China a trecut sub controlul statului 11 mine de metale rare, o mişcare care potrivit analiştilor ar putea conduce la creşterea preţurilor pentru elementele utilizate la producţia mp3 player-elor şi a automobilelor hybride, transmite AFP.
Ministerul chinez al Resurselor naturale a precizat că naţionalizarea celor 11 mine, care se găsesc în provincia estică Jiangxi, este menită să întărească ‘protecţia şi dezvoltarea rezonabilă’ a sectorului.
China, ţară care produce peste 95 procente din metalele rare ale lumii, a înăsprit controlul asupra acestor metale prin reducerea cotelor la export, majorarea taxelor la export şi închiderea minelor poluante.
Toate aceste decizii au dat naştere la îngrijorări în străinătate că China abuzează de poziţia sa dominantă pe piaţa celor 17 metale rare utilizate la producţia unor echipamentele avansate de genul televizoare cu ecran plate sau automobilelor hybride. În schimb, Beijingul a dezminţit că acţiunile sale au o motivaţie politică insistând că deciziile sale au la bază protecţia mediului înconjurător.