20 de piese se bat pentru un loc în finala concursului Eurovision 2009, care se va desfăşura, în acest an, la Moscova. Anumite voci susţin că deja este cunoscut interpretul care va reprezenta R. Moldova şi că preselecţia se va desfăşura doar de „ochii lumii”.
Numele vehiculat ca fiind favorit este Nelly Ciobanu, cu piesa „Hora din Moldova”. În lista finală au intrat mai mulţi interpreţi puţin cunoscuţi în show-bizz, iar Olia Tira a reuşit să treacă cu 2 cântece în lista celor 20 de norocoşi. După cum se vede, Olia va fi nevoită să renunţe la una din ele.
Anul acesta, în competiţie au intrat şi câteva melodii semnate de tineri compozitori autohtoni, precum Alex Braşoveanu, cu trei piese, şi Ion Lincovschi, cu două piese. În decurs de 45 de zile, compania „Teleradio Moldova” va organiza un show live, cu transmisiune în direct, în cadrul căruia toţi interpreţii vor evolua live. La această etapă, se va ţine seamă, în proporţii egale, de voturile juriului de profil, de rezultatele televotingului şi de decizia comisiei de referinţă a TRM. Decizia votului comun va fi făcută publică de TRM şi partenerii săi media.
Cine va merge la Eurovision?
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.