Consulatul general al României la Bălţi va avea 22 de posturi, iar cel de la Cahul – 17, potrivit decretelor de înfiinţare semnate luni de preşedintele Traian Băsescu.
Astfel, la Consulatul de la Bălţi vor mai lucra, alături de consulul general, trei consuli, trei funcţionari consulari principali, opt referenţi principali relaţii, un referent principal de specialitate, doi şoferi, doi muncitori calificaţi şi doi referenţi speciali de protecţie.
La Consulatul de la Cahul vor fi angajate 17 persoane: consulul general, doi consuli, doi funcţionari consulari principali, şase referenţi principali relaţii, doi şoferi, doi muncitori calificaţi şi doi referenţi speciali de protecţie.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretele de înfiinţare a consulatelor de la Cahul şi Bălţi, din Republica Moldova, a anunţat Preşedinţia printr-un comunicat de presă.
Ministrul de externe interimar Cătălin Predoiu saluta, pe 20 octombrie, parafarea Acordului privind micul trafic de frontieră dintre România şi R. Moldova şi anunţa că autorităţile de la Chişinău şi-au dat acordul pentru deschiderea consulatelor României la Cahul şi Bălţi, care vor facilita aplicarea acordului.
Discuţiile pe subiectul deschiderii de noi consulate durează de câţiva ani, de pe vremea guvernării comuniste de la Chişinău. Iniţial, partea moldoveană îşi dăduse acordul pentru deschiderea celor două consulate româneşti, dar apoi şi-a retras avizul, în urma tensionării relaţiilor bilaterale. Ulterior, într-un interval de oarecare "dezgheţ" diplomatic, subiectul a fost reluat, iar partea moldoveană şi-a dat acordul pentru consulatul de la Cahul, însă a dorit în contrapatidă deschiderea unui consulat moldovenesc la Iaşi. Pentru a-şi da acordul pentru consulatul de la Bălţi, Chişinăul sugera în 2008 că ar dori de asemenea reciprocitate şi propunea deschiderea unui consulat la Constanţa.
Ministrul de externe moldovean, Iurie Leancă, a spus recent că în discuţiile cu partea română va fi abordat şi subiectul deschiderii de noi consulate. "Vom evalua posibilitatea de a deschide consulat la Iaşi, iar unul român la Cahul, că să nu facem cozi la Chişinău", a anunţat Iurie Leancă.