CNA a înregistrat 110 sesizări de corupție din instituțiile de învățământ în 9 luni

Circa 110 sesizări privind actele de corupție din instituțiile de învățământ au fost depuse la Centrul Național Anticorupție (CNA) în nouă luni ale anului curent, ceea ce ar însemna că 12 cetăţeni denunță lunar noi cazuri de corupţie din domeniul educaţiei. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful CNA, Bogdan Zumbreanu, în cadrul unor audieri desfășurate la ședința Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, transmite Moldpres.

Conducerea CNA a specificat că, potrivit datelor unui sondaj de opinie, suma plăților ilegale din instituțiile de învățământ s-ar fi dublat. „Am să dau crezare acestor cifre pentru că doar în ultima noastră operaţiune, când a fost reţinut un şef al unei asociaţii de părinţi de la o renumită grădiniţă din capitală, s-a constatat că averea acestuia poate concura cu averea unui om de afaceri. Dacă ne referim la cazul Academiei de Studii Economice, 60 de profesori sunt suspectaţi că au fost coparticipanţi la o schemă de corupţie prin intermediul căreia studenţii îşi puteau cumpăra examenele, tezele de licenţă şi cele de masterat. Tot aici, voi aminti şi despre proaspătul caz al decanului de la Facultatea de drept, învinuit de afaceri cu diplome de doctorat. Adaug şi cei cinci profesori de la Centrul de Excelenţă în Electronică şi Energetică, care la fel sunt suspectaţi că au creat scheme de estorcare de bani de la discipoli pentru a promova examenele de specialitate”, a spus Zumbreanu.

Șeful CNA a menționat că, potrivit constatărilor, cei care refuză să achite taxele informale sunt marginalizați, supuși presiunilor şi hărţuirii de către profesori sau alţi părinţi. „Totodată, specialiștii au identificat vulnerabilităţi la darea în arendă a spaţiilor gestionate de instituţiile de învăţământ, cum ar fi preţuri de 3-4 ori mai mici decât cel de piaţă sau selectarea incertă a beneficiarilor. La fel, au fost stabilite cazuri în care directorii, directori adjuncţi şi contabilii instituţiilor de învăţământ beneficiază de „sporuri salariale” din contul asociaţiilor părintești. De asemenea, s-a constatat că în unele asociaţii obşteşti, majoritatea efectivului angajat reprezintă, de fapt, învăţători din cadrul instituţiilor de educație pe lângă care activează aceste asociaţii”, a afirmat Bogdan Zumbreanu.

Prezent la audieri, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici, a menționat că instituția a elaborat un plan pentru prevenirea actelor de corupție în sistemul de învățământ. „În scurt timp, urmează să semnăm un acord de colaborare cu CNA pentru a contracara mai eficient cazurile de corupție. Totodată, ne propunem îmbunătăţirea practicilor de înscriere a copiilor în instituţiile de educaţie prin intermediul sistemelor informaţionale. La fel, îndemnăm managerii instituțiilor de educație să fie foarte vigilenți și să inițieze anchete de serviciu pentru a stabili imediat persoanele implicate în acte de corupție”, a remarcat Cutasevici.

Conform datelor CNA, în nouă luni ale anului curent, peste 60 de cadre didactice au ajuns în vizorul ofițerilor anticorupție. Totodată, CNA a anunțat că îşi va spori prezenţa în trei domenii sociale pentru a depista infracţiunile de corupţie: educaţia, sănătatea şi asistenţa europeană.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.