Deflagrație într-o gospodărie din satul Chișcăreni. O femeie, transportată la spital cu arsuri de gradul I și II

PE SCURT

O explozie a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:00, într-o gospodărie din satul Chișcăreni, raionul Sîngerei.

La faţa locului au fost îndreptate serviciile de urgenţă care au stabilit că o femeie de 64 de ani a primit arsuri de gradul I şi II, după ce a avut loc o explozie într-o anexă. Conform primelor cercetări deflagraţia s-a produs în urma unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan – butan.

PE LUNG

Potrivit IGSU, explozia a avut loc în timp ce femeia a încercat să conecteze aragazul.

În mod de urgenţă persoana a fost preluată de echipa medicală şi internată în secţia de reanimare a spitalului raional.

Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite de specialişti.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atenţionează oamenii despre pericolul buteliilor de gaz utilizate în încăperi.

Pompierii recomandă oamenilor să nu exploateze instalaţii neautorizate pentru a evita situaţiile de risc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.