În Moldova, la fel ca în multe alte țări occidentale, unii dintre adulții încarcerați sunt și părinți. Datele arată că fiii și fiicele deținuților sunt predispuși să urmeze exemplul părinților lor. Totuși, penitenciarele din Moldova nu oferă aproape niciun program care să-i ajute pe deținuți să construiască relații mai strânse cu partenerii și copiii lor.

Chiar și așa, puținele programe parentale existente în țară se confruntă cu recidiva a peste jumătate din deținuți, care lasă, astfel, din nou familiile incomplete. Alexandru Zubco, șeful direcției prevenirea torturii în cadrul Oficiului Avocatul Poporului, cu o experiență de peste 15 ani în apărarea drepturilor persoanelor aflate în detenție, spune că există mai multe cauze pentru fenomenul recidivei:

Cu toate acestea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) depune eforturi pentru reintegrarea deținuților în societate. Programele elaborate și implementate de ANP în acest sens au ca scop schimbarea comportamentului de agresiune sexuală, reabilitarea consumatorilor de droguri, dezvoltarea abilităților sociale și a unor relații constructive cu familia.

De asemenea, până la pandemie, ANP organiza „O zi cu tata” - deținuții petreceau o zi din an cu copilul/copiii lor. „Aveau activități comune și clovni”, spune Elena Madan, șefă interimară a Direcției Reintegrare Socială, ANP.

În colaborare cu Biblioteca Națională, deja al treilea an, deținuții sunt filmați cum lecturează un fragment dintr-o carte, iar înregistrarea este transmisă copilului prin intermediul bibliotecii din localitatea de baștină. Reacția copilului la acele imagini video sunt la fel filmate și transmise, la rândul lor, tatălui aflat în detenție. Acest program se desfășoară doar în două penitenciare. Anul trecut, doar 7 bărbați au participat.

Specialiștii de la Administrația Națională a Penitenciarelor spun că, în prezent, există trei programe care includ tematici care să răspundă nevoilor deținuților legate de familie și copii. Totuși, aceste programe nu ar fi suficiente. Ca să existe rezultate vizibile anume în dezvoltarea abilităților de a fi părinte și de a crea o relație cu familia aflată în afara penitenciarului este nevoie de mai multe programe în acest domeniu. De această părere este Ina Vutcariov, psihologă și șefa Secției activități pentru persoanele aflate în conflict cu legea în cadrul Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă". Asociația implementează diferite programe de educație în rândul deținuților.

Aproape șapte ani Andrei s-a trezit zilnic departe de familie. Când a ajuns la penitenciarul nr. 3 din Leova (de tip închis), soția era însărcinată, iar el lucra într-o companie de transport.

Printre „colegii” de penitenciar, Andrei, 33 de ani, a avut cele mai multe vizite de scurtă și lungă durată petrecute cu familia. „Eu cred că soția mea este o mamă eroină. Cât eu sunt aici, totul e pe spatele ei și eu o să fiu toată viața recunoscător și dator”, spune Andrei. Recunoaște că în toată istoria asta, pentru a o proteja pe fiică și pentru a nu o trauma, au decis să-i spună că tata este la muncă în Anglia. Adică locul în care se afla tata și ea vine cu mama să-l viziteze se numește „la muncă în Anglia”.

Chiar dacă Andrei pare a fi un tată implicat, psihologii spun că este greșit să-și mintă copilul că se află în Anglia, și nu în penitenciar. Această decizie au luat-o Andrei și soția acestuia fără a fi ghidați de cineva. Nimeni nu le-a spus cum să vorbească cu fiica lor despre asta și nimeni nu i-a învățat cum să explice în limbajul copiilor ce este o închisoare. Un program precum Parenting Inside Out din SUA l-ar fi ajutat, probabil.

Exemplul lui Andrei este mai degrabă o excepție de la regulă. S-a constatat că tații închiși au o sănătate mintală slăbită din cauza efectelor încarcerării lor asupra copiilor, dar și din cauza faptului că se simt vinovați. Mai mult, relația tată-copil menținută în timpul încarcerării este un indicator cheie al calității relației dintre cei doi pentru reintegrarea eventuală a bărbatului în familie.

Analizând strategiile altor state pentru soluționarea problemei descrise mai sus, am descoperit o inițiativă lansată în cel mai mare sistem penitenciar din lume – Satele Unite ale Americii. La prima vedere, închisorile din Moldova și din SUA ar părea să aibă puține lucruri în comun.

Rata încarcerării în Moldova, deși relativ ridicată pentru Europa - de aproximativ 248 la 100 de miide locuitori - este de trei ori mai mică decât în Statele Unite.

Totuși, în ambele state, două treimi dintre deținuți sunt părinți, iar din cauza recidivei mari la ei și la noi (58,2% a fost rata de recidivism în Moldova pentru anul 2020 și în SUA - autoritățile au anunțat că în primii trei ani de la eliberare, mai mult de 50% dintre persoane sunt, din nou, încarcerate), copiii deținuților recidiviști își văd mai rar părinții. Programele de parenting pentru deținuți sunt neobișnuite în Statele Unite și cu atât mai mult în Moldova. Asta, în pofida dovezilor care sugerează o legătură puternică între criminalitatea parentală și comportamentul neadecvat ulterior al copiilor deținuților.

Un program de parenting folosit în zeci de închisori din Statele Unite și din alte țări ar putea fi un model pentru Moldova, dacă este adaptat la condițiile locale, au declarat reprezentanți oficiali ai sistemului penitenciar din Moldova.

Programul „Parenting Inside Out” (PIO) a început în anul 2000. Astăzi, în SUA, acesta se regăsește în programul de studiu al penitenciarelor din 14 state, în programele comunitare din 33 de state și în penitenciare de până la un an în 17 state.

Despre funcționarea acestui proiect, am discutat cu Bruce Wood, specialistul care oferă servicii familiale în cadrul Departamentului de Corecții din Washington, dar și responsabil de implementarea programului „Parenting Inside Out” în cadrul penitenciarelor din acest stat. Are în spate peste 30 de ani de muncă în departamentele de protecție a copiilor. „Nu, nu sunt aici pentru tine. Sunt aici pentru copiii tăi, iar copiii tăi au nevoie de tine. Scopul meu este să-i împiedic pe copiii tăi să vină în acest loc”, le spune Bruce deținuților.

Mindy Clark, managera de program PIO la The Pathfinder Network, organizație din SUA care implementează programe în cadrul penitenciarelor și oferă deținuților și familiilor lor instrumentele și sprijinul de care au nevoie în diferite domenii. Mindy spune că deținuții dobândesc abilități parentale. Astfel, atunci când merg acasă, sunt conștienți că întrebuințarea alcoolui sau a drogurilor va avea un impact negativ asupra copiilor.

Pe parcursul a trei luni, de trei ori pe săptămână, bărbații încarcerați petrec câte 2,5 ore învățând „cum să fie părinți mai buni”. Responsabilitatea de a selecta participanții îi revine mediatorului.

Gheorghe Turcin, mediator în cadrul penitenciarului „Airway Heights Corrections Center”, alege participanții în funcție de cât timp urmează să mai stea în penitenciar, câți copii are, rasa și vârsta.

Unul dintre „studenții” lui Gheorghe este Bradley Courville, un tânăr de 33 de ani. A ajuns în penitenciar când fiul lui, William, avea un an. Astăzi, băiatul are 9 ani și ar putea să-și vadă tatăl în libertate abia în martie 2030.

La începutul cursului, Bradley și ceilalți cinci colegi ai săi din program, au primit câte un ou fiert de care trebuiau să aibă grijă timp de o săptămână ca de un bebeluș. Acest exercițiu îi învață și îi face să înțeleagă ce înseamnă să îngrijești un bebeluș.

A doua săptămână, bărbații întorc oul și primesc în schimb un marsupiu în care poartă un ursuleț de pluș, ca să aibă grijă de el ca de un copil, până la finalizarea cursului.

Inițial, mulți dintre deținuți refuză să aibă grijă de ursuleț. „E distractiv. La început totul se întâmplă cu zâmbetul pe buze. Dar, pe măsură ce trece timpul și alte persoane se implică și le oferă feedback sau laude, ei reacționează pozitiv”, povestește Gheorghe Turcin.

Bradley Courville nu și-a văzut fiul de mult timp din cauza coronavirusului. Au vorbit doar la telefon și online. Până a face parte din acest program, el nu a folosit niciodată toate cele 20 de minute pe care le are la dispoziție cu fiul său William. Nu știa ce să-i spună. „Programul m-a ajutat să înțeleg cum să vorbesc cu fiul meu. Am aflat că, de fapt, trebuie să cobori la nivelul lui, ca să te poți înțelege cu el. L-am încurajat să facă ceea ce îi place. Am vorbit și despre Dumnezeu, despre școală. Încerc să-i creez o imagine pozitivă despre tatăl lui. Nu vreau să meargă pe același drum pe care am fost eu: droguri, alcool...”

Bradley recunoaște că încă mai are multe de învățat pentru a fi un tată mai bun. „Tatăl meu a decedat când aveam nouă sau zece ani. Așa că trebuie să învăț din experiența proprie. O fac pentru fiul meu, știu că are nevoie să fie încurajat ca să facă ceea ce vrea să facă”.

Bradley a avut o experiență pozitivă cu oul și apoi cu ursulețul. „Trebuia să fim atenți la ce limbaj folosim, ce privim și ce ascultăm. A fost destul de mișto să fiu cu ursul. Adică am avut micile mele momente de alintare”, povestește tânărul. Pentru că a divorțat de soție imediat cum a ajuns la penitenciar, nu a putut să vadă cum crește fiul său William. „A fost aproape ca și cum aș întoarce acea perioadă, ca să o retrăiesc și să o păstrez în amintire”, recunoaște bărbatul. Ursul urmează să ajungă în mâinile lui William prin intermediul rudelor care îl vizitează.

„Gardienii nu văd deținuții doar ca pe deținuți, ci și ca pe părinți, atunci când îi văd cu «copilul» atașat. Și conversațiile se schimbă. «Am observat că ursul tău a stat singur pe pat câteva minute și mă întreb dacă este OK pentru ursul tău?»”, a spus Bruce Wood. „Urșii au umanizat închisorile”, concluzionează Mindy Clark, managera programului PIO, menționând că s-a observat și o reducere a numărului de infracțiuni disciplinare în cadrul penitenciarelor.

Curriculumul conține subiecte despre reglarea emoțiilor, încurajarea, abilități eficiente de comunicare și ascultare, competențe de rezolvare a problemelor, relaționare prin joc și citire, temperamente, reguli, răsplata pentru copii. Părinții învață mecanisme de coping (din eng. A face față unei situații), etapele de dezvoltare a copilului, cum să gestioneze furia și altele.

În unele penitenciare, din motive de securitate, deținuților le-a fost dificil să aibă și să poarte cu ei urșii. Gardienii presupuneau că ei ar fi putut ascunde droguri sau obiecte interzise în interiorul jucăriei. Soluția a fost înlocuirea ursuleților de pluș cu alții din carton.

În afară de problemele legate de aspectul financiar, poate fi anevoios să convingi unele administrații ale penitenciarelor să preia și să implementeze programul. „Creșterea copilului a fost întotdeauna considerată ușoară. A fost complicat să schimbăm atitudinile și să arătăm că sistemele penitenciare nu sunt interesate cu adevărat de familii, de faptul că conexiunea cu familiile reduce, de fapt, recidiva”, explică Mindy Clark.

Coronavirusul le-a îngreunat procesul de studii. Anul trecut și anul acesta, accesul vizitatorilor a fost anulat. „Înveți cum să devii un părinte mai bun, dar nu poți să pui în aplicare cunoștințele din cauza virusului. La prima vizită cu William voi încerca să o fac”, adaugă tânărul deținut din SUA.

Doar câteva studii au analizat abilitățile parentale ale deținuților sau succesul programelor de parenting din închisori. Un studiu asupra participanților Parenting Inside Out din statul Oregon a fost efectuat la mijlocul anilor 2000, în patru instituții de corecție, trei pentru bărbați și unul pentru femei. Finanțat printr-un grant de 2,1 milioane de dolari de la Institutul Național de Sănătate Mintală din SUA, studiul pe 359 de persoane încarcerate a constatat că 60% până la 70% aveau un părinte care a fost în închisoare. Deținuții aveau, în medie, trei copii fiecare.

Unele dintre constatările studiului sugerează că programele parentale pot reduce criminalitatea și recidiva. În primul an de la eliberare, șansele ca participanții să recidiveze erau cu 32%-41% mai mici decât a unui grup de control. De asemenea, participanții „au raportat un contact cu familia și au avut mai multe șanse de a fi implicați în viața copiilor lor” decât grupul de control, potrivit Parenting Inside Out.

Programele parentale din închisoare „oferă șansa, într-un mediu sigur, pentru ca tații să-și exploreze convingerile și atitudinile față de probleme precum disciplina, afecțiunea și rolurile familiale - cunoștințe și obiceiuri care pot sprijini reintegrarea lor în familie după eliberare”, potrivit unui raport din 2016 din Regatul Unit.

Deși recunoaște caracterul limitat al dovezilor existente, studiul continuă: „Este, de asemenea, posibil ca promovarea relațiilor sănătoase părinte-copil și a parentingului receptiv să ajute la întreruperea ciclului de încarcerare intergenerațională și la îmbunătățirea sănătății și bunăstării copiilor [deținuților].”

Gheorghe Turcin recunoaște că acesta este unul din puținele programe care l-au impresionat. Specialistul spune că proiectul îi face pe deținuți să se simtă înțeleși și ascultați. Respectiv, este important ca mediatorul să se poate conecta emoțional la grup. „Trebuie să vă asigurați că aveți oameni care pot ajunge la alții într-un mod în care aceștia manifestă empatie, arată înțelegerea stării emoționale și se conectează cu grupul”, explică Gheorghe. O altă condiție care a dus la succesul programului este faptul că fiecare exercițiu este luat în serios. Chiar dacă deținuții refuză, de exemplu, să poarte ursulețul de pluș în marsupiu, ei sunt convinși de mediator să-și schimbe poziția, oricât de greu le-ar fi. În astfel de situații, Bruce Wood le adresează o singură întrebare: „Acest exercițiu face parte din experiența ta de a fi părinte. Trebuie să iei o decizie: vrei să fii un condamnat sau un tată?”.

Nu în ultimul rând, povestește Gheorghe, o altă lecție învățată în cadrul programului este importanța diversității în grup. Asta îi va ajuta pe tați să înțeleagă că oricât de diferiți ar părea, pot avea aceleași probleme. Ideea este confirmată și de deținutul Bradley - ei se regăsesc în experiența altor tați și în așa mod se conectează unul cu altul, fac schimb de opinii și se ajută unul pe altul.

Experții din Moldova în reintegrare socială a deținuților au spus într-o voce: un program de parenting este binevenit în penitenciarele din Republica Moldova.

Comisarul principal în justiție, Ion Unciuc, fostul șef al Secției reintegrare în penitenciarul din Leova, acolo unde este deținut Andrei, confirmă faptul că „unii deținuți doar își consumă timpul în cadrul unor programe”, explică specialistul.

„Un program de parenting este binevenit”, spune comisarul. Cei care ar veni la acest curs ar fi oameni la fel ca bibliotecarul Andrei – care au copii și sunt interesați de subiect. Potrivit acestuia, alți deținuți ar fi mai degrabă interesați să parcurgă acest curs dacă ar beneficia de o recompensă, de exemplu - o zi petrecută cu familia, așa cum era programul „O zi cu tata”, care se organiza până la pandemie.

În concluzie, comisarul Unciuc spune că relațiile familiale sunt foarte importante, pentru că atunci când are loc eliberarea condiționată, un deținut care este așteptat de familie acasă are șanse mult mai mari să primească un răspuns pozitiv. „Adică condamnatul știe unde se duce, știe că are pe cineva. Dar o persoană care nu și-a văzut frații de cel puțin zece ani și nu știe unde se duce după eliberare ar putea mai degrabă să primească aviz negativ și să nu fie eliberat condiționat din penitenciar”.

Elena Madan este șefa interimară a Direcției Reintegrare Socială în Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova. Lucrează în domeniu deja de 18 ani și în toată această perioadă a ajutat la crearea politicilor și programelor de reintegrare socială a condamnaților.

„ANP este deschis să îl implementeze”, a spus Elena Madan, menționând că exact în acest moment nu poate fi implementat, pentru că există deja trei programe care ar conține și ar atinge tema familiei. Programe noi se elaborează în fiecare an, respectiv, Elena Madan spune că specialiștii ar fi interesați să-l pună în practică în situația apare această nevoie în rândul deținuților.

Unul dintre aceste programe despre care a povestit specialista este făcut în colaborare cu organizația Inițiativa Pozitivă. A început în 2021 și se numește „Relații constructive cu familia și cu grupul”, unde deținuții învață despre „cum relaționează, cum comunică, despre abuzul în familie, despre parentingul pozitiv”. Ina Vutcariov, psihologa din cadrul asociației, scoate în evidență și alte teme, cum ar fi: principiile de educație a copiilor, violența față de copil, gestionarea agresivității. „Lor le este interesant să discute despre familie, să audă alții ce zic, le este foarte important ce le spune psihologul despre asta. Din experiența noastră, foarte mulți deținuți se întrebau ce să-i spună copilului și cum să se comporte”, povestește Ina. Din feedbackul beneficiarilor, organizatorii programului își dau seama că acesta funcționează și că este necesar.

Cât despre un potențial „Parenting Inside Out" în Moldova, atât specialista din cadrul ANP, cât și psihologa de la „Inițiativa Pozitivă”, spun că anume exercițiul cu ursulețul ar putea să nu funcționeze. „La noi, față de penitenciarele din SUA, situația e un pic altfel și puțini deținuți ar risca să meargă cu un ursuleț de pluș prin penitenciar. Asta s-ar termina destul de traumatizant pentru toată lumea. Ar putea fi înjosiți”, explică Ina Vutcariov. Așadar, exercițiile terapeutice trebuiesc selectate în așa fel încât acestea să nu cauzeze discriminare sau să stârnească situații conflictuale între deținuți.

Gheorghe Turcin spune că cea mai ieftină metodă de a implementa un program pilot ar fi angajarea, pentru început, a doi mediatori - unul pentru o închisoare de femei și altul pentru o închisoare de bărbați. Astfel, vor fi monitorizate progresele făcute de două grupuri. Ar mai fi nevoie și de birotică și jucării și poți începe programul.

Ina Vutcariov spune că un program asemănător celui din State ar avea succes în rândul deținuțilorși că este destul de real ca un asemenea program să fie pus pe picioare în Republica Moldova. „Nimănui nu-i place să întrețină deținuții în penitenciar din impozitele cetățenilor ca ei pur și simplu să stea toată ziua și să învârtească o piuneză pe masă... E stupid. Oamenii pot să lucreze, pot să lucreze la schimbarea lor, pot să învețe lucruri noi, ca să iasă din penitenciar și să nu se mai întoarcă peste jumătate de an.”

Text de Georgeta Carasiucenco
Editat în engleză de Nicole Ely și
Ky Krauthamer, Transitions (TOL)
Editat în română de Marta Sterpu și Ana Gherciu

Acest articol a fost realizat ca parte a unui proiect Transitions pentru sprijinul jurnalismul de soluții „TOL Education”.