De Victor Neaga/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Chiar dacă anul trecut ieftinirea imobilelor a constituit în medie 6%, oamenii nu s-au grăbit să achiziţioneze în masă apartamente aşa cum se întâmpla patru ani în urmǎ. Motivul e că veniturile populaţiei şi transferurile de peste hotare au scǎzut cu mult peste acele 6%.
Preţurile la apartamente, în anul precedent, practic au rămas neschimbate. Costul unui metru pătrat a variat de la 500 la 700 de euro, în funcţie de suprafaţă, amplasare şi gradul de finisare. În centrul capitalei preţul unui metru pătrat ajunge la 2000 de euro.
Cererea şi oferta s-au echilibrat, iar în următoarele luni, după cum afirmă specialiştii, nu se prevăd ieftiniri spectaculoase. Totuşi, se aşteaptă o creştere a tranzacţiilor imobiliare, care nu vor avea un caracter speculativ ca în anii precedenţi.
Paradoxul esenţial ce a existat întodeauna pe piaţa moldovenească de imobil constă în faptul că apartamentul sau casa, fiind bunuri de primă necesitate, s-au transformat paralel şi în bunuri de lux, care şi le pot permite doar cei cu venituri înalte şi stabile. Prin urmare, principalii cumpărători ai bunurilor imobiliare au devenit cetăţenii moldoveni aflaţi la muncă peste hotare sau membrii familiilor acestora, oameni de afaceri de succes, dar şi speculanţii care au investit masiv în imobilul locativ, anticipând o continuare creştere a preţurilor.
De aici rezultă că cetăţeanul cu un venit mediu, în Republica Moldova, nu poate să-şi cumpere nici măcar o garsonieră.
Ce facem atunci cu cei ce doresc să rămână în ţară, dar nu au cum să-şi cumpere o casă?
Nu putem să vorbim de întoarcerea cetăţenilor, ce lucrează la negru peste hotare, în Republica Moldova, atât timp cât există aceste probleme. Cuvintele "patrie", "mamă", "neam" nu mai sunt motivante pentru ei.
Totuşi, în Republica Moldova, cum este o ţară a minunilor şi a tuturor posibilităţilor, se construieşte în continuu. Apare întrebarea – pentru cine? Pentru o parte a cetăţenilor care sunt mai selecţi (dacă putem să-i numim selecţi pe cei care sunt bogaţi – bine), dar cu cetăţeanul simplu ce facem?
