Copiii cu handicap vor avea mai putine probleme

Organizatii internationale vor ajuta R.Moldova sa rezolve problemele copiilor cu handicap. Subiectul a fost abordat, luni, la Chisinau, la conferinta "De la margini spre centru – integrarea copiilor vulnerabili in societate".

Potrivit Agentiei INFOTAG, Sabine Prenn, manager regional al organizatiei umanitare Hilfswerk Austria, a anuntat ca a fost elaborat un program nou, care va fi implementat in parteneriat cu Consiliul Europei si urmareste reabilitarea copiilor cu handicap. "Trebuie sa sustinem copiii, sa le cream conditii pentru obtinerea unor servicii medicale si educatie de calitate. E necesara colaborarea cu institutiile medico-sanitare si de invatamint, perfectionarea lucratorilor sociali si medicali", a estimat expertul.

Ana Gobjila, directorul centrului moldovenesc Small Group Homes, a spus ca nu exista statistici concrete asupra copiilor vulnerabili. La Chisinau au fost deschise 12 scoli speciale pentru copii cu disabilitati, iar in R.Moldova sint in total 68 de institutii de tip internat, inclusiv specializate. "Cel mai des, acesti copii traiesc in familii incomplete sau nefavorabile, deseori parintii pleaca la munci peste hotare, iar rudele ii duc pe copiii "cu probleme" la casele de copii", a spus Gobjila. Ea a adaugat ca, dupa anul 1999, cind centrul si-a lansat activitatea, peste 70 de copii au urmat reabilitarea sociala.

INFOTAG precizeaza: Organizatia umanitara internationala Hilfswerk Austria colaboreaza cu Moldova din anul 2000. In acest rastimp, ea a sprijinit implementarea in tara a unui numar de peste 10 proiecte, inclusiv de sanatate, educatie, protectie sociala. // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare