De la 1 septembrie, educația digitală devine o prezență constantă în școlile din Moldova

Noul an școlar vine cu o nouă disciplină obligatorie în programul de studii și cu o serie de oportunități de studiu în cele mai dinamice și solicitate domenii de dezvoltare. De la 1 septembrie, toți elevii din clasele întâi de la instituțiile din învățământul preuniversitar din Republica Moldova vor studia educația digitală, iar programele de instruire în sfera dezvoltării software, inteligenței artificiale, realității virtuale, antreprenoriatului, își vor face loc, treptat, în spațiul educațional autohton. Noile discipline vor contribui la formarea competențelor necesare pentru profesiile viitorului și vor fi predate cu ajutorul metodelor interactive de învățare și a echipamentelor moderne.

Schimbările în programul de studii sunt parte a memorandumului de înțelegere privind „Dezvoltarea educației digitale în învățământul general” semnat între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) al Republicii Moldova, Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova (MEI), Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC) și Centrul de Instruire și Inovații TIC ”Tekwill”.

Acordul semnat în data de 14 iunie prevede și extinderea la nivel național a celui mai ambițios proiect non-profit din domeniul educației TwentyTu. Astfel, aproximativ 80.000 de elevi din toată țara vor putea să aleagă din cele peste zece cursuri extracurriculare în domeniile viitorului, ce urmează să fie livrate atât online, cât și offline.

Monica BABUC, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova: Memorandumul prevede promovarea educației digitale și colaborarea dintre actorii implicați în promovarea acestor veritabile perspective ale dezvoltării unei societăți durabile. Guvernul RM recunoaște importanța educației digitale pentru sistemul educațional din țară, iar acest lucru este cristalizat în noua reformă a curriculei școlare care acordă o atenție deosebită anume acestei componente a educației. Astfel, educația digitală urmează să fie introdusă în scurt timp în programul de studii pentru clasa întâia. Cursurile de robotică care constitutie un succes al colaborării reușite cu partenerii de dezvoltare fac parte din noul program de studii la care lucrăm acum. Lumea modernă nu poate exista fără tehnologii informaționale, iar noile generații au nevoie de cursuri specializate.

Chiril GABURICI, Ministrul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova: Este un moment extrem de important pentru sistemul educației din țară. Oricât nu ne-am împotrivi să le spunem copiilor să renunțe la telefon sau tabletă acest lucru nu se va întâmpla pentru că acesta este de fapt cursul normal și tendințele sociale. Tehnologiile sunt viitorul iar cariera mea anterioară demonstrează că fără tehnologiile moderne învățământul nu poate fi adaptat realităților actuale. Mă bucur că ideaa noastră prinde aripi datorită colaborării și deschiderii partenerilor noștri. 

Viorel BOSTAN, Rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Președinte al Consiliului de Administrare IP „Tekwill”: Cu ajutorul Guvernului am reușit să implementăm acest proiect, iar Memorandumul de înțelegere vine să aducă schimbările necesare pe termen lung. De multe ori suntem puși în situația în care ne întrebăm ce se va întâmpla peste 10-20 de ani și ce specialiști vor absolvi facultățile, iar calitatea învățământului superior nu poate fi posibilă fără a asigura calitatea studiilor în instituțiile preuniversitare. Tendințele arată că peste un deceniu peste 90% din profesiile viitorului vor necesita competențe digitale și cunoștințe în domeniul TIC.   

Irina STRĂJESCU, Președintele Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Membru al Consiliului Directorilor ATIC din partea Moldcell: Memorandul este un punct de pornire pentru noua generație, care va fi foarte bine instruită în domeniul TIC. Întotdeauna am spus că pentru a impulsiona creșterea și dezvoltarea sectorului TIC din Republica Moldova, avem nevoie de un număr suficient de mare de profesioniști foarte bine instruiți în tot ce ține de digital. ATIC este implementatorul mai multor programe educaționale digitale. Este vorba și de acest minunat Centru care timp de un an și jumătate s-a transformat într-o carte de vizită a sectorului TIC din Moldova, de proiectul Tekwill Academy Kids, de inițiative de implicare a femeilor în domeniul TIC, robotică și foarte multe alte proiecte pilot. Ne bucură foarte mult că aceste proiecte se regăsesc într-un program de scară largă, un program național de educație digitală. Acest lucru a fost posibil doar datorită eforturilor comune și le mulțumim tuturor actorilor implicați – Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Economiei și Infrastructurii, sectorului academic, partenerilor de dezvoltare – că au crezut în această necesitate.  

Potrivit Memorandumului, în următorii cinci ani vor fi elaborate suporturile de curs pentru educația digitală, iar școlile din țară vor fi  fi dotate cu echipamentele necesare pentru studierea noii materii începând cu ciclul primar. Astfel, interesul și motivația elevilor de a studia educația digitală va crește, iar cunoștințele dobândite în procesul de învățare vor fi aliniate cu cerințele actuale ale pieței muncii.

Despre Memorandumul de înțelegere privind „Dezvoltarea educației digitale în învățământul general”

Potrivit acordului semnat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) al Republicii Moldova va susține  diversificarea cursurilor TIC în instituțiile de învățământ general din întreaga țară, precum și promovarea cursurilor în domeniile viitorului (antreprenoriat, programare software, Inteligență artificială, deprinderi inteligente (soft skills), gândire analitică etc.) și va consolida colaborarea cu partenerii locali și externi în scopul dotării instituțiilor de învățământ cu echipamente moderne. Mai mult, va fi implementat un sistem de motivare şi atragere a profesioniștilor, inclusiv din domeniu, pentru ca aceștia să predea disciplinele TIC.

La rândul său, Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) al Republicii Moldova va promova dialogul cu actorii privați și donatorii externi și va susține inițiativele publice-private în domeniul educației digitale, va promova la la scară națională proiecte educaționale, inclusiv implementarea proiectului non-profit „TwentyTu”, care va oferi acces elevilor la cursuri extrașcolare în domeniul viitorului (antreprenoriat, programare software, Inteligență artificială, deprinderi inteligente (soft skills), gândire analitică etc.).

Asociaţia Naţională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), prin Centrul de Excelență „Tekwill” va acorda suport pentru implementarea practicilor europene în învățământul digital la toate etapele de instruire, îi va atrage pe cei mai competenţi profesioniști din sector la promovarea TIC în educație și va încuraja tineri antreprenori în domeniul TIC să lanseze afaceri în țară.

Un rol important îi revine și proiectului educațional „TwentyTu”, care nu substituie programele școlare, dar vine să ofere noi posibilități de instruire copiilor și profesorilor. „TwentyTu” va oferi cursuri extrașcolare gratuite destinate copiilor (7-12 ani) și adolescenților (13-19 ani) și va instrui 2200 de profesori. Potrivit prevederilor Memorandumului, ATIC va crea conţinuturile pentru cursurile extrașcolare în domeniile viitorului printre care se numără: matematică distractivă, fizică experimentală, astronomie prin VR (realitate virtuală); robotică, programare interactivă, aplicații mobile, inteligență artificială; animație, realitate virtuală și design grafic; inteligență emoțională, antreprenoriat, alfabetizare digitală.

Particip la organizarea și asigurarea logisticii evenimentelor corporative și culturale de mai mult de 10 ani. La Moldova.org sunt responsabil de relațiile cu clienții comerciali, dar și de toate aspectele logistice și administrative ale redacției, astfel încât colegii și colegele să nu ducă lipsă de nimic în procesul de lucru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.