De astăzi, șoferii care vor urca băuți la volan vor rămâne fără permise de conducere!

De astăzi, 14 decembrie, în Republica Moldova intră în vigoare noi amendamente ale legislației prin care șoferii care vor urca băuți la volan vor fi pedepsiți mai aspru.

Astfel, permisul de conducere va fi ridicat de oamenii legii pe loc, în mod automat, fără a exista posibilitatea eliberării unui permis provizoriu.

În cazul în care șoferii vor fi stopați de Poliție în stare de ebrietate la volan, permisul de conducere va rămâne suspendat până la decizia finală a instanței de judecată.

În plus, mașina va fi ridicată și transportată la o parcare specială, iar pentru transportare și pentru fiecare oră de parcare șoferul penalizat va trebui să plătească.

În funcție de gravitate, va exista și riscul de anulare a permisului de conducere. Toate astea, pe lângă o amendă usturătoare.

De notat că șoferii vor putea obține un permis de conducere abia peste patru ani de la sentință definitivă, după ce susțin repetat examenul auto, iar programul obligatoriu anti-alcool, realizat de Inspectoratul Național de Probațiune, va fi de 20 de ore și va costa 4000 lei.

„Vă rugăm să nu vă supărați, legea este făcută pentru a fi respectată, dar mai ales pentru a vă ști mereu în #siguranță. Vă mai spuneam: „Am băut doar un pahar” e un motiv suficient să vă lăsați mașina în parcare”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari pe Facebook.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.