Connect with us
"
"

Cultură

Cum teatrul social scapă societatea de frici?

Publicat

pe

PE SCURT

Teatrul social nu numai că a intrat rapid în mediul profesional, dar a câștigat treptat atenția spectatorilor obișnuiți. În Rusia, teatrul „schimbărilor sociale”, adică cel după care viața participanților săi se schimbă în bine, trece treptat de la art-terapia locală la producții reale de scenă și atrage atenția unui public larg.

În 2019, teatrul social „a crescut” până la propriul festival. În perioada 28 – 31 octombrie, Moscova va găzdui forumul-festival al teatrului social și incluziv „Особый взгляд”. „Teatrul social este un teatru care face vizibil ceea ce este de obicei invizibil pentru societate”, spune criticul de teatru Nika Parhomovskaia, producătorul creativ al festivalului. „Adică, scoate la lumină persoanele cu dizabilități, reprezentanți ai minorităților sociale, pensionari, deținuți, persoanele fără adăpost, adolescenți imigranți și reprezentanți ai comunității LGBT”.

PE LUNG

Spectacolele incluzive nu au obiectiv de a trata pe cineva sau de a scăpa de viciile societății, subliniază Parhomovskaia. Teatrul social arată că există o mulțime de oameni complet diferiți în jur și că îți poți schimba atitudinea față de ei. Toți oamenii ai căror trăsături fizice și mentale în viața obișnuită îi împiedică să se integreze  în societate, devin nu numai participanți la spectacole, ci și tema cercetării artistice, personaje centrale.

Unul dintre aceste spectacole, care arată viața oamenilor „invizibili” pentru societate, a fost pus în scenă de regizorul Vsevolod Lisovski, câștigătorul Măștii de Aur. Piesa „Peștera” a fost prezentată pentru prima dată la Rostov-pe-Don în 2019, dar Vsevolod a început să lucreze la ea în urmă cu cinci ani, după ce a vizionat filmul „Adio, vorbire” de Jean-Luc Godard. Eroii acestui film repetă de multe ori aceleași cuvinte: „Fă așa ca să pot vorbi”. În spectacolul său, Lisovski a văzut o oportunitate de a da cuvântul celor fără adăpost. Vsevolod definește esența piesei astfel: „Oamenii care sunt lipsiți de vorbire în lumea modernă, câștigă discursul și abilitatea de a-și exprima gândurile și opiniile”.

În „Peștera” participă trei actrițe profesioniste și trei actori amatori. Actrițele selectează un fragment din cartea „Dialoguri de Platon” și îl citesc. Sarcina actorilor din rândul celor fără adăpost este să se angajeze în dialog cu acest text, pentru a găsi o problemă care să  coreleze cu experiența personală. Vsevolod Lisovski nu își atribuie piesa în categoria teatrului social. „Nu am stabilit sarcini incluzive aici. „Peștera” nu este despre problema oamenilor fără adăpost, este dedicată vorbirii lor. Spectacolul este un eveniment semnificativ în viața participanților noștri, dar anume problemele sociale, eu cred că nu le rezolv”, remarcă el.

Geografia incluziunii

Teatrul social există acum în multe orașe din Rusia – de la Kaliningrad la Vladivostok. „Dacă regiunea are un teatru puternic, atunci sunt dezvoltate și spectacole sociale”, spune Nika Parhomovskaia. – Dacă în regiune teatrul nu este foarte bun, de exemplu, în zona de mijloc a Rusiei, atunci nimeni nu va fi implicat în producții incluzive acolo. De multe ori totul se reduce la bani. În ciuda faptului că teatrul social este o plăcere destul de ieftină în comparație cu cel tradițional, de obicei nu are nevoie de efecte speciale și o cantitate imensă de recuzită, de multe ori actorii pur și simplu nu au unde să organizeze repetiții, deoarece nu pot găsi locuri libere”.

„Am deschis cinci teatre „incluzive”. Școala a șasea se deschide la Kaliningrad. Dar nu întotdeauna găsim parteneri pe teren ”, spune Tatiana Mediuh, șefa „Inclusion”. – În multe regiuni, nu putem coopera cu teatrele locale, deoarece mulți cred că un teatru incluziv nu are valoare artistică. Cuvântul „social” din țara noastră este asociat cu ceva slab, rău și de calitate scăzută. Dar avem misiunea opusă. Vrem să dezvoltăm cu exactitate un teatru colectiv profesionist. Cine participă la acesta este secundar, este important să ridice probleme de actualitate”.

În Sankt Petersburg, un oraș în care au loc sute de spectacole simultan, teatrul social este înfloritor.  De ce în acest oraș teatrul social crește atât de activ, mutându-se mai departe în alte orașe ale Rusiei? „Multe producții regionale au fost făcute de tineri regizori din Sankt Petersburg”, spune Nika Parhomovskaia. – Acest lucru se datorează faptului că în Sankt Petersburg este foarte dificil să găsești de lucru într-un teatru municipal sau chiar într-un teatru federal. Și absolvenții Academiei de Teatru din Sankt Petersburg (acum RGISI – Institutul de Stat al Artelor Performante din Rusia), în căutarea a ceva nou, merg la școlile internate neuropsihiatrice, la casele de bătrâni și la orfelinate”.

„Astăzi incluziunea se extinde într-un sens calitativ”, o susține regizorul Alexandr Savciuk. – Acesta nu este doar un fel de tendință de masă, ci un fenomen artistic. Oportunitatea pentru artă de a traversa granițele teatrale, pentru a extinde limba de comunicare cu publicul și a împărtăși experiență cu el”.

Liberi de frici

Când a fost întrebată de ce persoanele fără adăpost, deținuții și imigranții au nevoie de un teatru, Nika Parhomovskaia notează funcțiile sociale și terapeutice: „Teatrul vă permite să exprimați ceea ce nu puteți face în viața obișnuită. Mergi pe scenă, povestea ta este importantă. De exemplu, piesa „Intangibilii” din Sankt Petersburg, unde au participat oameni fără adăpost și, din câte știu, viața multora dintre ei s-a schimbat după piesă. Odată ajunși în scenă, actorii amatori înțeleg că au dreptul la vot și capacitatea de a crea. Întregul teatru social este despre exprimarea de sine și sentimentul că sunt sprijiniți”.

Pentru a educa, a te antrena ai nevoie nu doar de oameni care doresc să joace, ci și de o comunitate de teatru profesionistă, spune Nika. Nu orice teatru este gata să-i aducă pe oameni cu dizabilități în spectacole. Unii nu au ascensoare pe scenă, alții nu sunt pregătiți mental. Mulți directori și chiar regizori cred că este mai ușor să pui un actor într-un cărucior, astfel încât să joace o persoană cu dizabilitate, decât să antreneze o persoană cu nevoi speciale în activități teatrale.

„Pentru mine, teatrul social este o modalitate de a scăpa societatea de frici”, spune Tatiana Mediuh. – Când am început să lucrez cu oameni nevăzători, eu tot nu știam cum să-i abordez. Arta nu impune nimic, dar în același timp arată că persoanele fără adăpost sunt inteligente și bine citite, iar cu cei hipoacuzici poți să discuți”.

Cel mai dificil este scapi societatea de stigmatul impus deținuților. Între timp, Karina Pronina, regizoare, actriță și șefă a centrului de producție „Vidra” din Irkutsk, a pus în scenă deja două spectacole cu deținuții coloniei din oraș.

„Persoana aflată în detenție este obișnuită cu lipsa de libertate, că opinia sa nu este luată în considerare. Este încadrat în sensul direct între gratiile reale și cele morale. Aici este mai convenabil să te supui și să faci ceea ce îți spun”, spune Karina. – Eu însă încerc să intru în dialog cu actorii și să lucrez cu aceștia în condiții de egalitate. În primul rând, scriu un scenariu, iar în procesul de lucru cu actrițele, totul se schimbă, producția capătă formă”.

Când deținuții sunt eliberați, de cele mai multe ori ei nu știu cu ce să se ocupe și nu au unde să se întoarcă. Teatrul dă speranță că poți explora lumea. Sarcina regizorului unui teatru social este de a „infecta” oamenii cu această libertate, de a le extinde viziunea asupra lumii. Karina vorbește despre una dintre actrițele care a participat la ultimul său spectacol. În prezent aceasta organizează un studio de teatru pe lângă o biserică. O altă actriță, recent eliberată, a fost angajată la un atelier de design.

Principalul lucru este ca spectatorii să vadă de partea cealaltă anume oameni. Nu niște „resturi ale societății” pe care trebuie de pus cruce. Au aceleași gânduri și sentimente. Pentru o bună parte a societății, deținuții sunt subiect tabu. Desigur, sunt mulți care susțin socializarea unor astfel de oameni, dar sunt și mulți care o neagă complet. Și această situație va continua mult timp”, consideră regizoarea. În ciuda acestui fapt, Karina Pronina continuă să dezvolte ideea teatrului social. Următorul ei proiect este o piesă despre mamele condamnaților.

Dar nu numai deținuții nu sunt acceptați de societate. „De fiecare dată când sunăm mașini după spectacol pentru actorii noștri, apar probleme cu taxiurile. Mulți șoferi refuză să poarte un scaun cu rotile și îl numesc „căruță”, spune Iana Sigida, o actriță și profesoară la Inclusion din Novosibirsk. – Actorii noștri obosesc repede, le este dificil să desfășoare o repetiție deplină. Dar sunt tare bravo, autodisciplina îi ajută să reziste.

Actorii participanți la spectacole (vorbim despre piesa „Iushka”, la care participă persoane cu diferite dizabilități și care a fost prezentată recent la festivalul din Samara), se cunosc treptat și își descoperă talentele. „Am părăsit teatrul de repertoriu, lucrând acolo timp de zece ani, pentru un teatru incluziv, pentru că orice altceva și-a pierdut sensul pentru mine. Aici înțeleg ce vreau să spun publicului și de ce merg pe scenă”, mai spune Iana Sigida.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Social

Moldova.org recomandă: TakieDela, Formula-as, Recorder

Publicat

pe

De către

PE SCURT

În fiecare weekend, echipa Moldova.org recomandă spre lectură articole publicate de instituții de jurnaliști pe care le urmărim și a căror muncă este un exemplu bun pentru noi.

Deși aceste materiale relatează niște istorii triste, totuși acestea vă vor pune pe gânduri și poate chiar vă vor face mai buni.

PE LUNG

Formula-as: Marta și fotografia ucigașă

Marta Vasiliu este adolescenta care a trăit 10 ani în iadul siberian, doar fiindcă a apărut într-o fotografie. „Mie, la 15 ani, mi s-a rupt craca de sub picioare. Brusc. Totul a pornit de la o fotografie. Mult timp m-am întrebat ce-ar fi fost dacă nu s-ar fi făcut acea fotografie, în amiaza aia însorită din vara anului 1941. Secunda aia… Îmi aduc aminte totul. Ce-ar fi fost dacă fotograful n-ar fi apăsat pe buton. Din acel moment, vreme de 50 de ani, viața mea a fost doar chin și frică”.

Recorder: Proful care și-a făcut loc în mintea elevilor săi

Doru Căstăian (40 de ani) a devenit profesor de filosofie și științe socio-umane acum 16 ani, după ce-a terminat facultatea la Cluj și după ce-a lucrat o vreme în presa gălățeană. Unul dintre primele lucruri de care și-a dat seama a fost acela că sistemul de învățământ românesc nu prea e un sistem, de fapt: lipsesc pașii previzibili pe care un profesor ar trebui să-i facă pentru a avansa cu adevărat în carieră. „E un sistem care, din păcate, îți permite foarte ușor să simulezi, să pară că faci, să pară că ai crescut. Și, din păcate, simulăm la multe nivele: simulăm consilieri psihologice, simulăm că-i ascultăm [pe elevi]”. Încearcă să pună umărul pentru a urni mecanismul ăsta greoi. Scrie cărți despre educație, creează scenarii pentru softuri educaționale, lucrează ca formator pedagogic. Anul trecut a devenit Profesor Merito, în cadrul unui proiect ce-și propune să recunoască excelența în școala românească.

TalieDela: Девочка с портрета Пикассо

Ella arată ca portretul care a prins viață a lui Picasso – ochi diferiți, brațe și picioare diferite … Faptul că merge, vorbește și arată trucuri este un adevărat miracol. Ea are 17 ani, dar arată de parcă ar avea 13. Ella s-a născut cu patru luni înainte de termen, cântărea 860 de grame și că, pentru un motiv oarecare, în ciuda prognozelor dificile cu privire la sănătatea fiicei sale (displazie bronhopulmonară, hemoragii gastrice de gradul al treilea, vedere slabă), părea că acum Ella ieșea și totul se va termina. Abia patru luni mai târziu, Ella a fost externată – și cu o zestre bogată: o listă cu mai multe pagini de programări medicale pentru următorii doi ani. Abia după ce a pășit peste pragul spitalului, mama Ellei – Zina și-a dat seama că totul de abia începe. Nimic nu depindea de ea, ci de medicii care trebuiau să-i trateze fiica.

Citește mai departe

Cultură

Cine face film în Moldova

Publicat

pe

De către

PE SCURT

La 20 ianuarie, în cadrul „Galei Cineaștilor 2020”, au fost premiate cele mai bune filme, dar și cei mai buni actori din Republica Moldova.

Aceasta este prima ediție a unui astfel de eveniment organizat în țara noastră, unde sunt remarcați specialiștii din cinematografie.

PE LUNG

Cel mai bun film de animație – Vlad Bolgarin „OF”

Vlad Bolgarin este regizor, producător, scenarist și editor de imagine din Chișinău. El s-a născut în 1993, într-o familie de muzicieni. Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, cu o diplomă de licență în regie-montaj (2016) și are un master în regia animației (2018).

Cel mai bun film de scurt metraj – Valeriu Andriuță „Salix Caprea”

Valeriu Andriuță este un actor, regizor, scenarist de film, născut în 1967. Și-a făcut studiile de actorie la Shota Rustaveli Theatre and Film University Tbilisi, Georgia, și regia de teatru la Academia de Teatru și Film din București, România. În 2002, joacă în lungmetrajul de debut al lui Mungiu, Occident, prezentat în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes. În 2012, Andriuță joacă rolul Preotului din După Dealuri regizat de Cristian Mungiu, film proiectat în secțiunea oficială a Festivalului de Film de la Cannes. În 2016, Valeriu Andriuță are o apariție efervescentă în rolul Suspectul Nr.4, în filmul Bacalaureat, cu care Cristian Mungiu obține premiul pentru regie, în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Revine la Cannes cu A Gentle Creature în 2017 cu filmul lui Sergei Loznitsa. În 2018 joacă în rolul principal în drama romantică a lui Florin Serban, Dradoste 1. Caine, film distins cu premiile Cineuropa Award si CICAE Award la Sarajevo Film Festival. În 2017, își face debutul în regia de film cu scurtmetrajul, Chers Amis.

Cel mai bun film documentar – „Siberia din oase”

Cel mai bun rol feminin – Olga Anghelici „Practica”

Olga Anghelici este o actriță de la Teatrul „Satiricus” din Chișinău. Olga este cunoscută pentru rolurile jucate în Innocent Murder (2015), Femeia cu cravată neagră (2016) și Daydream (2019).

Cel mai bun rol masculin – Valeriu Andreuță „Ultima zi din mai”

Cea mai bună scenografie – Maria Crețu „Siberia din oase”

Maria Crețu este o scenografă din Moldova. Ea a lucrat la scenografia filmului dedicat celor care au fost deportați în Siberia, în perioada anilor 1941-1949. Filmul e construit din confesiunile a patru protagoniști. Fiecare episod are o istorie separată. Iar în ansamblu, ele punctează ororile și dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă.

Cele mai bune costume – Ivan Pătrămăn „Împăcăciune”

Cea mai bună coloană sonoră/muzică originală – Elias tadeus „Aripi” 

Cel mai bun montaj – Letiția Ștefănescu „Eu Geniu Cioclea”

Letiția Ștefănescu, născută în 1986, este absolventă a Colegiului Național „Frații Buzești” din Craiova (2005) și a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică – Multimedia (2011). Ea a fost selectată la Berlinale Talent Campus (2010). Letiția face parte din echipa de organizare a TIFF (2011-2016) și este liberă profesionistă.

Cea mai bună imagine – Roman Canțer „Salix Caprea”

Cel mai bun scenariu – Dragoș Turea „Grădina Sovietică”

Dragoș Turea s-a născut în 1980, în Chișinău. Și-a făcut studiile la Facultatea de Comunicare Audiovizuală a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, România. În 2006 obține licența în Arta Cinematografică, Regie Film și TV la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Moldova. Dragoș Turea își începe cariera de regizor și producător de televiziune, fiind realizatorul mai multor emisiuni de divertisment locale. În 2007 lansează documentarul de scurtmetraj Vasile Mămăligă, film premiat de Uniunea Cineaștilor din Moldova. În 2009 Dragoș Turea devine fondatorul studio-ului „Parmis Film Studio” și începe producția următorului său proiect de autor, documentarul de lungmetraj Grădina Sovietică, la care lucrează timp de zece ani.

Cel mai bun regizor – Eugeniu Popovici „Goodbye Olegovici”

Eugeniu Popovici, născut în 1989, a făcut Facultatea de jurnalism și științe ale Comunicării la USM. Din 2010 a lucrat la TV. A realizat mai multe emisiuni TV, însă, în 2017 a decis să mai facă și altceva. A început să filmeze documentare la Telefilm Chișinău. În colecția sa are mai multe documentare apreciate la festivalurile de film din întreaga lume.

Cel mai bun film de lung metraj – „Grădina Sovietică”

Citește mai departe

Social

Poți să-ți faci operație plastică și să rămâi feministă?

Publicat

pe

PE SCURT

Fac modificările cosmetice parte dintr-o nouă eră a „iubirii de sine”? Sau ideologia feministă este interpretată greșit?, se întreabă jurnalista Moya Lothian-McLean se întreabă, pe BBC Reel. Potrivit mișcării feministe și promotorilor egalității de gen, femeile, la fel ca bărbații, au autonomie față de propriile corpuri, iar în ultimele timpuri, au existat un număr tot mai mare de tineri care urmează proceduri cosmetice chirurgicale și nechirurgicale.

PE LUNG

Autonomia corporală este unul dintre pilonii centrali ai feminismului modern. Asta se referă la consimțământ, avort și hărțuire sexuală.

În acest sens, jurnalista se întreabă: dar acest concept feminist a fost adoptat în mod involuntar pentru a susține ascensiunea chirurgiei cosmetice? Sau, ar trebui să acceptăm că autonomia corporală înseamnă că nu putem pune la îndoială faptul că procedurile cosmetice ar putea să fie o normă?

92% dintre persoanele din Marea Britanie care fac operații cosmetice sunt femei

mărirea sânilor este, în general, cea mai populară procedură din 2018

eliminarea ridurilor și liposucția sunt proceduri care au crescut, cel mai repede, în popularitate

52% dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani ar vrea să fie „retușate” prin operații estetice

Efectul Love Island

Efectul a fost descoperit după ce clinicile au raportat o creștere de 200% a cererii pentru proceduri precum mărirea buzelor. Specialiștii au observat că femeile vor să arate ca  personajul din reality-show-ul The Love Island, Megan Barton-Hanson.

Începând cu vârsta de 19 ani, Megan continuă seria de proceduri cosmetice, inclusiv mărirea sânilor și umplerea buzelor. În acest sens, despre apariția lui Megans în emisiune se spune că a trimis multe femei la clinică pentru operații estetice.

Tânăra este extrem de deschisă cu privire la alegerea ei de a avea o intervenție chirurgicală și susține că „a face o intervenție chirurgicală este o formă de iubire de sine. Este dreptul femeilor să se simtă puternice în corpurile lor. Dacă operația ajută, nu ar trebui să punem asta la îndoială”.

Al patrulea val al ideologiei feministe tinde să fie reformat pentru a susține procedurile cosmetice. Asta se face prin limbajul „a fi puternic, a te simți bine în propria piele”. Această mișcare coincide cu creșterea accesibilității la procedurile cosmetice.

Apoi, toate discuțiile despre procedurile cosmetice sunt stopate atunci când se insistă că este dreptul femeii la autonomia corpului.

„Este vorba de împuternicirea chirugiei sau de presiunea patriarhală care a transformat femeile să se conformeze să arate într-un anumit fel?” Este întrebarea principală a jurnalistei Moya Lothian-McLean.

Poate că, în unele cazuri, este necesar ca cineva să-și facă o intervenție chirurgicală pentru a se simți confortabil în pielea sa. Dar, pentru mulți, insecuritățile pe care încearcă să le remedieze sunt direct legate de consumul imaginilor cu fețe și corpuri modificate cosmetic. Doar pentru că ceva implică femei, nu îl face feminist”, a menționat tânăra, adăugând că, deși este în mod evident dreptul unei femei de a alege ce face cu corpul ei, ar putea exista mai multe întrebări cu privire la ce alte presiuni au influențat alegerile ei cosmetice.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Advertisement

Politică

Justiție3 zile în urmă

În vâltoarea justiției: Dosare penale pe numele mai multor procurori un denunț și o suspendare

PE SCURT Liderul Platformei DA Andrei Năstase a depus un denunț penal pe numele președintelui Dodon, cerând urmărirea penală a...

Politică4 zile în urmă

Salarii mai mari pentru medici și modificări în Constituție. Cu ce s-a ocupat astăzi Guvernul

PE SCURT Salariile medicilor se vor majora cu 10%, bibliotecile publice vor presta pe lângă serviciile gratuite și servicii contra...

Politică4 zile în urmă

Pe limba partidelor. Legea Magnitsky, Alexandru Rjavitin și Procuratura Generală

PE SCURT Trei formațiuni politice din Parlament au susținut săptămâna curentă, conferințe de presă, în cadrul cărora au făcut declarații...

Politică5 zile în urmă

Despre Aeroportul Chișinău, criminalitate, Plahotniuc și „tușoncă”. Ce a declarat Igor Dodon după CSS

PE SCURT Statul vrea să rezilieze contractul privind concesionarea Aeroportului Chișinău și examinează trei posibilități în acest sens. Dacă noul...

PoliticăO săptămână în urmă

Vacanțele de lux ale familiei Dodon în ultimul deceniu: Maldive, Seychelles, Dubai 

PE SCURT Politicianul Igor Dodon, conturile căruia, în ultimii 15 ani, au fost alimentate, oficial, doar din bugetul de stat,...

PoliticăO săptămână în urmă

[SONDAJ] Câte partide ar ajunge în Parlament la anticipate și cu cine s-ar confrunta Dodon la prezidențiale

PE SCURT Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar...

ExterneO săptămână în urmă

Who is Mihail Mișustin? Noul premier rus, omul care joacă hochei „cu cine trebuie”

PE SCURT Președintele rus Vladimir Putin a lansat pe 15 ianuarie mai multe inițiative de modificare a Constituției. Imediat după...

Advertisement

Opinii

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031