Cetăţenii străini care vor dori să participe la sărbătoarea "Ziua Naţională a Vinului ", programată pentru 7 şi 8 octombrie a.c., vor putea beneficia de vize gratuite de intrare în şi de ieşire din Republica Moldova pe un termen de 30 de zile. Executivul a aprobat, în şedinţa de ieri, un proiect de lege respectiv care urmează a fi prezentat Parlamentului, informează MOLDPRES.
Alexei Cracan, şeful Direcţiei vize şi legalizare din cadrul Departamentului Afaceri Consulare al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a comunicat pentru agenţie că oaspeţii străini vor putea obţine vizele gratuite la misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova peste hotare, precum şi la oficiile consulare de la hotarele ţării: Aeroportul Internaţional Chişinău, Leuşeni, Cahul şi Sculeni.
Cracan a precizat că cetăţenii ţărilor, din care intrarea în Moldova necesită invitaţie, de asemenea vor obţine vize gratuite, cu condiţia că vor prezenta originalul invitaţiei eliberate de Biroul Migraţiune şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne conform procedurii stabilite.
Sursa citată a mai comunicat că, în anul curent, termenul pentru care se oferă vize gratuite a fost prelungit de la 15 la 30 de zile, în scopul de a crea cetăţenilor străini condiţii prielnice de şedere în Moldova.
Potrivit MAEIE, regimul preferenţial de acordare a vizelor în perioada respectivă va lărgi posibilităţile de promovare a vinurilor moldoveneşti peste hotare, în scopul extinderii pieţelor de desfacere, şi de atragere a investiţiilor străine în Moldova.
În mod obişnuit, costul unei vize de şedere în Republica Moldova pentru un termen de o lună este de 40 de dolari SUA, iar pentru obţinerea acesteia în mod urgent – 60 de dolari SUA, notează MOLDPRES.
// Moldpres