Cum explică Nicolae Botgros colectarea a peste 500 de semnături într-o singură zi

Artistul Nicolae Botgros, directorul artistic și dirijorul Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” a reușit să completeze listele de semnături în aceeași zi când au fost eliberate de către Comisia Electorală Centrală. Maestrul candidează pe circumscripția nr. 42 Cantemir-Cahul, independent.

Artistul justifică rapiditatea colectării semnăturilor prin faptul că ar avea priză la public. „Nu sunt primul care a colectat semnăturile într-o zi. Probabil că am și eu o priză la public și oamenii au semnat cu mare drag aceste liste. Sper să nu-i dezamăgesc în această campanie și dacă dă Dumnezeu să fie, să câștig această campanie să ajung și eu în parlament, o să mă strădui să fac lucrurile, așa, nu cu mari promisiuni, dar cu atât cât pot să fac eu. Macăr atât cât am făcut eu cu Orchestra „Lăutarii”. S-a văzut și știe lumea întreagă ce am făcut.”

Potrivit maestrului, 500 de oameni din circumscripția 42, numărul minim pentru care un candidat poate fi înregistrat, nu este un număr atât de mare. Din sat în sat dacă te duci și oamenii te așteaptă… M-au așteptat cu mare drag în toate satele. Așa că nu este atât de complicat lucrul acesta. Mai am și eu niște oameni care mă ajută, nu fac lucrurile acestea eu singur”, a declarat Nicolae Botgros, referindu-se la 3 membri ai grupului de inițiativă care au colectat semnăturile.

La sfârșitul lunii decembrie 2018, dirijorul Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” a participat la forumul PDM și și-a anunțat susținerea pentru Pavel Filip, candidat pe circumscripția nr. 20, Strășeni.

În 2017, Botgros a fost implicat într-un scandal cu referire la terenul din apropierea Palatului Feroviarilor oferit în 2007 de către guvern. Scopul a fost construcția unei clădiri cu menire socio-culturală. Totuși, printr-un parteneriat semnat de artist și o companie de construcții urmau să fie construite două blocuri locative a câte 9 etaje și un centru de oficii cu 6 etaje.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.