De ce Ilan Șor visează la Monaco

La începutul lunii noiembrie, la Orhei a fost sărbătorit cu mare fast Hramul orașului. Străzile au fost asfaltate și atent măturate, flori decorative au fost sădite, iar flagurile agățate și aranjate. După un marș prin centrul orașului, primarul Ilan Șor a urcat pe o scenă improvizată din fața Primărie și le-a spus oamenilor: „Vom trăi ca în Monaco”. De ce primarul condamnat pentru escrocherie și spălare de bani visează la Monaco?

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/vl.2345256382211759/2183165748420259/?type=1

Monaco este un paradis artificial, fiscal și refugiul celor mai bogați oameni din lume. Principatul Monaco este al doilea cel mai mic stat independent ca mărime din lume, după Vatican și se întinde pe o suprafață de doar 3 km.

Monaco este un oraș-stat și microstat suveran, situat pe Riviera Franceză din Europa de Vest. Se învecinează cu Franța pe trei laturi și cu ieșire la Marea Mediterană. În fruntea principatului este Prințul Albert al II-lea. Prințul Albert al II-lea este un monarh constituțional, dar el deține o imensă putere politică. Casa de Grimaldi conduce statul Monaco, cu scurte întreruperi, încă din 1297.

Deși mic, Monaco este foarte vechi și destul de bine cunoscut, mai ales datorită statutului său ca teren de joacă pentru cei bogați și celebri. În 2014, s-a constatat că aproximativ 30% din populație era alcătuită din milionari, la fel ca orașele cu Zürich sau Geneva. Oligarhii visează să aibă viză de reședință în acest micro-stat, pentru că astfel sunt scutiți de plătirea impozitelor pentru venit. De aceea, cei mai bogați oameni din lume vin aici și-și pun pe cont cel puțin jumătate de milion de euro, bani pe care nu-i pot cheltui atâta timp cât vor sta în Monaco. Totodată, pentru viza de reședință ei trebuie să dețină un apartament pe teritoriul țării. Ceea ce înseamnă că vor plăti alte peste 2 mln de euro, pentru un apartament cu două camere. Însă, astfel, respectând toți pașii acestei scheme, ei nu mai plătesc impozitele pentru ceea ce dețin sau câștigă.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.