Connect with us
"
"

Social

Cum arătau jucăriile anilor ’80

Publicat

pe

PE SCURT

Cei care au copilărit în anii ’70-’80 și chiar ’90 ai secolului trecut au crescut jucându-se cu o gamă de jucării total diferite de cele de astăzi. Ele se distingeau prin „rigoarea sovietică”, designul socialist-realist și dimensiunile sovietice. Cum se spunea atunci în șoaptă, „unele dintre ele ar fi putut ucide un dușman de clasă”. Ele erau foarte populare dintr-un singur motiv: copiii sovietici nu aveau nicio alternativă, iar pe lângă aceasta mai erau și deficitare. Abia la începutul anilor ’90, jucăriile „capitaliste” au început să pătrundă în spațiul post-sovietic.

Acestea erau rezistente la foc, apă și „au trăit” încă mulți ani. Totuși, cei care au copilărit în acea perioadă își mai amintesc cum pe rafturile magazinelor au început să apară primele mașini „robotizate” , păpuși care puteau să meargă și alte minuni ale industriei sovietice.

PE LUNG

Constructorul metalic

Era un set de piese metalice din care copiii puteau să construiască mașinuțe, excavatoare sau macarale. Setul includea o mulțime de șuruburi și piulițe, iar deseori asamblarea pieselor dura mai mult decât durata vieții acestor jucării. Era foarte popular în URSS în anii 80.  În instrucțiunea de la jucărie scria în mod obligatoriu ca are drept scop „dezvoltarea gândirii logice și a fanteziei în rândul elevilor sovietici”.  Era numit constructor pentru elevi, pentru că a fost foarte popular la lecțiile de muncă, unde băieții se chinuiau să unească piesele.

Păpușile de hârtie

Orice fetiță din acea perioadă avea numaidecât păpuși de hârtie și mai multe seturi de haine pentru ea. Păpușa și hainele erau decupate cu multă grijă (foarte atent ca să nu taie și aripioarele mici de culoare albă cu care piesele erau îmbrăcate pe păpușă). Setul costa puțin, nu necesita mult spațiu, atât păpușa, cât și garderoba ei erau ținute de obicei într-un simplu caiet sau mapă. Fetițele din acea perioadă au petrecut zile întregi inventând ținute pentru „amicele” lor de hârtie.

În epoca în care lucrurile frumoase erau deficitare, puteai să-ți îmbraci păpușa preferată cu rochițe pe care doar în filme le vedeai.

Mozaic

Era o jucărie foarte populară și se regăsea aproape în fiecare casă. Era formată dintr-o tablă cu o mulțime de piuneze de plastic de diferite culori cu care puteai să creezi câmpuri multicolore, diferite figuri sau flori. Piunezele de plastic erau de obicei rotunde, dar se vindeau și în formă de hexagon.

Totuși, aceste jucării nu veneau cu limitări de vârstă și deseori creau probleme părinților. Cei mici de obicei fie le puneau în gură și le înghițeau, fie le puneau în nas, urechi, ajungând la spital.

Jucăria Hopa-mitică 

Jucăria Hopa-mitică (numită de toată lumea atunci Неваляшка) era o păpușă de obicei de culoarea roșie cu partea de jos mai grea decât cea de sus și rotunjită, astfel încât atunci când era înclinată spre orizontală și apoi eliberată, forța gravitației o făcea să revină la poziția verticală. Se balansa până la stabilizare, stând astfel „în picioare” tot timpul.

Era o jucărie care a devenit foarte populară în anii ’80, mai ales după Olimpiada din 1980 care avut loc la Moscova.

Jocul electronic „Stai, că te prind”

Cei care au copilărit în anii ’80, își amintesc cu plăcere de acest gadget. Era probabil cel mai cunoscut și popular joc din epoca sovietică, fiind primul din jocurile electronice portabile sovietice. Pe ecran apăreau patru găini ouătoare care stau în cuiburi, iar ouăle se rostogoleau în jos, unde lupul din filmul animat „Stai, că te prind!” trebuia să prindă cât mai multe ouă în coș. Pentru oul prins, jucătorului i se adaugă un punct. La început, ouăle se rostogoleau lent, dar treptat ritmul jocului se accelera. După fiecare sută de puncte, ritmul jocului încetinea.

Mulți copii visau la acest gadget, care costa tocmai 20 de ruble, iar când părinții le cumpărau stăteau ore în șir cu jucăria în mâini, în încercarea de a prinde cât mai multe ouă.

Ecranul magic

Era un dispozitiv interesant pentru acele vremuri. În interior, ecranul era acoperit cu pulbere argintie, pe care cu ajutorul a două butoane puteau să trasezi diferite linii. Unul din butoane trasa liniile pe orizontală, iar altul – pe verticală. Când roteai butoanele concomitent, puteai să creezi ceva „ extrem de artistic”. Desenele erau șterse foarte simplu – trebuiai doar să scuturi nițel ecranul.

Pistoale „cu piston”

O, erau unele dintre cele mai populare jucării din acea perioadă. Era un pistol de jucărie, care se vindea cu niște fășii subțiri de hârtie pe care era aplicată o pastă inflamabilă, asemănătoare cu cea de la gămălia chibriturilor. Când puneai lenta în pistol și apăsai pe trăgaci, se auzea o mică explozie și ieșea și fum cu un miros puternic de chibrit ars. Copii care nu aveau pistoale recurgeau la metode mai ingenioase. Ei pur și simplu loveau lenta cu pietre și produceau același zgomot și miros puternic.

Unii mai năzbâtioși, înveleau panglica de hârtie în jurul degetelor și le frecau ușor de vreo suprafață abrazivă, vă dați seama că după aceasta veneau acasă cu degetele arse.

Mașinuțele cu pedale

Toți băieții de la grădiniță visau la un astfel de transport. Nu toți le primeau pentru că prețurile acestora mușcau, prețul lor era de circa 30 de ruble (mai puțin de jumătate de salariul unui inginer începător). Acestea aveau faruri, volan și pedale, unele aveau parbriz detașabil și chiar portbagaj. Semănau mult cu  automobilele sovietice „Moskvici”. Când cei norocoși ieșeau în curte, împrejurul mașinuței se îngrămădeau cam toți băiețeii din preajmă, în speranța că proprietarul le va permite  să facă măcar o tură.

Caleidoscop

Cred că această jucărie o aveau aproape toți copiii anilor ’80. Avea același sistem pe care o au jucăriile de acest fel și acum – un tub cu oglinzi în interior, iar la capăt  multe, multe pietricele multicolore. Copiii curioși priveau în interiorul tubului, pentru a descoperi infinitatea de culori, forme și imagini provocate de mișcare. Este adevărat că peste câteva zile, cei mici nu rezistau ispitei pentru a desface jucăria și a vedea ce se află la capătul tubului. După ce pietricele sau sticluțele colorate erau împrăștiate prin toată casa sau curtea, copiii nu se prea pierdeau cu firea și strângeau cioburile mici de la sticlele de bere sau apă dulce și le înlocuiau pe cele pierdute.

Mingile, păpușele, săbiile și titirezii

În final, am selectat jucăriile care chiar erau nelipsite în copilăria anilor 80. Aproape fiecare copil din acea epocă a avut o dată în viață o minge, indiferent de care ți-o cumpărau părinții, de cauciuc sau(ce noroc) de piele, cu ea te duceai la joacă în curte, știind foarte bine că vei găsit încă un copil cu care te vei putea juca.  Păpușele. Fetițele de atunci aveau numaidecât una sau două preferate. Erau cu părul galben strălucitor, negru, roz sau albastru, dar aveau numaidecât un nume. Puteai să le piepteni sau să le speli fără teama că se vor strica, le coseai hăinuțe. Le pupai când îți erau dragi, iar când te supărai le puneai cu fața la perete.

Săbiile. Fiecare băiat care se stima trebuia să aibă una. Erau de plastic și ușoare și puteai să le folosești când te jucai de-a „Ceapaev” și trebuia să prinzi vreun dușman. Titirezul.  La început anilor 80 era mai populat titirezul metalic, care era multicolor și dacă îl roteai repede se aprindea limineețele din interior. Erau foarte frumos, să-l privești în întuneri. Ceva mai târziu după ce a devenit populară emisiunea televizată „Ce? Unde? Când?” au apărut cele cu capac de sticlă. Iar când se rotea în interior era un căluț care sărea peste obstacole.

Jurnalistă și știristă din fașă, convertită în om creativ din obligație. Are o memorie fără de preț și păstrează în ea detalii picante despre toți politicienii din Moldova, dar și membrii redacției.

Social

„Raiul” sovietic și turnătorii. Interviu cu Viorica Olaru-Cemîrtan, Doctoră în istorie

Publicat

pe

De către

Viorica Olaru-Cemîrtan este istorica care a cercetat luni în șir arhivele ascunse de sovietici despre deportările din Basarabia, a discutat cu persoanele deportate și copiii lor. Descoperirile și destăinuirile au motivat-o să lanseze deportari.md – locul unde poți auzi chiar de la supraviețuitori poveștile lor. Acest website a fost dedicat, spune experta, anume scopului de a conserva memoria și a trezi conștiința celor care încă nu cunosc această pagină din istoria noastră.

De ce deportările au avut loc?

Violenţa şi represaliile au fost modalităţile sigure prin care puterea sovietică îşi putea impune voinţa de a construi socialismul într-un timp record într-un spaţiu străin. În opt ani de putere sovietică (1940-1941 şi 1944-1951), în RSSM au fost operate trei valuri de deportări masive de populaţie şi, zilnic, arestări și exilări singulare sau în grup. S-a dat lovitura asupra tuturor categoriilor sociale incomode şi antisovietice prin mentalitate, mod de trai şi aspiraţii. Putem califica aceste trei valuri de deportări ca o ofensivă totală împotriva populației din RSSM: ofensiva politică (deportarea din 1941), economică (deportarea din 1949) şi spirituală (deportarea din 1951).

În cadrul dezbaterii la Europa Liberă ați declarat că timp de mulți ani nimeni nu a avut acces la arhivele despre deportări. Cum era ascuns acest adevăr și ce ați descoperit în arhive?

Subiectul deportărilor era unul tabu pentru pseudo-istoriografia sovietică. Arhivele erau închise atât pentru istorici, cât și pentru cei care au trecut prin deportări. Scuza de bază era că aceste dosare sunt secrete timp de 75 de ani. În al doilea rând, protecția datelor cu caracter personal ale celor care au participat la operațiunile de deportare și care încă mai erau în viață. În al treilea rând, veșnicul motiv, invocat chiar și astăzi de unii, de a nu ridica problema căci este foarte dureroasă, iar societatea nu e pregătită să discute deschis, să depășească animozitățile. Eu, însă, am insistat să cercetez dosarele elaborate de KGB și completându-le cu mărturiile celor care au supravieţuit calvarului sovietic am scos în relief o nouă faţetă a „raiului” sovietic. În ansamblu, documentele de arhivă conturează, cu lux de amănunte, un tablou istoric lugubru – Basarabia deportată.

Cum au trăit cei deportați, departe de casă și ce au găsit când s-au întors? 

Lăsându-şi gospodăriile moştenite din tată-n fiu, deportaţii au fost supuşi unui tratament dur, inuman și înjositor, atât pe drum, cât şi în localităţile unde au fost distribuiţi: în Kazahstan și în Siberia, regiunile Kurgan, Tiumen, Irkutsk, ţinutul Altai ș.a. Viaţa deportaţilor a fost foarte grea şi cu multe lipsuri. Coloniile speciale, de regulă, erau construite în locuri aproape nepopulate, în taigaua de nepătruns ori în locuri mlăştinoase. Doar o mică parte din deportaţi a avut condiţii satisfăcătoare de trai, marea majoritate însă a îndurat foame şi a locuit în barăci, de regulă mai multe familii într-o încăpere, în frig şi condiţii antisanitare. 

Dintr-un raport al NKVD cu privire la activitatea de muncă a coloniștilor speciali din ţinutul Krasnoiarsk aflăm că în colhozul „Stahanoveţ” spaţiul locativ ocupat de deportaţi era de 1,5-2 mp de persoană; în raionul Bogotolsk deportaţii erau cazaţi în barăci atât de înghesuit, încât, în loc de paturi, au fost construite laviţe, încăperile fiind murdare şi nereparate, şi ca urmare, se înregistrau cazuri de îmbolnăvire. În anul 1949, în localitatea Erbas, regiunea Tobolsk, într-o baracă de 130 mp şi în localul şcolii de 90 mp au fost cazaţi 197 de oameni, fiecărei persoane revenindu-i câte 1,1 mp de spaţiu locativ. În sectorul de pădure Lebedevka, regiunea Tiumen, într-o baracă de 98 mp au fost cazate 28 de familii (75 de persoane), fiecărei persoane revenindu-i câte 1,3 mp de spaţiu locativ. În majoritatea cazurilor, în barăci nu erau paturi, mese sau scaune şi deportaţii dormeau pe podea.

Pentru a se deplasa dintr-o localitate în alta, deportaţii erau obligaţi să obţină permisiune de la comenduirile speciale ale NKVD şi să se prezinte o dată sau de două ori pe lună la aceleaşi comenduiri pentru a se înregistra.

Deportații, indiferent de vârstă și capacitate, erau obligaţi să lucreze la întreprinderi forestiere, piscicole, de construcţii, miniere, în colhozuri, sovhozuri etc. 

Viaţa deportaţilor a fost un calvar, să spunem că a fost grea înseamnă să nu spunem nimic. Și aici mă refer nu doar la perioada deportării propriu-zise, dar și după așa-zisa „reabilitare” și permisiunea de a părăsi locurile de grea suferință. Eticheta de „dușman al poporului”, „colaborator”, „chiabur”, „spion” a fost mereu prezentă în dosarele care se păstrau în structurile ideologice sovietice și se perpetuau la toate instituțiile. De exemplu, dacă un copil de deportat dorea să urmeze studii universitare sau să obțină un loc de muncă mai bun, dosarul său conținea informația de la KGB precum că părinții lui sunt „dușmani ai poporului” și lui i se refuza admiterea sau promovarea la muncă. Criteriile acestea au constituit și o instigare la ură între anumite straturi sociale, localnici și cei veniți din alte regiuni ale URSS, pentru că se făcea o discriminare vădită și înjositoare.

Cine erau de fapt acei „turnători” și cum au reușit sovieticii să-i facă pe vecini să se trădeze unii pe alții? 

Deşi directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Multe dosare descriu felul în care autohtonii colaborau cu serviciile secrete sovietice. Unii dintre ei au transformat colaborarea cu bolşevicii într-un serviciu profitabil, în dependenţă de interesul lor personal. Cele mai oribile sunt actele de denunţare din partea persoanelor apropiate, a rudelor şi a prietenilor.

În al doilea rând, mulţi dintre localnici, indiferent de etnie, s-au văzut siliţi să se încadreze în structurile bolşevice. Unii oameni au făcut acest pas din frica de a nu fi deportaţi. Dar cel mai important, acești oameni sunt și ei victime ale regimului sovietic, pentru că au decăzut în așa hal și au comis sau au fost parte la executarea crimelor odioase împotriva omenirii.

Cum au reușit autoritățile sovietice să rămână cu fața curată în pofida terorilor pe care le-au comis asupra moldovenilor și nu numai?

Sistemele totalitare au o mașinărie întreagă de a se impune forțat, fără a ține cont de drepturile și libertățile omului, dând impresia că sunt susținute de popor. Aceasta, însă, este o iluzie, care se destramă mai devreme sau mai târziu. În linii mari, sistemul sovietic s-a impus prin teroarea organizată, represiunile continue, lipsa de transparență, coruperea oamenilor și șantajarea lor, cenzura și lipsa de libertăți, menținerea omului în „pușcăria popoarelor”, crearea „omului sovietic”, iar în regiunea noastră și prin faimoasa tactică de Divide et Impera (dezbină și condu). În final, însă, totul s-a prăbușit. 

Ce lecție ar trebui să învățăm din această tragedie?

Multe lecții, care, odată cu trecerea anilor, se developează, se conturează tot mai bine. Până la acest moment, cam acestea ar fi, în viziunea mea:

  • Nici un imperiu, nicio putere nu e veșnic/ă, totul are un început și sfârșit. Mai ales ceea ce e construit pe sânge, minciună, defăimarea valorilor general-umane. Imperiul sovietic a căzut, teroarea a fost condamnată și declarată crimă împotriva umanității. 
  • Printre străini nu este deloc ușor, dar printre ai tăi este insuportabil, dacă ei sunt trădători. 
  • Memoria este un organism viu care trebuie alimentat, întreținut și îngrijit, ca un component indispensabil al identității umane, naționale, universale. 
  • Dialogul dintre generații este foarte important și asigură transmiterea memoriei, identității și moștenirii culturale intangibile care ne este cartea de vizită.
  • Democrația se câștigă în fiecare zi, este foarte fragilă și nu suportă neglijență sau pasivitate.

Citește mai departe

Social

Un genocid sovietic nerecunoscut, discutat la Europa Liberă

Publicat

pe

De către

S-au trezit în miezul nopţii, în trenuri pentru vite, fără cei dragi alături, fără nume, fără bunuri, îmbulziți cu alți moldoveni la fel de disperați și nedumeriți ca ei. Au fost duși în locuri neprietenoase, geroase, fiind pedepsiți pentru simplul fapt că au lucrat o viață întreagă și au agonisit bunuri, au studiat și au avut o părere, pe care nu au ținut să o ascundă. A fost un adevărat genocid comis de sovietici, spun istoricii, dar cu toate acestea sunt puțini oameni care știu această istorie, puțini sunt cei care vor să o cunoască și prea mulți care nu vor să audă nimic despre ea. 

Al doilea val al deportărilor din 1949 şi-a lăsat adânc întipărită durerea şi teroarea în vieţile celor care, într-o dimineaţă de vară, au fost duşi departe de casă şi de cei apropiaţi. Potrivit arhivelor istorice, deportările din Basarabia au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice. Dezrădăcinarea oamenilor care ocupau funcţii importante şi au contribuit la dezvoltarea satelor şi oraşelor în care locuiau era scopul principal al celor trei valuri de deportări. Cel mai mare val al deportărilor a fost cel din anul 1949, când peste 11.000 de familii, adică peste 35.000 de oameni, au fost duse în Siberia sau Kazahstan. Însă, sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă nici pe departe întreaga dimensiune a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat cu o medie de 3 membri per familie. Se ştie, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 şi chiar 14 copii.

„Собаке-собачья смерть”. Deportați și rămași

Ecoul şi efectele deportărilor din 1949 se resimt şi astăzi în societatea moldovenească. Mii de persoane, fiind pe atunci copii, acum, la apusul vieţii, mai aşteaptă să fie reabilitate, să li se întoarcă măcar o parte din averea confiscată. 

Despre deportări, destine, durere, uitare și nepăsare au discutat pe 3 iulie jurnaliștii de la Europa Liberă împreună cu mai mulți experți și copii ai deportaților în cadrul unei dezbateri online, parte din proiectul multimedia „AntiNostalgia – privind spre viitor”, care face legătura dintre trecutul nu foarte îndepărtat și prezentul pe care îl trăim fiecare chiar în aceste zile. 

Ce au fost și de ce au fost posibile deportările? La șapte decenii distanță, cum au modelat ele destinele celor rupți, peste noapte, de vatră? Anume la aceste întrebări au încercat să răspundă participanții la dialog.

„Generațiile tinere și cele în etate continuă să rămână victime ale neadevărurilor folosite de diferiți actori politici, în pofida faptului că chiar ei sunt copiii deportaților”, susține istoricul și ex-deputatul Ion Vatra. Potrivit lui, în Moldova nu se vorbește despre genocidul la care au fost supuși oamenii. Mai mult, în societatea noastră există încă suficiente voci care găsesc o justificare pentru acele acțiuni – „așa au fost timpurile, la o adică”.

Asumarea trecutului

„Elitele noastre politice suferă de o amnezie crasă și de o nedreptate față de oamenii care nu aveau nicio vină. S-au consumat trei decenii de independență, dar foarte puțini deputați s-au gândit la acești oameni care au fost deportați, lipsiți de bunurile pentru care au lucrat o viață întreagă. Amnezia cumplită și colectivă naște monștri”, susține Ion Vatra. Potrivit lui, anume necunoașterea ne face să propulsăm în fruntea statului clase politice „viciate”.

„Noi învățăm preistoria, antichitatea, istoria modernă, dar de ce nu și ce s-a întâmplat cu trei generații în urmă?”, se întreabă Viorica Olaru-Cemîrtan, cercetătoare științifică superioară și lectoră universitară în Suedia. Esperta susține că foarte mulți ani aceste episoade sumbre erau ascunse, erau subiecte tabu și nu puteai ajunge la arhivele. „Ni s-a ascuns ceea ce li s-a întâmplat părinților și bunicilor noștri”, spune ea. Însă acum, când arhivele au fost deschise, oamenii au început să vorbească, trebuie să recuperăm timpul pierdut. Deşi au trecut 71 de ani de la valul deportărilor, cuvântul „Siberia” continuă să mai provoace amintiri dureroase, lacrimi şi, mai ales, frică. O frică strecurată parcă în fiecare celulă a corpului, de care oamenii care au trecut prin acel calvar nu reuşesc să scape.

„Собаке-собачья смерть”. Durerea celor deportați în Siberia

„Când am ajuns în Siberia, ne mâncau păduchii”, spune Valentina, deportată în Siberia când avea nouă ani. „Toată averea omului era pământul, dar acum stă pârloagă și nu trebuie la nimeni”, concluzionează Ion Botnaru, cel care a trecut prin foamete, acasă, îngrijind de patru frați mai mici.https://reportaje.moldova.org/собаке-собачья-смерть-deportati-si-ramasi/Reportaj de Georgeta Carasiucenco și Louchika Tăut

Geplaatst door Moldova.org op Dinsdag 9 juli 2019

„Geopolitic suntem sub influența Rusiei și acest lucru nu reprezintă un factor care ar stimula procesul de însănătoșire la acest capitol”, subliniază Viorica Olaru-Cemîrtan. 

Deportările au țintit, în special, populația intelectuală şi au avut rolul de a distruge „coloana vertebrală a poporului”, ca să-i determine pe cei rămași acasă să accepte mai ușor colectivizarea și exproprierea de bunuri, susține și Ion Vatra.

Potrivit istoricilor, de obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Oamenilor li se dădea ordin ca într-un sfert de oră să fie gata. Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană. Apoi, erau urcaţi în camioane sau în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri. În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: bărbații într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. Oamenii erau îmbarcați în vagoanele de marfă, câte 70-100 de persoane, fără apă şi hrană. Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai. 

De la ore la luni: Ce face foametea din om?

Despre toate acestea adesea se trece cu vederea, amintirile se șterg cu radiera, „pentru că politica și prezentul este mai important”, spun unii deputați, care sunt copii ai deportărilor. 

Citește mai departe

Social

Despre oameni, destine și deportări, într-o nouă dezbatere „AntiNostalgia” la Europa Liberă

Publicat

pe

De către

La 6 iulie Republica Moldova își va aminti, din nou, de calvarul deportărilor. În această zi, în anul 1949, peste 35 de mii de basarabeni au fost încărcați în vagoane de marfă și duși în Siberia, acesta fiind cel mai mare val de deportări pe care l-a cunoscut proaspăta republica sovietică… Ce au fost și de ce au fost posibile deportările? Cum au modelat ele destinele celor rupți, peste noapte, de vatră? Radio Europa Liberă își propune să răspundă la aceste întrebări la o nouă dezbatere organizată vineri, 3 iulie, în cadrul proiectului multimedia „AntiNostalgia – privind spre viitor”, realizat cu sprijinul Ambasadei SUA în țara noastră.

Deși de la acele zile au trecut peste 70 de ani, subiectul deportărilor rămâne, în continuare, unul de actualitate. Un motiv ar fi felul în care s-a făcut reabilitarea foștilor deportați, dar și faptul că în societatea noastră există încă suficiente voci care găsesc o justificare pentru acele acțiuni – „așa au fost timpurile, la o adică”.

Cum au fost timpurile, totuși? Și cât de actuală mai este tema deportărilor din Basarabia și Nordul Bucovinei după mai mult de șapte decenii? Au tinerii un interes pentru evenimentele de atunci și de ce această temă rămâne, pentru mulți dintre noi, una delicată? Ce atitudine ar trebui să adoptăm față de susținătorii regimului, cu al căror ajutor au fost trimiși mii de oameni în surghiun și ce lecții am învățat din toate acestea pentru prezent și viitor? În ce măsură politicienii au denaturat istoria deportărilor și avem oare, în zilele noastre, oameni „deportați” pe criterii politice? Sunt subiectele pe care jurnalistul Nicu Gușan, moderatorul dezbaterii și Vasile Botnaru, directorul Biroului Europa Liberă la Chișinău, le vor aborda-diseca împreună cu doi invitați speciali – Viorica Olaru-Cemîrtan, cercetător științific superior și lector universitar la departamentul de Istorie a Artei a Universității Uppsala din Suedia, și Victor Bârsan, ex-redactor-șef la „Revista 22”, fost ambasador al României în Republica Moldova, autor al cărților „Masacrul inocenților”, „Procesul Ilașcu” și „Mineriada din iunie”.

Alături de ei, subiectul va fi evocat prin prisma mai multor materiale jurnalistice realizate de echipa redacțională – „Urmele deportărilor”, o mărturie-document de Nicu Gușan despre deportările din Bucovina de Nord; „Născuți în Siberia”, un film de Eugenia Crețu despre copiii născuți în Siberia din părinți necăsătoriți până la exil și care acum nu au statut de foști deportați; „Spovedania”, un film-mărturie a unui bărbat care a participat la organizarea deportărilor în satul său, de Liuba Șevciuc. De asemenea, vom afla cum au trăit deportările alte popoare – din interviul făcut de Ivan Sveatcenko și Iulia Mihailova cu liderul tătarilor din Crimeea și fostul disident sovietic Mustafa Djemilev; sau cum e să aduci drama deportărilor pe micile ecrane – din discuția lui Alexandu Bordian cu Leontina Vatamanu, regizoarea filmului „Siberia din oase”, lansat de 6 iulie 2019…

Lumea are nevoie de informație. Și lumea are nevoie de memorie. Vă invităm să ne amintim împreună vineri, 3 iulie, la ora 17.00, într-o dezbatere specială „AntiNostalgia”, realizată de Europa Liberă – „Oameni. Destine. Deportări”.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social3 ore în urmă

Cine a fost Lia Manoliu – sportiva din Chișinău care a intrat în Cartea Recordurilor

Lia Manoliu a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu...

Social6 ore în urmă

10 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Biroul Regional OMS a făcut o donație de 41 mii de euro pentru Laboratorul ANSP

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică21 de ore în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

Social23 de ore în urmă

Turist în Moldova: Duruitoarea Veche, Râșcani

Duruitoarea Veche este una din cele mai cunoscute destinații turistice din Republica Moldova. Totuși, ne-am gândit că s-ar putea să vrei...

SocialO zi în urmă

9 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 195 cazuri noi de infectare și zece decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Economie2 zile în urmă

Cât costă să-ți reînnoiești încălțămintea

Sigur ai și tu măcar o pereche de încălțăminte preferată, pe care o porți cu plăcere, dar care ajunge într-o...

Social2 zile în urmă

„Raiul” sovietic și turnătorii. Interviu cu Viorica Olaru-Cemîrtan, Doctoră în istorie

Viorica Olaru-Cemîrtan este istorica care a cercetat luni în șir arhivele ascunse de sovietici despre deportările din Basarabia, a discutat...

Advertisement

Politică

Divertisment3 zile în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

Politică7 zile în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie1 lună în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031