții, agresând-o fizic și intimidând-o constant, inclusiv sub pretextul întrevederilor cu copilul.
Orice vizită se lăsa cu noi amenințări și comportamente agresive în adresa femeii. Svetlana încerca să evite orice contact, cel puțin așa credea că lucrurile se vor îmbunătăți. Din păcate, însă, acestea escaladau în scenarii aproape grotești.
Odată, Igor a adus în curtea Svetlanei sicriul mamei ei, decedată de jumătate de an. Gestul nu s-a lăsat fără un mesaj: „Următoarea vei fi tu!”.
Atunci, Svetlana a decis să își asigure securitatea sa și a fiicei și a instalat camere de supraveghere în curtea casei. Dar nici asta nu părea să-l deranjeze pe Igor, care a analizat ce unghiuri nu pot fi depistate de camere și cum ar putea pătrunde nevăzut în curte.
Femeia a apelat la poliție. Și nu doar o dată.
Există numeroase forme de violență digitală:
- Hărțuirea online – mesaje insistente, amenințări voalate, comentarii jignitoare sau creare de conturi false pentru a compromite imaginea ta.
- Accesarea fără permisiune – conturi, parole, aplicații bancare.
- Distribuirea neconsensuală a imaginilor intime – o fotografie trimisă într-un moment de vulnerabilitate poate fi transformată într-un instrument de șantaj sau folosită pentru conținut fals (deepfake).
- Încălcarea inviolabilității vieții private.
Mesaje din umbră
O perioadă, bărbatul nu își mai făcea apariția. Atunci Svetlana a presupus că acesta a plecat peste hotare.
Mai târziu, Svetlana și-a refăcut viața, a rămas însărcinată. Dar nici atunci Igor nu a dispărut complet din peisaj. Atât noul soț, cât și fiica Svetlanei primeau mesaje scrise și vocale de la el în care descria „caracterul ușuratic” al femeii și urmărea să trimită conținut denigrator. Nu doar familia era ținta acestor mesaje. Colegii de serviciu ai Svetlanei au primit deopotrivă astfel de adresări.
Pentru Svetlana – maestră în sport cu un istoric remarcabil de familie în acest domeniu și cu mama – persoană emerită în sport în perioada URSS, această denigrare purta o durere imensă. Din această cauză a fost nevoită să demisioneze de la munca care îi plăcea cu adevărat.
Pericol omniprezent
Femeia a încercat de mai multe ori să-și schimbe numărul de telefon, dar odată ce Igor afla de ele, mesajele de tortură reveneau. În special noaptea și în special adresate fiicei cu mesaje evidente țintite spre ea.
„Cкажи этой мрази что ей не долго осталось” – trad. „Spune-i acestei mizerei (adresă către Svetlana), că nu mai are mult de trăit!”.
În această violență digitală, familia a trăit multe luni. Svetlana, acum mamă a doi copii, era îngrijorată de siguranța membrilor familiei. Însoțea fiica mai mare la școală și nu o lăsa să meargă singură pe stradă.
În același timp, poliția nu oferea nicio informație despre locația agresorului. Chiar dacă Svetlana nu contacta fizic cu el, mesajele pe care le primea o făceau să înțeleagă că el era „mereu acolo undeva”. Un sentiment de pericol omniprezent.
Într-un final, familia decis să plece peste hotare, acolo unde, în sfârșit, au putut să-și recapete traiul liniștit.
Dacă te regăsești în această istorie, poți cere ajutor pe www.eviolenta.md – prima resursă informațională dedicată prevenirii violenței digitale și sprijinirii femeilor și fetelor în mediul online.
Apasă butonul „CERE AJUTOR” de pe www.eviolenta.md pentru a primi sprijin imediat, gratuit și confidențial. Apelează Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete: 0 8008 8008.
*numele este modificat
