A cucerit Everestul. Un moldovean a arborat tricolorul în cel mai înalt punct al planetei// VIDEO

PE SCURT

Moldoveanul Mircea Baciu a urcat în vârful Everestului, arborând tricolorul în cel mai înalt vârf al planetei. Ascensiunea spre vârful muntelui a început pe 18 mai, iar pe 24 mai după o cale dificilă și periculoasă membrii expediției din care a făcut parte moldoveanul au reușit să cucerească Everestul.

Mircea Baciu este al doilea moldovean care a reușit să cucerească cel mai înalt vârf al planetei. În ianuarie 2016 Andrei Carpenco a fost primul moldovean care a escaladat Everestul. Atunci, Republica Moldova a devenit a 42-a țară din lume care a reușit această performanță.

PE LUNG

Mircea Baciu a participat în această expediție alături de alipiniști din alte șase țări. Deși, escaladarea vârfului a fost planificată pentru luna aprilie, alpiniștii au pornit spre vârf abia pe 18 mai din cauza condițiilor meteo.

Pe traseul spre vârful Everestului, alpiniștii  au făcut opriri în cele  patru tabere de bază, la altitudini de 5100 m, 5800 m, 6400 m și 7000 metri. Alte două tabere sunt situate la altitudini de 7800 m și 8300 m.

În prezent,  participanți la expediție se pregătesc pentru coborâre, care este la fel de dificilă și periculoasă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.