Își pune materialele în geantă. Cubușoare, figurine, o sticlă cu bule de săpun. Astăzi va face exerciții cu Arteom, care o așteaptă de două săptămâni. De la ultima vizită, s-a tuns și a învățat să-și spună numele mai bine și nici nu bănuiește ce bucuroasă va fi Tatiana să-l audă.
Tatiana este una dintre puținii logopezi din Taraclia. Femeia cutreieră o dată la două zile satele din tot raionul împreună cu Serviciul „Echipei Mobile” a Direcției de Asistență Socială.
Mai are un loc de muncă, dar nu se plânge. Astăzi va purta geanta roșie a Echipei Mobile. E concentrată, își aranjează meticulos lucrurile în geantă. Lucrează cu copii și adulți cu dizabilități psiho-sociale, retard mintal sau fizic, copii cu Sindromul Down.
„Noi nu alegem, îi luăm pe toți cei care au nevoie de ajutorul nostru”, spune Maria, șefa Echipei Mobile, în timp ce-și aranjează fișele de monitorizare în geantă. De trei ori pe săptămână, îi vizitează acasă pe cei 24 de copii și adulți cu dizabilități grave pe care îi au la evidență, împreună cu logopedul, kinetoterapeutul și psihologul Echipei.
Sunt copii de la 2 ani până la vârstnici de 70 care au nevoie de ajutorul lor. De multe ori, transportul circulă rar sau chiar deloc între localități, așa că Echipa Mobilă este așteptată cu sufletul la gură. Copiii au parte de exerciții mascate în jocuri colorate. Cei mari au mare nevoie de exerciții, în special fizice, pentru a-și dezvolta mușchii, să fie cât mai puțin dependenți de cei care îi au în grijă.
„E foarte plăcut să știi că te așteaptă. Nouă ne face o plăcere enormă și ei se simt bine că nu sunt uitați. Pentru mulți, contează simplul fapt că cineva vine la ei. Este un ajutor – atenția, faptul că statul nu i-a uitat. Au parte de servicii gratis, iar acasă vin specialiștii – deja li se bucură inima”, împărtășește Maria înainte de a porni la drum.
„Luăm măști, mingi, pelinci, dacă trebuie de așternut și ceva din medicamente de primă necesitate”, face inventarul Nadejda, care este kinetoterapeuta Echipei Mobile.
Ar fi nevoie și de o masă de masaj pliabilă. Achiziția, totuși, urmează să vină datorită unui grant european destinat dezvoltării serviciilor sociale.
Au în față un drum de 10 km până în satul Aluatu, prima oprire. Drumul e scurt și plăcut. Privirea le fuge în zare. În ziua de 27 februarie, când le-am întâlnit, au putut pleca imediat. Până nu demult, Echipa Mobilă nu aveau transport la dispoziție, așa că erau nevoite să aștepte ca mașina Direcției de Asistență Socială să fie liberă. Uneori asta însemna coordonare de o precizie uimitoare, alteori – amânarea vizitelor.
De curând, Echipa Mobilă din Taraclia are propria mașină, așa că își pot vizita beneficiarii mai des.
Investiția a fost posibilă datorită unui unui grant european de 37 000 de euro, cofinanțat de Fundația Soros-Moldova și dezvoltat cu sprijinul Asociației Keystone Moldova și altor parteneri.
Tot cu banii din acest grant, Echipa Mobilă a reușit să o angajeze pe Tatiana în calitate de logoped. De 10 luni, echipa este completă.
Prima oprire – satul Aluatu. Gazdele le așteaptă cu poarta descuiată.
„Salut, micuțule!”
Arteom iese fără sfială din cameră, alături de mama lui.
Le întâmpină pe Nadejda și Tatiana, care au și scos pe neobservate mingile și cutiile cu materiale. Exercițiile au început.
Primul exercițiu îl captează. Atingerea mingii senzoriale îl face să uite că s-a umplut camera de oameni.
Ne aruncă zâmbete, e bucuros să vadă lume în casă. Sora lui mai mare e la școală, dar trebuie să vină din clipă în clipă. În prima parte a zilei, Arteom merge la grădiniță.
O perioadă îndelungată, grădinița din sat avea o singură grupă pentru toți copiii. Cu vârstele amestecate, fiecare copil se integrează cum poate.
„La matineul de Anul Nou, toți copii dansau, dar el stătea într-o parte, nici măcar nu l-au implicat”, povestește Maria, șefa Echipei Mobile. Aceasta are planuri să instruiască educatorii de la grădinița din Aluatu cum să lucreze cu copiii cu sindromul Down.
„Uite ce am! Vom face baloane de spumă! Hai suflă!”, îl îndeamnă Tatiana. E timpul pentru exercițiul care-i dezvoltă capacitățile respiratorii.
Urmează exercițiul în care plimbă un ineluș pe degetele lui.
„Hai să ne așezăm pe scaun. Mai întâi, hai să arătăm degetele.”
Arteom se întoarce și zâmbește tuturor. Tatiana nu-i dă răgaz, însă. Inelul se plimbă repede de pe un deget pe altul. „Facem masaj la degetul cel mare. Unde e degetul mare? Aici!”
Fiecare exercițiu durează câte 2-3 minute.
Tatiana trece repede, pe neobservate, de la un exercițiu la altul. Nu lasă timp de împotrivire, iar jocul continuă. O sesiune nu ține mai mult de 20-25 de minute. Altfel, Arteom obosește.
„Ar fi bine de lucrat cu el nu de trei ori pe lună, cum venim noi, dar minim de trei ori pe săptămână”, spune Tatiana. „Dar mama e foarte bravo, activă și se ocupă cu el.”
Arteom se descurcă bine cu sarcina de a construi o căsuță din cuburi colorate. Îl atrag culorile și le recunoaște. „Îi plac aceste activități. Vedem și rezultat – deja a început să articuleze mai multe sunete”, spune șefa Echipei care monitorizează evoluția de câteva luni.
La grădiniță, mama i-a dus jucării și cărți doar pentru el, dar educatoarea i-a spus că Arteom vrea, totuși, să facă ceea ce fac alți copii.
Mama ne mai spune că Arteom a învățat să-și spună numele. Când vede fotografia înrămată de pe perete în care este și el, strigă „Tioca, Tioca!”.
Pe lângă Arteom, Echipa Mobilă din Taraclia are în grijă mai mult de 50 de persoane timp de un an. Dacă după jumătate de an, sunt vești îmbucurătoare despre evoluția vreunuia dintre ei, Echipa ia în gestiune un alt caz. Și totul pornește de la capăt.
La Arteom au revenit după un an. Acum, acesta are mare nevoie de exerciții de vorbire. Grădinița nu are logoped și nici în sat nu se găsește unul.
Tatiana urmărește împreună cu Arteom un cântec în care trebuie să repete sunetele animalelor. Deocamdată, îi reușește să imite doar vaca. Dar piesa va mai răsuna de multe ori în această casă. Mama lui Arteom va lucra cu el zi de zi.
Când Nadejda a scos mingea din geantă, înainte de rămas bun, lui Arteom i-au lucit ochii de fericire. E preferata lui. A aruncat-o spre Nadejda, apoi a țintit spre toți din camera. Aștepta reacția de pe fețele noastre. Îi vom aprecia oare șuturile? Primea și dădea pase, iar una a ajuns până în lustră. „Tiomca, nu te alinta”, l-a mustrat ușor mama. „Deja a început fotbalul. Credeam că-l vom speria cu atâția oameni în casă, dar lui i-a plăcut”.
Peste două săptămâni vor fi înapoi în Aluatu, dar până atunci, astăzi mai sunt așteptate într-un sat de la marginea raionului Taraclia. Nici un microbuz nu s-a ivit pe drum până în satul Mirnoe.
Au găsit-o pe Daria pedalând pe o bicicletă de fitness. Picioarele îi erau prinse de pedale cu legăuri de ciorapi și cârpe, curelușele au cedat de ceva timp. Se aude respirația Dariei, depune efort. E bucuroasă să le revadă pe fetele din Echipa Mobilă. „La voi cum merg treburile?” întreabă Daria. „La noi totul e bine”, răspunde Nadejda cu o voce caldă de parcă își revede o nepoată sau verișoară mai mică. Aparatul are nevoie de reparație. Pedalele se învârt, dar s-a defectat funcția de calculare a distanței. „Ai obosit?” „Un pic doar”, răspunde Daria, dar respiră apăsat. Cu ajutorul mamei, coboară de pe scaunul bicicletei pliabile și urcă în scaunul cu rotile.
De două luni, Daria face exerciții cu Nadejda și Tatiana de la Echipa Mobilă din Taraclia. La următoarea vizită va veni și psihologul serviciului. Au început o lucrare din ghips cu un buchet de flori în vază și urmează să le coloreze împreună. Cutia cu florile de ghips stă pe masă în așteptare. Acum, însă primele sarcini au început. „Înclinăm capul într-o parte. Acum în cealaltă”, o instruiește Nadejda. Daria o urmează.
De un an, Daria are un scaun de rotile nou. I l-au adus fetele din Echipa Mobilă. Pentru primul căruț, mama Dariei își amintește că a plecat tocmai la Chișinău. „Era second-hand și greu. L-am avut timp de 21 de ani. Dar Daria a crescut din el. Cotierele o deranjau, așa că le-am scos. Dar au rămas atârnate niște resorturi. S-a zgâriat într-o parte, s-a lovit în altă parte. Doamne, era plină de vânătăi!”.
Acum, Daria are grijă de sine. Se poate scula din căruț, se îmbracă singură, se așează la loc. „O implic și la făcut salată. O las pe Dașa să taie legumele”, adaugă mama. Totuși, are nevoie să se sprijine când se scoală din scaun. Paralizia cerebrală încă îi ține mușchii încleștați.
„Eu i-am făcut masaj, dar în limita posibilităților. Sunt singură. Să ridici șase copii – e greu”, spune mama Dariei, care acum îngrijește și de mama ei bolnavă. Din decembrie anul trecut, Echipa Mobilă din Taraclia a început să-i facă vizite Dariei. Nadejda, spre exemplu, face exerciții cu mingea ca să-i întărească mușchii, să dezvolte încheieturile și motoricitatea.
Daria execută toate exercițiile foarte concentrată. Își ia în serios recuperarea. Numără pașii împreună cu kinetoterapeuta. „1,2,3,4” și tot așa până la 10. Urmărește mingea și mișcările Nadejdei. Când îi reușește să ducă la sfârșit sarcina – zâmbește.
„E foarte fericită. Este un stimul pentru ea”, observă mama despre vizita acasă a Echipei Mobile.
„Relaxează mâna”, o ghidează Nadejda cu o voce blândă, „până la capăt întinde-o. Bravo! Hai acum cu cealaltă mână!” Mâna stângă este mai mobilă decât cea dreaptă. La fel și piciorul. E nevoie de practică permanentă.
Daria e pasionată să învețe. Se vede și în dorința ei de a îndeplini exercițiile kinetoterapeutei bine și meticulos. Nu a mers la școală, dar a avut ocazia să facă lecții acasă cu o profesoară. Învăța matematica, limba rusă, practica cititul. Însă, doar pentru 4 ani. Acum are 21.
La întrebarea dacă ar vrea să continue să învețe, răspunde categoric. „Cine nu și-ar dori să fie educat?”. „Unii nu vor să învețe”, intervine Nadejda, „au posibilitatea, dar…”. Răspundul Dariei ne lovește ca o palmă: „Ei nu înțeleg ce posibilități au”.
Nadejda încheie setul ei de exerciții cu Daria. „Îți las lista de exerciții, iar tu le vei face în fiecare zi, bine? Iar când vom veni, le vom face împreună. Bine, Dașa?”. Daria îi mulțumește. E modestă și bună. Promite că va lucra de una singură în lipsa Nadejdei.
„Trebuie să-i spun mamei să-mi cumpere așa mingi”, adaugă Daria.
Astăzi Echipa Mobilă a vizitat-o doar pe Daria și Arteom, dar sunt zile când lucrează și cu cinci familii într-o zi, povestește Maria, șefa Echipei, care a urmărit toată sesiunea de terapie. „Când treci prin cinci familii, treci prin tine toate problemele lor. Când ajungeam la a patra familie, suntem epuizate moral și fizic. Toți cer ajutor.”
„În schimb, avem o muncă nobilă. Atunci când vedem rezultat bun, când vedem fețele cu care ne întâmpină, desigur că este foarte plăcut. Ne acoperă toată oboseala noastră”, constată cu optimism Maria.
Daria le petrece pe Maria, Tatiana și Nadejda, care își iau rămas bun: „Mult succes vouă! Sănătate și fericire! … Să fiți fericite!”
În ultimele două luni, cât a durat starea de urgență din cauza epidemiei de coronavirus, Maria, Tatiana și Nadejda și-au văzut beneficiarii doar pe ecranul telefonului. Baricadate în biroul lor îngust, terapeutele au făcut exercițiile împreună cu Daria și au fredonat cântecelul lui Arteom, dar, de data asta, doar în fața camerei frontale. Depărtarea le pune răbdarea la încercare. Ar vrea să poată întinde o mână să ghideze mișcările celor dincolo de ecran. Dar înțeleg că abia acum se călește în cei de acasă adevărata voință să se facă bine cu propriile puteri.
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.
