Creditarea in valuta, avantaj sau dezavantaj?

Comisia parlamentară pentru Politică economică, buget şi finanţe a discutat, la mijlocul săptămânii trecute, o serie de rapoarte şi avize privind Proiectul de Lege cu privire la reglementarea valutară, proiectul Legii pentru ratificarea Acordului privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică GUAM etc.

În cadrul şedinţei Comisiei, deputatul Ion Guţu a propus introducerea unei modificări în proiectul de Lege cu privire la reglementarea valutară, şi anume permiterea băncilor din Republica Moldova dreptul de a oferi credite în valută străină. „Creditele în valută sunt un element-cheie şi consider că în cazul în care se va aproba o asemenea modificare nu va mai fi o asemenea diferenţă între rata dobânzii pentru creditele exprimate în valută şi lei. Trebuie să urmăm exemplul ţărilor vecine, ca România, Ucraina, unde sunt utilizate creditele în valută străină.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Leonid Talmaci, a respins această propunere, motivând că aceasta ar spori fenomenul riscului valutar. „Este normal să existe o diferenţă dintre ratele de dobândă, deoarece rata inflaţiei a leului este de 13 la sută, iar pentru dolar este de 2,5 la sută. Rata dobânzii este direct proporţională cu rata inflaţiei. Trebuie de menţionat faptul că depozitele în valută din băncile comerciale au o cotă de 53 la sută. Dacă vom permite creditarea în valută nu vom mai putea gestiona inflaţia. Putem reveni la această întrebare abia peste vreo doi ani. În România, situaţia economică este total diferită faţă de cea a Republicii Moldova. România a avut o strategie de ţintire a inflaţie bine pusă la punct şi a permis creditarea în valută abia la 1 ianuarie 2007. Republica Moldova nu este pregătită pentru o asemenea modificare în Legea cu privire la reglementarea valutară. Trebuie să luăm în considerare riscul valutar şi faptul că persoanele care vor obţine creditul vor fi nevoiţi să convertească valuta în lei. Pentru a întoarce creditul ei vor fi nevoiţi să reconvertească leii în valută, iar diferenţa de curs este destul de simţitoare”, a mai declarat Leonid Talmaci.

Vladimir Golovatiuc, analist economic:

Creditarea în valută este o problemă veche şi reprezintă un interes pentru unii agenţi economici, deoarece rata medie de dobândă pentru creditele în lei este 19 la sută, iar pentru valută este de 11 la sută. Diferenţa de 8 la sută este mare.

Creditarea în lei poate fi rentabilă doar pentru agenţii economici care importă unele produse, de exemplu produse de investiţii, cum sunt utilajele etc. Dar şi aici este un risc.

Leonid Talmaci are dreptate atunci când vorbeşte despre riscul valutar şi despre inconvenienţa creditului în valută pentru consumatori sau o categorie de agenţi economici. Creditul este luat în valută, aceasta trebuie convertită în lei. Creditul trebuie returnat tot în valută, astfel, consumatorul trebuie să reconvertească leii în valută, şi aici are de pierdut.

Mai există însă şi o altă problemă. Piaţa valutară din Republica Moldova este într-o stare dificilă. Oferta pentru valută este mai mare decât cererea. Acest lucru se datorează, în mare parte, remitenţelor venite de la cetăţenii care muncesc peste hotare. Trebuie de menţionat şi investiţiile străine, creditele internaţionale etc., sunt tot în dolari sau euro. În cazul în care creditele vor fi oferite în valută, acestea vor fi returnate tot în valută şi situaţia pieţei valutare va fi şi mai dificilă.

Deputatul Ion Guţu dă drept exemplu ţări ca România şi Ucraina, unde este folosită creditarea în valută străină, dar situaţia economică în aceste ţări este diferită faţă de cea a Republicii Moldova. În Republica Moldova este un dezechilibru mare, consumul intern este mult mai mare ca producţia internă. / Alexei Lungu // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare