Consiliul Național al Monumentelor Istorice are o nouă componență

PE SCURT

Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării are o nouă componență. Membrii au fost prezentați în cadrul ședinței CNMI de astăzi, 8 iunie, de către ministrul Liliana Nicolaescu-Onofrei.

PE LUNG

Noua componență a CNMI este următoarea:

Gheorghe Postică, dr. hab., prof. universitar, președinte al Consiliului;
Mariana Șlapac, dr. hab., directorul Institutului Patrimoniului Cultural, vicepreședinte al Academiei de Științe, vicepreședinte al Consiliului;
Rita Garconiță, arhitect, consultant principal în cadrul Direcției patrimoniu cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, secretar al Consiliului;
Victor Popovici, specialist principal în cadrul Agenției de Inspectare și Restaurarea a Monumentelor, membru al Consiliului;
Vladimir Vornic, dr. în istorie, director general al Agenției Naționale Arheologice, membru al Consiliului;
Alexei Boșneaga, arhitect, șef al Direcției planificare spațială din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, membru al Consiliului;
Sergiu Musteață, prof. univ., dr., UPS ,,Ion Creangă”, președinte ICOMOS Moldova, membru al Consiliului;
Sergius Ciocanu, arhitect, cercetător științific, Institutul Patrimoniului Cultural, membru ICOMOS Moldova, membru al Consiliului;
Boris Gangal, arhitect, director al A.O. ,,Sit”, Chișinău, membru al Consiliului;
Emanuil Brihuneț, dr. în istorie, șef al Departamentului construcții, restaurări și pictură bisericească din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, membru al Consiliului;
Andrei Vatamaniuc, arhitect, ONG ,,Centrul de urbanism”, membru al Consiliului;
Ion Budeci, arhitect, membru al Consiliului;
Dumitrița Efremov, arhitect, membru al Consiliului;
Iurie Liunenco, inginer, membru al Consiliului.

CNMI este un organ de specialitate, care reprezintă autoritatea ştiinţifico-metodică în domeniul protejării de stat a monumentelor istorice şi funcţionează pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.