Cum arătau jucăriile anilor ’80

PE SCURT

Cei care au copilărit în anii ’70-’80 și chiar ’90 ai secolului trecut au crescut jucându-se cu o gamă de jucării total diferite de cele de astăzi. Ele se distingeau prin „rigoarea sovietică”, designul socialist-realist și dimensiunile sovietice. Cum se spunea atunci în șoaptă, „unele dintre ele ar fi putut ucide un dușman de clasă”. Ele erau foarte populare dintr-un singur motiv: copiii sovietici nu aveau nicio alternativă, iar pe lângă aceasta mai erau și deficitare. Abia la începutul anilor ’90, jucăriile „capitaliste” au început să pătrundă în spațiul post-sovietic.

Acestea erau rezistente la foc, apă și „au trăit” încă mulți ani. Totuși, cei care au copilărit în acea perioadă își mai amintesc cum pe rafturile magazinelor au început să apară primele mașini „robotizate” , păpuși care puteau să meargă și alte minuni ale industriei sovietice.

PE LUNG

Constructorul metalic

Era un set de piese metalice din care copiii puteau să construiască mașinuțe, excavatoare sau macarale. Setul includea o mulțime de șuruburi și piulițe, iar deseori asamblarea pieselor dura mai mult decât durata vieții acestor jucării. Era foarte popular în URSS în anii 80.  În instrucțiunea de la jucărie scria în mod obligatoriu ca are drept scop „dezvoltarea gândirii logice și a fanteziei în rândul elevilor sovietici”.  Era numit constructor pentru elevi, pentru că a fost foarte popular la lecțiile de muncă, unde băieții se chinuiau să unească piesele.

Păpușile de hârtie

Orice fetiță din acea perioadă avea numaidecât păpuși de hârtie și mai multe seturi de haine pentru ea. Păpușa și hainele erau decupate cu multă grijă (foarte atent ca să nu taie și aripioarele mici de culoare albă cu care piesele erau îmbrăcate pe păpușă). Setul costa puțin, nu necesita mult spațiu, atât păpușa, cât și garderoba ei erau ținute de obicei într-un simplu caiet sau mapă. Fetițele din acea perioadă au petrecut zile întregi inventând ținute pentru „amicele” lor de hârtie.

În epoca în care lucrurile frumoase erau deficitare, puteai să-ți îmbraci păpușa preferată cu rochițe pe care doar în filme le vedeai.

Mozaic

Era o jucărie foarte populară și se regăsea aproape în fiecare casă. Era formată dintr-o tablă cu o mulțime de piuneze de plastic de diferite culori cu care puteai să creezi câmpuri multicolore, diferite figuri sau flori. Piunezele de plastic erau de obicei rotunde, dar se vindeau și în formă de hexagon.

Totuși, aceste jucării nu veneau cu limitări de vârstă și deseori creau probleme părinților. Cei mici de obicei fie le puneau în gură și le înghițeau, fie le puneau în nas, urechi, ajungând la spital.

Jucăria Hopa-mitică 

Jucăria Hopa-mitică (numită de toată lumea atunci Неваляшка) era o păpușă de obicei de culoarea roșie cu partea de jos mai grea decât cea de sus și rotunjită, astfel încât atunci când era înclinată spre orizontală și apoi eliberată, forța gravitației o făcea să revină la poziția verticală. Se balansa până la stabilizare, stând astfel „în picioare” tot timpul.

Era o jucărie care a devenit foarte populară în anii ’80, mai ales după Olimpiada din 1980 care avut loc la Moscova.

Jocul electronic „Stai, că te prind”

Cei care au copilărit în anii ’80, își amintesc cu plăcere de acest gadget. Era probabil cel mai cunoscut și popular joc din epoca sovietică, fiind primul din jocurile electronice portabile sovietice. Pe ecran apăreau patru găini ouătoare care stau în cuiburi, iar ouăle se rostogoleau în jos, unde lupul din filmul animat „Stai, că te prind!” trebuia să prindă cât mai multe ouă în coș. Pentru oul prins, jucătorului i se adaugă un punct. La început, ouăle se rostogoleau lent, dar treptat ritmul jocului se accelera. După fiecare sută de puncte, ritmul jocului încetinea.

Mulți copii visau la acest gadget, care costa tocmai 20 de ruble, iar când părinții le cumpărau stăteau ore în șir cu jucăria în mâini, în încercarea de a prinde cât mai multe ouă.

Ecranul magic

Era un dispozitiv interesant pentru acele vremuri. În interior, ecranul era acoperit cu pulbere argintie, pe care cu ajutorul a două butoane puteau să trasezi diferite linii. Unul din butoane trasa liniile pe orizontală, iar altul – pe verticală. Când roteai butoanele concomitent, puteai să creezi ceva „ extrem de artistic”. Desenele erau șterse foarte simplu – trebuiai doar să scuturi nițel ecranul.

Pistoale „cu piston”

O, erau unele dintre cele mai populare jucării din acea perioadă. Era un pistol de jucărie, care se vindea cu niște fășii subțiri de hârtie pe care era aplicată o pastă inflamabilă, asemănătoare cu cea de la gămălia chibriturilor. Când puneai lenta în pistol și apăsai pe trăgaci, se auzea o mică explozie și ieșea și fum cu un miros puternic de chibrit ars. Copii care nu aveau pistoale recurgeau la metode mai ingenioase. Ei pur și simplu loveau lenta cu pietre și produceau același zgomot și miros puternic.

Unii mai năzbâtioși, înveleau panglica de hârtie în jurul degetelor și le frecau ușor de vreo suprafață abrazivă, vă dați seama că după aceasta veneau acasă cu degetele arse.

Mașinuțele cu pedale

Toți băieții de la grădiniță visau la un astfel de transport. Nu toți le primeau pentru că prețurile acestora mușcau, prețul lor era de circa 30 de ruble (mai puțin de jumătate de salariul unui inginer începător). Acestea aveau faruri, volan și pedale, unele aveau parbriz detașabil și chiar portbagaj. Semănau mult cu  automobilele sovietice „Moskvici”. Când cei norocoși ieșeau în curte, împrejurul mașinuței se îngrămădeau cam toți băiețeii din preajmă, în speranța că proprietarul le va permite  să facă măcar o tură.

Caleidoscop

Cred că această jucărie o aveau aproape toți copiii anilor ’80. Avea același sistem pe care o au jucăriile de acest fel și acum – un tub cu oglinzi în interior, iar la capăt  multe, multe pietricele multicolore. Copiii curioși priveau în interiorul tubului, pentru a descoperi infinitatea de culori, forme și imagini provocate de mișcare. Este adevărat că peste câteva zile, cei mici nu rezistau ispitei pentru a desface jucăria și a vedea ce se află la capătul tubului. După ce pietricele sau sticluțele colorate erau împrăștiate prin toată casa sau curtea, copiii nu se prea pierdeau cu firea și strângeau cioburile mici de la sticlele de bere sau apă dulce și le înlocuiau pe cele pierdute.

Mingile, păpușele, săbiile și titirezii

În final, am selectat jucăriile care chiar erau nelipsite în copilăria anilor 80. Aproape fiecare copil din acea epocă a avut o dată în viață o minge, indiferent de care ți-o cumpărau părinții, de cauciuc sau(ce noroc) de piele, cu ea te duceai la joacă în curte, știind foarte bine că vei găsit încă un copil cu care te vei putea juca.  Păpușele. Fetițele de atunci aveau numaidecât una sau două preferate. Erau cu părul galben strălucitor, negru, roz sau albastru, dar aveau numaidecât un nume. Puteai să le piepteni sau să le speli fără teama că se vor strica, le coseai hăinuțe. Le pupai când îți erau dragi, iar când te supărai le puneai cu fața la perete.

Săbiile. Fiecare băiat care se stima trebuia să aibă una. Erau de plastic și ușoare și puteai să le folosești când te jucai de-a „Ceapaev” și trebuia să prinzi vreun dușman. Titirezul.  La început anilor 80 era mai populat titirezul metalic, care era multicolor și dacă îl roteai repede se aprindea limineețele din interior. Erau foarte frumos, să-l privești în întuneri. Ceva mai târziu după ce a devenit populară emisiunea televizată „Ce? Unde? Când?” au apărut cele cu capac de sticlă. Iar când se rotea în interior era un căluț care sărea peste obstacole.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.