Creştinii intră astăzi în Săptămâna Mare

De Remus Rădulescu

În această săptămână, credincioşii se pregătesc sufleteşte de sărbătoarea Învierii.

În biserici, credincioşii participă, în fiecare seară, la slujbele speciale, numite Denii, în care sunt rememorate ultimele momente din viaţa lui Iisus Hristos înainte de răstignirea pe cruce.

Săptămâna Patimilor este intervalul cel mai încărcat de dramatism din cultul creştin-ortodox.

În această săptămână, Iisus Hristos a fost trădat de unul dintre ucenicii săi, a fost închis, judecat şi condamnat la moarte prin răstignire.

Vina imputată a fost blasfemia de a se fi pretins Mesia.

Toate aceste momente sunt rememorate în biserici în cadrul Deniilor, slujbe de dimineaţă, care în Săptămână Mare se oficiază seara.

Cele mai importante sunt Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare şi Denia Prohodului Domnului din Vinerea Mare.

În această săptămână, credincioşii se pregătesc sufleteşte de sărbătoarea Învierii, prin mărturisirea păcatelor la duhovnic, pentru a primi dezlegarea să se împărtăşească de Paşti.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.