De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Problemele economice care se manifestă din ce în ce mai mult, sunt şi cele care rup cel mai mult din curaj.
Preţurile mărfurilor alimentare continuă să crească, Statele Unite ale Americii au anunţat o diminuare a nivelului de producţie, în timp ce aşa zisa creştere economică din semestrul II a Franţei, s-a egalat cu zero, pe când alte câteva ţări europene, au impus restricţii pe pieţele financiare.
Acestea sunt rănile economice care continuă să deranjeze o lume întreagă.
Preţurile la mărfurile agricole s-au rdicat considerabil, mai ales după ce Guvernul American a micşorat indicii aproximativi, în ceea ce priveşte producţia de cereale, prognozele fiind influenţate de condiţiile meteo nefavorabile.
SUA este cel mai mare exportator de cereale, la nivel mondial, acoperind jumatate din consumul de porumb din întreaga lume, o treime din consumul de soia şi aproape o cincime din consumul de grâu.
Ca urmare, datele deloc încurajatoare ale producţiei americane, vor da curaj preţurilor la mărfuri, să crească până la imposibil.
Creşterea economică a Franţei, a făcut să crească şi presiunea măsurilor de austeritate adoptate de guvernul francez.
Dacă în primul trimestru, economia Franţei cel puţin s-a mişcat din loc, cu 0,9 la sută, atunci în trimestrul II, a rămas amorţită, la nivelul anterior de creştere a Produsului intern brut.
Dupa ce, săptămâna aceasta, Banca Centrala Europeană a adoptat măsuri pentru a menţine cumva, pe linia verde a pieţei, titlurile de stat din Italia şi Spania, speculatorii s-au orientat către Franţa din cauza zvonurilor cu privire la o posibilă retrogradare a ratingului maxim AAA, pe care îl deţine în momentul de faţă, făcând francejii şi mai atenţi la activităţile pe care le întreprind.