Bunica Ana taie cioclejii în grădină. Cei uscați ajung grămadă, trântiți pe pământ, iar cei încă verzi rămân în picioare. În grădină mai sunt câțiva bostani, niște fire de ardei care nu au rodit și niște roșii încă verzi. Strugurii au fost culeși și storși, iar cada cu must - acoperită cu peliculă și niște țoale.

Bătrâna este însoțită de Ursulică, un cățel negru care-i ține companie. Fiicele ei sunt împrăștiate prin lume, iar de câțiva ani a rămas singură după ce i-a decedat partenerul. Așa că s-a mutat din casă într-o anexă, acolo unde are baie, veceu și o mică bucătărie. Mai mult nu-i trebuie. În casă intră doar din când în când ca să verifice dacă totul este în regulă.

În ograda mică a femeii mai încape un pat lipit de un perete, o cușcă pentru Ursulică și câteva sfori pline cu basmale proaspăt spălate. Ana se așază pe pat și încearcă să șteargă vopseaua sură de pe degete după ce a împrospătat portița de la grădină.

Casa pe care a „părăsit-o”, chiar dacă e în aceeași ogradă, e construită în 1962. A ridicat-o greu, pentru că nici bani nu prea erau, nici materiale. „Am scos chiatră iaca de prin dealurile celea, am adus-o cu căruța. Am cărat, am făcut temelia. Și apoi am zidit în sus. Apoi am ridicat vârful la casă. Am făcut clacă și am acoperit-o. Și apoi, câte oleacă, câte oleacă am prins a face o cameră și apoi alta. Și tot așa, tot așa, până iaca am îmbătrânit”, povestește pe scurt Ana. Femeii de 78 de ani îi plac casele de astăzi mai mult. „Că-s noi!”, exclamă ea.

Casa Anei, cu excepția „șubei” tencuite pe fațadă, e una tradițională și reprezentativă pentru poporul nostru. E vorba despre casa cu două sau trei camere, cu tindă, cerdac, fronton, un foișor sau tindă.

Casa moldovenească tradițională are și galerie. Galeria este fațada casei țărănești și marchează trecerea din spațiul mare din afară în cel restrâns din interiorul locuinței. Ea are și câteva elemente incluse: prispa, balustrada și coloanele. Prispa reprezintă un soclu pe care se sprijină galeria. Poate fi din lemn sau din piatră și este plasată de-a lungul fațadei principale.

Un alt element important al casei țărănești este foișorul. Acesta, la fel ca prispa, poate fi din lemn sau piatră. Foișorul poate fi închis sau deschis.

Casă cu foișor închis în Climăuții de Jos, Șoldănești

Alte elemente esențiale sunt ușile și ferestrele. Există câteva categorii de uși: ușă în două canaturi, ușă în două canaturi cu câte un cadru de lemn cu geamuri și tăblii pe ambele părți sau ușă cu trei canaturi.

Din repertoriul tipurilor vechi de ferestre sunt cele prevăzute cu obloane, care serveau pentru protecție și pentru reglarea pătrunderii luminii în interior. De regulă, ferestrele sunt alcătuite în două și în trei canaturi. Ele au o cercevea basculantă suspendată, cu ax fix de fereastră numită oberliht.

Sursa informației: Studiul „Tipologii constructiv-decorative în arhitectura vernaculară din Moldova” de Vitalie Malcoci, cercetător științific în cadrul Institutul Patrimoniului Cultural.

Frontonul din lemn a rămas neatins, iar în cerdac se pot observa două găuri – ca să vină hulubii, explică Ana. Astăzi, hulubii nu mai intră în cerdacul casei și nici femeia nu mai urcă acolo. „Când eram tânără, mă suiam și boceam, dar amu...”, glumește bătrâna. Se reazămă de foișorul tencuit cu „șubă” și o năvălesc amintirile. „Asta mi-e casa, asta mi-e masa. Ce mai vreți de la mine? Un pahar de jin?”, întreabă amuzată.

Satul Climăuții de Jos are aproape 500 de case. Multe dintre ele încă păstrează arhitectura tradițională rurală, lucru ce ar putea fi valorificat în turism, potrivit Tatianei Dudnicenco, doctoră și conferențiară universitară în cadrul Facultății de Biologie și Pedologie la USM. Specialista a publicat în 2015 studiul „Turismul ecologic în raionul Șoldănești, Republica Moldova: probleme și perspective”, în care a fost menționat și satul Climăuți. Itinerarul eco-turistic include următoarele puncte de vizitare: Rezervația Peisagistă „Climăuții de Jos”, satul Climăuții de Jos, comuna Vadul-Rașcov, satul Cușălăuca, mănăstirea „Cușălăuca”, rezervația peisajeră „Dobrușa” și mănăstirea „Dobrușa”.

Casă cu foișor deschis în Climăuții de Jos, Șoldănești

„La Climăuții de Jos viața rămâne încleștată în tiparele arhaice ale satului moldovenesc. Ar putea deveni una dintre cele mai reprezentative localități pentru arhitectonica națională. Casele țărănești, înălțate în cel mai curat stil moldovenesc, oferă satului un aspect medieval: casă cu cerdac și prispa lată, cu o tindă centrală și două odăi situate la dreapta și stânga, o cămară-depozit în celălalt capăt de tindă. Trecând pe străzile întortocheate și delimitate cu ziduri de piatră nu prea înalte, se creează impresia că te afli într-un adevărat muzeu etnografic în aer liber. Satul are o istorie bogată care va fi prezentată turiștilor și vizitatorilor”, scrie Tatiana Dudnicenco în studiu.

Dacă ai ajuns la Climăuți, în afară de Nistru și casele tradiționale, poți să vezi și alte lucruri curioase. Ai putea să vizitezi două mori de apă. Înainte funcționau 25, însă, odată cu trecerea timpului, acestea au degradat.

Una dintre mori încă mai este în picioare. Sergiu Costin, directorul Casei de Cultură din satul Cot, parte a comunei Climăuții de Jos, spune că la cele două etaje ale morii se produceau două tipuri de făină. Împreună cu directorul Casei de Cultură din satul alăturat, Anatolie Lopaci, merg prin urzică, ignoră senzația de usturime și mâncărime și povestesc despre cât de bună era pâinea din făina de la moară.

De-a lungul timpului, bărbații, ambii trecuți de 50 de ani, au cutreierat dealurile în lung și în lat și au adunat multe istorii. Sergiu povestește că expresia „lasă că o să vină apa și la mine la moară” s-ar trage din zona Climăuților de Jos și ar însemna că „va veni norocul și la mine”. Acesta povestește că la prima moară, care se afla în vârful dealului, aproape de satul Salcia, apa era oprită. Morarii așteptau să adune cât mai multă apă pentru roata morii și apoi o lăsau să curgă mai departe și să ajungă la următoarea moară. La a doua moară, aceeași poveste. În tot acest răstimp, celelalte mori așteptau. „De asta și la noi este vorba asta: «o să vină și mie apă la moară»”, povestește directorul Casei de Cultură.

Directorii caselor de cultură din Climăuții de Jos și Cot se îndreaptă spre una dintre morile rămase încă în picioare.
Ca să ajungi acolo, va trebui să străbați o parte din rezervație

Satul e așezat în forma de litera Y. Pe o parte a satului se întinde Rezervația Peisagistică „Climăuții de Jos” și dealurile înroșite, iar pe de altă parte curge râul Nistru. Dacă mergi mai departe de strada centrală și intri în hudițe, ai putea să crezi că descoperi un alt sat.

În general, în sat e liniște. Doar câinii de prin ogrăzi mai alertează gospodarii despre prezența străinilor. Când mergi pe dealuri, caprele vor țopăi tot mai sus și din vizuină ar putea să iasă vreun dihor grăbit.

În mijlocul satului Climăuții de Jos, în zona Casei de Cultură, poți vedea „gereta” cu porumbei. În perioada sovietică, aceasta a servit ca magazin de vânzare a fructelor și legumelor. Atunci când s-a trecut de la chirilică la grafia latină, cei care au pus inscripția „gereta” pur și simplu nu știau cum se scrie cuvântul „gheretă” în limba română.

Astăzi, ghereta este casă pentru câteva zeci de hulubi. Profesorul de educație fizică din sat, Iurie, este cel care are grijă de ei. Pasiunea pentru aceste păsări o are de la bunicul lui, care s-a întors de la război cu porumbei.

Cel mai frumos este hulubul creț francez, o pasăre albă cu pene crețe. În colecție mai poți vedea hulubi tadjici, deosebiți prin tehnica lor de zbor și sunetul deosebit al bătăii aripilor. Iurie mai are și hulubi poștași, și hulubi care cântăresc aproape un kilogram - aceștia sunt folosiți la mâncare.

Pentru că în satele Vadul-Rașcov și Rașcov, situat pe celălalt mal al Nistrului, erau târguri demult-demult, locuitorii din împrejurime le vizitau deseori. Așa a făcut și fiica unui cărăuș din satul Climăuții de Jos. Liduța a fost într-o zi cu mama ei la un mare târg în satul alăturat
Vadul-Rașcov. Atunci l-a întâlnit pe fiul boierului Stroie și cei doi s-au îndrăgostit. Așa cum se întâmpla pe timpuri, când căsătoria era mai degrabă o tranzacție economică, boierul din Rașcov a interzis dragostea dintre cei doi și l-a trimis pe fiu să învețe în Europa ca să fie cât mai departe de Lida. Resemnată, aceasta se căsătorește cu un tânăr din același sat, despre care se spune că ar fi arătat leit cu fiul boierului. Și-au făcut o casă mai spre pădure, aproape de râușorul Cușmirca.

Dar peste câțiva ani, așa cum se întâmplă în multe povești și legende, într-o seară ploioasă și urâtă, la ușa Lidei a bătut un călător care s-a cerut să înnopteze. În acest străin ea l-a recunoscut pe băiatul de care se îndrăgostise în tinerețe. După vreo două zile, cei doi au început a se întâlni la Țiglău, o stâncă abruptă din lanțul de stânci formate de pe urma Mării Sarmatice, aflată în apropierea râulețului Cușmirca. Însă soțul Lidei aflase de această relație și l-a omorât pe iubitul soției.

Legenda spune că atunci când soțul Lidei era pe patul de moarte, i-a spus copilului pe care-l creșteau împreună că nu el ar fi tatăl lui, ci fiul boierului din Rașcov, pe care Lida îl iubea. I-a destăinuit și că l-a omorât și l-a îngropat sub o piatră de lângă stânca Țiglău.

Când a auzit mărturisirea soțului ei, Lida a fugit de acasă și s-a aruncat în groapa formată de râuleț. De atunci, groapa poartă numele ei. Unele povești spun că în ziua Sânzienelor, chipul Lidei se ivește deasupra gropii. De atunci, niciun pădurar nu-și mai face casă în pădure, ci la marginea satului.

Astăzi, Groapa Lidei este un loc turistic care-ți fură privirea. Formează câteva cascade mici și îi dă un farmec deosebit pădurii. Vara, turiștii vin ca să audă istoria, să vadă locul și să se odihnească. În alte dăți, acolo poți să-i prinzi pe câțiva locuitori mai neînfricați din satele din zonă, care au curajul să pescuiască în Groapa Lidei.

Înainte, groapa măsura vreo 4-5 metri. Însă, cu timpul, a adunat mâl și nu a mai fost curățită. Ca să ajungi la Groapa Lidei, mergi pe cărărușa de pe malul râulețului Cușmirca în direcția „munților” Climăuților de Jos, și nu în direcția râului Nistru.

Groapa Lidei este unul dintre cele mai frumoase locuri din Climăuții de Jos

Chiar dacă satul are potențial turistic, deocamdată acesta nu este valorificat. Însă poți să vizitezi satul, să înnoptezi cu cortul pe malul râului Nistru, să prinzi pește și să-l gătești la foc.

Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Opiniile exprimate aici nu reflectă neapărat poziția oficială a UE sau PNUD.