Centrul de Politici și Reforme insistă: ZERO lei din miliard au fost recuperați

PE SCURT

Centrul de Politici și Reforme susține că deși autoritățile iarăși se laudă că au recuperat o parte din miliardul furat din bănci, în realitate au fost recuperați alți bani, legați de alte crime, iar suma banilor întorși din miliard rămâne la zero.

Într-o analiză, CPR arată că recuperarea a 450 milioane de lei, despre care au anunțat unele mass-media, sunt bani sechestrați după ce a fost vândut pachetul de 41,5% de acțiuni a Moldova-Agroindbank (MAIB). Este vorba de procedura de executare a deciziei de condamnare a lui Platon, un personaj bine-cunoscut în spațiul est-european pentru atacuri raider, dar al cărui nume nu apare în raportul Kroll.

PE LUNG

Potrivit analizei, din ceea ce se cunoaște la moment, nici Platon, și nici MAIB nu au direct de a face cu miliardul furat, care trebuie recuperat, iar numele lui nu apare, de exemplu, în raportul Kroll -1 (sau Sumarul Kroll 2). De miliardul furat e conectat alt afacerist (Ilan Șor) și alte bănci (BEM, Unibank, Banca Socială), iar Platon, cum am zis, e din puțin altă operă – din laundromat.

Deci, pe când Șor a furat miliardul prin BEM, Unibank și Banca Socială, autoritățile „recuperează activele” de la Platon, din înstrăinarea MAIB.

Dacă până acum autoritățile „recuperau” miliardul prin vânzarea clădirilor BEM, Unibank, Banca Socială,  acum au trecut la „recuperarea” miliardului prin vânzarea acțiunilor Moldova Agroindbank.

„Autoritățile ne dezinformează în continuare despre procesul de recuperare. Astfel, ne confirmă impresia că acestea depun eforturi semnificative pentru a-i proteja pe autorii adevărați”, susține organizația.

De la faptul că au fost sechestrate 450 milioane lei din schemele lui Platon, miliardul rămâne furat și nerecuperat.. Astfel, CPR reiterează că din acest motiv își susține aprecierea – ZERO lei au fost întorși din miliard.

Precizăm că CPR Moldova este o organizație non-partizan și non-profit. Organizația declară că misiunea sa este dezvoltarea democrației și drepturilor omului din Republica Moldova și promovarea reformelor de bună guvernare și acțiunilor îndreptate împotriva corupției din justiție, economie și administrare publică.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.