Criza financiară n-o să se astîmpere încă mulți ani înainte

De Cătălina Gromov

Pentru următorii 10 ani se prevăd crize de disperare. Potrivit economistului Nouriel Roubini, economia globală va avea de suferit din cauza că reformele financiare nu merg în direcția bună și nu se avansează destul.

“Statisticile economice vor fi reexaminate în scădere, vor exista corecții pe piața de capital, se vor majora costurile pentru creditare si volatilitatea va crește o repulsie la risc, ceea ce va conduce la un adevărat șoc pentru economia reală”, astfel și-a motivat economistul prezicerile.

Potrivit lui, piețele internaționale au fost inundate de lichidități exagerate. “Din cauza banilor obținuti ușor, deja observăm ‘baloane’ ale activelor și de creditare în unele părți din lume”, a adaugat Roubini, pentru CNBC.
Economistul mai zice că măsurile de reducere a datoriilor, din cele mai dezvoltate state, scad încrederea consumatorilor și a oamenilor de afaceri, ducînd la limitarea cheltuielilor. Astfel, țările care pînă la momentul de față se bazau pe export, vor fi nevoite să supraviețuiască doar din consumul intern.

Nouriel Roubini este economistul care a prevăzut criza financiară actuală, în 2005 el a zis că prețurile caselor creșteau datorită operațiunilor de tip abstract și acest fenomen urma să conducă la prăbușirea economiei.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare