Ciclismul Urban Chișinău, proiectul care te învață să fii în siguranță pe bicicletă

PE SCURT

Proiectul Ciclismul Urban Chișinău a lansat la începutul lunii aprilie un test unde îți poți verifica dacă cunoști regulile de circulație ca biciclist.

Ce trebuie să îți iei la drum când te pornești cu bicicleta,ce faci când vrei să virezi la stânga pe un drum cu mai multe benzi de circulație” – sunt doar două întrebări din test. Dacă vrei să-l treci, accesează ciclismulurban.com.

PE LUNG

Ciclismul Urban Chișinău nu este doar un quiz, ci și un site dedicat vieții cicliștilor din Moldova. Autorii proiectului Denis Romanescu și Elena Cobâlean planifică să publice știri, dar și anunțuri legate de ciclism sau cu evenimente.

Dar elementul principal al proiectului este un quiz educațional care are scopul să-i învețe pe începători principalele reguli de circulație. Autorii spun că acesta nu este un test pe care să-l treci și să obții permis de conducere. Cu toate acestea, datorită quiz-ului, poți să îți verifici cât de bine cunoști Regulamentul Circulației Rutiere și să înveți lucruri noi.

„În fiecare an apar tot mai multe biciclete în R. Moldova. Întrucât în Chișinău infrastructura de ciclism este slab dezvoltată, apar deseori situații contradictorii și imprevizibile. Aceasta se întâmplă din necunoașterea Regulamentul Circulației Rutiere de către bicicliștii începători și atitudinea șoferilor de a nu-i lua în serios pe bicicliști. Pentru a soluționa aceste probleme, este nevoie de timp. Prin urmare, testul îi va ajuta să învețe regulile și să se simtă mai încrezători pe drumurile publice”, a declarat unul dintre co-autorii proiectului, jurnalistul Denis Romanescu.

Testul conține întrebări legate de bicicletă, de regulile de circulație, ce trebuie să ia un ciclist la drum, cum să reacționeze în situații de accident. „Înainte de a face testul, am studiat Regulamentul Circulației Rutiere și am discutat cu alți cicliști ca să nu ne scape nimic. În continuare, ne dorim să dezvoltăm acest proiect. Avem multe idei pe care vrem să le realizăm, dacă vom găsi susținere financiară”, a declarat autoarea proiectului Ciclism Urban Chișinău, Elena Cobâlean. 

În două zile de la publicarea testului, acesta a fost accesat de mai mult de 100 de oameni.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.