De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Acum când e puțin spus că cuțitul a ajuns la os, în cazul Greciei, aceasta se arată disponibilă de a adopta tot felul de măsuri pentru a realiza planul Uniunii Europene.
Astfel, Grecia s-a angajat în scris faţă de creditorii săi, UE şi FMI, să adopte "toate măsurile necesare" pentru aplicarea planului european de redresare a economiei sale, au anunţat miercuri seara serviciile premierului Lucas Papademos.
Într-o scrisoare adresată liderilor FMI-ului și a Uniunii Europene, de către Papademos, a declarat: "Guvernul va lua orice măsură necesară pentru a pune în aplicare deciziile summit-ului zonei euro de la 26 octombrie şi să realizeze obiectivele programului de redresare a economiei, crucial pentru ameliorarea vieţii în Grecia".
Papademos subliniază în această scrisoare că "Guvernul său este puternic angajat să pună în aplicare măsurile actualului plan economic", "să elaboreze un nou plan plurianual credibil" şi "să finalizeze schimbul obligaţiunilor statului grec deţinute de creditorii privaţi, lucru care va contribui la viabilitatea datoriei greceşti".
Amintim de asemenea, că mai devreme zona euro a decis în noaptea de 26 spre 27 octombrie un al doilea plan de ajutorare a Greciei, care vizează ştergerea a 50 la sută din datoria ţării, prin participarea voluntară a creditorilor privaţi la un schimb de obligaţiuni greceşti.
Să vedem, oare aceste angajamente, vor în stare să schimbe puțin balanța instaurată în Europa din cauzan crizei, sau rămâine din nou o ncercare fără răspuns de ibândă?!