„Memorie şi continuitate în patrimoniul naţional”, acesta este genericul proiectului cultural-artistic lansat de către Nicolae Botgros, dirijorul orchestrei „Lăutarii”. Maestrul consideră că mormintele lăutarilor care au contribuit la păstrarea, promovarea şi perpetuarea patrimoniului muzical naţional trebuie identificate şi restaurate. Cei implicaţi în proiect îşi propun să întindă o mână de ajutor artiştilor care au ajuns la vârsta de pensionare şi îşi duc traiul în mizerie şi sărăcie.
Într-o primă etapă, iniţiatorii proiectului preconizează să elaboreze schiţe şi să instaleze monumente şi stele funerare la mormintele următorilor artişti populari: Valentin Platon, Tamara Chiţaniuc, Gheorghe Paşoalcă, Valeriu Hanganu, Ion Carai, Gheorghe Macarov, Gheorghe Angheluş, Petrea Zaharia, Petrea Drăgan, Victor Postolache, Ignat Bratu, precum şi să refacă monumentul regretatului Nicolae Sulac. Tot în cadrul primei etape se vor acorda şi unele suporturi materiale următoarelor instituţii de învăţământ: gimnaziului „Nicolae Botgros” din sat. Chioşelia, Cantemir, liceului de muzică „Nicolae Sulac” din or. Floreşti şi şcolii de muzică „Valeriu Hanganu” din or. Cantemir.
Printre familiile de muzicieni care vor fi ajutate figurează cele ale lui Dumitru Căldare, Gheorghe Botgros, Mihail Condrea şi Petrică Dabija.
O mână de ajutor vor da şi artiştii din România
„Proiectul meu nu necesită nimic altceva decât suflet. În fiecare săptămână mă duc la Cimitirul Armenesc şi, când văd aceste monumente, mi se pune un nod în gât. Ideea aceasta o am de mai mulţi ani, nu vreau decât să ajut familiile muzicienilor. Artiştii au reacţionat prompt la iniţiativa mea. Zilele acestea am primit foarte multe apeluri atât de la lăutarii de la noi, cât şi de la cei de peste Prut, care mi-au spus că vor să cânte gratuit. Spectacolul are un gând, o menire şi un viitor. Vom face ca şcolile noastre de muzică să fie ajutate, deoarece sunt foarte mulţi copii cărora nu le ajung instrumente, cărţi şi partituri”, ne spune dirijorul Nicolae Botgros.
În prima etapă a proiectului, la 17 februarie, va fi organizat un concert de binefacere, unde vor fi colectate primele mijloace băneşti. Donaţiile vor putea fi făcute direct în scenă sau prin transfer. La concertul orchestrei de muzică populară „Lăutarii” vor participa interpreţii Lidia Bejenaru, Adriana Ochişanu, Nicolae Ciubotaru, Ion Paladi, Claudia Şeşun, Ioana Căpraru şi alţii. Tot în cadrul concertului dat şi-au anunţat prezenţa şi solişti din România, printre care se numără Cristian Pomohaci, Andreea Voica, Ovidiu Barteş, Mioara Velicu, Mariana Băndoiu şi Nicuşor Tudor.