Vânzările rezidenţilor Zonelor Economice Libere (ZEL) din Republica Moldova au scăzut cu 6%, în prima jumătate a anului, până la 425 mln lei (cca 32 mln USD), pe fondul problemelor legate de sistarea exporturilor de vin în Rusia, arată date ale Ministerului Economiei şi Comerţului.
"În trimestrul II a avut loc o micşorare bruscă a producţiei în patru zone libere, drept urmare a problemelor din sectorul vinicol", au precizat oficiali ministeriali.
Astfel, în primul semestru, producţia vinurilor din struguri în ZEL a scăzut cu 45,2%, până la 651 mii decalitri, iar fabricarea divinurilor a diminuat cu 54,1 la sută, până la 106 mii decalitri. Şi industriile conexe au avut de suferit – producţia articolelor din plută pentru îmbutelierea băuturilor alcoolice a diminuat cu 6,8%, până la 190 mln unităţi, iar fabricarea peliculei din polimeri – cu 5,6%, până la 685 tone.
Pe de altă parte, soldul producţiei în depozitele rezidenţilor s-a majorat, în prima jumătate a anului, cu 7,2% şi a constituit 60 mln lei.
În total, în ianuarie-iunie 2006, rezidenţii ZEL au exportat produse în valoare de 309 mln lei, vânzările pe piaţa internă au constituit 71 mln lei, iar comerţul în interiorul ZEL a însumat 44 mln lei.
În prezent, în RM activează cinci Zone Economice Libere ("Expo Business Chişinău", "Taraclia", "Tvardiţa", "Valcaneş" şi "Ungheni Business"). O altă zonă, în oraşul Otaci, se află în pregătiri pentru reluarea activităţii economice. În ZEL sunt înregistraţi 123 de rezidenţi, iar jumătate din aceştia revin "Expo-Business-Chişinău". Volumul total al investiţiilor în zonele libere constituia, la 1 iulie curent, 76,1 mln dolari SUA, dintre care în primul semestru curent au fost investite 4 mln dolari SUA.
// BASA-Press