De Vladimir Ciutac
Republica Moldova, la marginea Europei, a ajuns, pentru o scurtă perioadă, în centrul presei din întreaga lume. Timp de o săptămână, jurnalele debutau cu stiri care se asemănau cu scrierile istorice despre Comuna din Paris. Este vorba, bineînţeles, despre protestele de la Chişinău de după alegerile din 5 aprilie 2009.
Unii jurnalişti au asemănat evenimentele cu o filă din istoria universală, denumită sugestiv „cruciada copiilor”.
La sfârşitul secolului al XI-lea, Papa a declanşat o serie de „războaie sfinte” – cruciadele – având scopul de a elibera Palestina de sub stăpânirea musulmanilor.
După câteva încercări, s-a acreditat ideea că Pământul Sfânt ar putea fi eliberat doar de o armată de copiii, deoarece ei erau inocenţi, fără de păcate. Din Europa Occidentală au fost adunaţi tineri şi îmbarcaţi în corăbii cu destinaţia Palestina (1212). Aventura s-a sfârşit tragic: multe corăbii au fost atacate de piraţi, tinerii fiind vânduţi apoi ca sclavi, iar altele au eşuat.
Copiii acelor timpuri au fost mânaţi de un elan religios sincer, pornit din suflet şi scopurile puse (fie şi irealizabile) au fost nobile. Pornirile tinerilor noştri (în marea lor majoritate) au fost la fel de sincere ca şi cele ale copiilor-cruciaţi, doar că au fost dublate de aşteptările, idealurile şi valorile europene care i-au animat.
În referire la manifestaţiile tineretului de pe data de 6 şi 7 aprilie au apărut foarte multe idei. Dacă opoziţia a declarat că a fost o demonstraţie spontană, neorganizată de nimeni şi cauzată de fraudarea alegerilor parlamentare de către partidul de guvernămînt, iar vandalii care au deteriorat clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului au fost, în realitate, provocatori, poziţia puterii este că în piaţă au ieşit tinerii manipulaţi şi plătiţi de opoziţia nemulţumită de rezultatele alegerilor, cu scopul de a înfăptui o lovitură de stat în stilul „revoluţiilor florale” din Ucraina şi Gruzia.
Solicitarea „Alianţei Civice – 2009” (ONG-ul care a cerut şi obţinut permisiunea Primăriei Chişinăului pentru organizarea demonstraţiilor de protest de pe data de 6 şi 7 aprilie) a fost semnalul pentru ca tineretul frustrat şi claustrat să îşi manifeste nemulţumirea faţă de situaţia din societate şi ţară. A fost oportunitatea pentru ei de a-şi striga drepturile şi de a revendica vocaţia europeană a Republicii Moldova, a fost momentul să readucă în faţa opiniei publice internaţionale problemele grave cu care se confruntă această ţară: corupţia, problema identitară, starea economică precară a societăţii.
Cu excepţia acelor provocatori, tineretul care a participat la protestele din 6-7 aprilie a fost animat de sentimente şi intenţii la fel de curate şi, de ce nu, creştineşti, precum tinerii cruciaţi de la 1212.
