De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Cele mai mari economii ale lumii, sumează o datorie totală de peste 7600 miliarde de dolari.
Cifră astronomică, dacă e să te gândești că 2012 este anul în care cea mai mare parte a acestora ajunge la maturitate. O bună parte a statelor care se înscriu în lista debitorilor se confruntă deja cu o creștere constantă a costurilor împrumuturilor.
Cea mai mare cotă din datoria de peste 7600 miliarde de dolari, îi aparține Japoniei, cu o pondere de circa 3000 miliarde de dolari, statul asiatic este imediat urmat de SUA, cu o datorie de 2800 miliarde de dolari.
Potrivit unor previziuni economice, în 2012, obligaţiunile cu scadenţă la zece ani vor avea dobânzi mai mari în cazul a cel puţin şapte state.
Investitorii vor cere randamente mai mari la finanţarea unor state deja îndatorate care s-ar putea confrunta şi cu o scădere a rtimului de creştere economică, urmată posibil și de o recesiune.
Fondul Monetar Internațional – colacul de salvare, pentru mai multe țări, și-a redus recent prognoza de creștere economică globală pentru acest an, cu circa 0,5 puncte procentuale, ajungând la doar 4 la sută.
Scăderea speranței de creștere economică a fost provocată de criza datoriilor din zona euro, a eforturilor SUA de a reduce deficitul ce a depăşit deja 1.000 de miliarde şi a temerilor legate de evoluţia pieţei imobiliare din China.