Cursul monedei unice scade

Inversarea tendinţei pe piaţa valutară a Moldovei, ca urmare a impactului problemelor fiscale dintr-un şir de state din zona euro, a condus la deprecierea monedei unice. La această concluzie a ajuns Banca Naţională a Moldovei (BNM).

Astfel, leul moldovenesc înregistrează o apreciere semnificativă faţă de moneda euro, fapt care susţine aşteptările BNM publicate anterior privind temperarea presiunilor inflaţioniste.

După cum a informat anterior INFOTAG, inflaţia pentru ultimele 12 luni a constituit în luna mai anul curent 7,9%, diminuîndu-se cu 0,2 puncte procentuale comparativ cu luna aprilie 2010.

„Efectele directe ale creşterii tarifelor din luna ianuarie au fost deja absorbite. Majorarea tarifelor din luna mai vor avea un impact mai redus asupra preţurilor de consum, comparativ cu majorarea din luna ianuarie 2010”, se arată în comunicatul BNM.

Banca nu exclude că presiunile inflaţioniste din partea ofertei încă persistă, dar consideră că inflaţia anuală pentru luna mai se încadrează în limitele prognozei BNM asupra inflaţiei pentru finele anului curent de 10,8%.

În opinia BNM, temperarea ritmului de creştere a ratei inflaţiei se datorează, în principal, următorilor factori: creşterea mai lentă a preţurilor produselor nealimentare, a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei şi scăderea agregată a preţurilor la produsele alimentare. Aceasta din urmă este influenţată de condiţiile climaterice favorabile şi de factorul sezonier.

Potrivit datelor BNM, inflaţia de bază se situează în limitele obiectivului declarat pentru finele anului curent, înregistrînd o creştere pentru ultimele 12 luni de 5,1% (în anul trecut BNM nu a anunţat acest indice – „I”).

„Ritmul lunar al inflaţiei de bază, inclusiv creşterea preţurilor la produsele nealimentare, îşi păstrează tendinţa de diminuare de la începutul anului, ca urmare a aprecierii monedei naţionale faţă de valutele principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova: Zona Euro şi Federaţia Rusă”, menţionează BNM.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare