Criza din UE va mai apăsa economia încă ani buni

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Cancelarul german Angela Merkel, este foarte optimistă în prevederile sale de ieșire din criză a UE, despre acestea,a lăsat să se înțeleagă oficialul.

Aceasta a mai declarat că Marea Britanie va rămâne un membru important al Uniunii Europene, în ciuda faptului că a refuzat să se alăture noului pact menit a rezolva problemele care au condus la criza datoriilor din uniunea monetară, şi a atras atenţia că ieşirea Uniunii Europene din criză va dura ani.

Merkel a declarat cu privire la Anglia: "Marea Britanie este un partener de încredere pentru Europa nu doar în chestiunile de politică externă şi de securitate. Marea Britanie este de asemenea partener în multe alte chestiuni, în competitivitate, în piaţa internă, comerţ, protejarea climei".

"Sunt convinsă că dacă vom avea răbdarea şi rezistenţa necesare, dacă nu vom lăsa ca obstacolele să ne doboare, dacă mergem constant înainte spre o uniune fiscală şi a stabilităţii, dacă finalizăm de fapt uniunea economică şi monetară, atunci ceea ce am spus că este scopul nostru de la începutul crizei se va împlini", a mai afirmat Merkel. 

Ea a atras totuşi atenţia că ieşirea din criza datoriilor, care a virat spre o ‘criză de încredere’ faţă de toată Europa, este ‘un proces care nu va dura săptămâni sau luni, ci ani’.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare