CNA atenționează asupra riscurilor pe care le aduce proiectul care prevede anularea scutirii de TVA în unele unități duty-free

Proiectul elaborat de noua majoritate parlamentară care prevede anularea scutirii de TVA la magazinele duty-free la intrarea în Republica Moldova prezintă riscuri de corupție, crează o abordare duală și atentează la conceptul de „duty-free” în general, se arată în avizul Centrului Național Anticorupție (CNA) la proiectul de lege.

Astfel, expertiza CNA constată un șir de factori de risc, precum și încălcarea normelor legale în procedura de elaborare a proiectului, considerând că nota informativă a acestuia este una sumară și nu elucidează viziunea autorului asupra modelului activității unităților duty-free.

CNA constată că inițiativa prezintă riscuri de corupție deoarece poate încuraja sau facilita actele de trafic de influență, conflict de interese și legaliza acte de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu.

În plus, prin anularea scutirii doar pentru anumite categorii de unități duty-free se crează o abordare duală și se atentează la unitatea conceptului de duty-free. Deoarece, se explică în Raportul de expertiză anticorupție, conceptul de „duty free” anume aceasta și presupune – eliberarea de impozite.

„Astfel, abordarea duală a acestui concept este contrară principiului coerenței normei juridice. Urmare a implementării proiectului vor exista unități duty-free beneficiare de facilități fiscale – cele amplasate la ieșirea din țară și unități duty-free fără careva facilități fiscale – cele amplasate la intrarea în țară. Abordarea duală a acestui concept este contrară principiului coerenței normelor juridice și crează incertitudini, inclusiv apariția riscurilor de corupție”, se arată în expertiza CNA.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.