China – ținta crizei în 2012

China e statul care în acest an va cădea sub lovitura crizei. Cel puțin asta o zic economiștii și experții în domeniu.

Unul dintre cei mai mari economiști ai Americii, Nouriel Roubin, care a prevăzut criza de acum, zice că aceste încetiniri de creștere a economiei statului asiat, vor duce la reducerea dobânzilor şi la atenuarea restricţiilor referitoare la creditare.

Declarațiile economistului american, devin și mai sumbre atunci când acesta declară că: "În acest an va avea loc o încetinire semnificativă a creşterii economice. Piaţa imobiliară încetineşte, ca şi creşterea exporturilor. Dacă nu fac ceva, stimulente monetare şi de creditare, există riscul ca avansul să încetinească mult sub 8%".

Banca Centrală a Chinei, în luna precedentă a micșorat nițel rezervele minime obligatoriiale băncilor, nu ar fi atât de important acest lucru, dacă distanța dintre ultima activitate de acest gen, nu ar fi mai mare de trei ani.

Stop, care se prognozează pentru acest an, se trage încă din 2011. În anul trecut PIB-ul statului Chinez a crescut cu doar 9,2 puncte procentuale, lucru nemaiîntâmplat încă de prin 2002.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare