Connect with us
"
"

Divertisment

Cel mai feeric târg de sărbătoare din țară s-a încheiat cu un concert extraordinar, la Castel Mimi

Publicat

pe

Seria de evenimente “A fost odată la Castel”, desfășurate la Castel Mimi, s-a încheiat în acest weekend, odată cu concertul lui Argatu și Moș Martin – un eveniment exceptional, așteptat mai ales de amatorii de muzică underground și chiar și de iubitorii de folclor autentic românesc. Majoritatea oaspeților evenimentului au rămas mai mult decât încântați de concert, dar la acest subiect vom reveni mai jos.

Să le luăm pe rând! Cum au fost, pe scurt, evenimentele din seria “A Fost Odată la Castel”?

Dacă ar fi să descriem, într-un singur cuvânt, manifestațiile desfășurate în perioada sărbătorilor de iarnă, la Castel Mimi, acest cuvânt ar fi “feeric”!

Să începem cu faptul că “A fost Odată la Castel” a început cu “Avanpremiera de Crăciun”, pe 14 decembrie 2019, eveniment în cadrul căruia oaspeții s-au bucurat de izvar nelimitat, de show de lumini și de un concert interpretat de National Youth Orchestra. Cei mici au reușit să-l viziteze pe Moș Crăciun și să facă poze împreună, să le scrie răvașe celor dragi și să le trimită prin intermediul Poștei Moșului. Mai mult, bucătarii Castelului au preparat tarte, checuri și delicii culinare speciale.

Seria de evenimente “A fost Odată la Castel” a urmat și pe data de 22 decembrie 2019, odată cu „Atelierul lui Moș Crăciun”, un eveniment dedicat copiilor, cu mai multe activițăți pentru cei mici, între care: Reprezentații științifice haioase de la Mendelevium, fire show Sansara, show de lumini spectaculos, fanfara Moșilor Crăciunei și, bineînțeles, atelierul propriu-zis al lui Moș Crăciun, unde micuții au confecționat cadouri pentru prieteni și părinți.

“Ajunul Crăciunului” este un alt eveniment din seria “A fost Odată la Castel”, care s-a desfășurat la Castel Mimi pe 24 decembrie. Pe scenă a urcat îndrăgitul artist Cristofor Aldea-Teodorovici, împreună cu orchestra sa și a cântat, în mare parte, melodii în stilul folk-funk. Oaspeții au mai avut parte de mai multe show-uri de lumini, proiectate pe clădirea castelului, de izvar în cantități nelimitate și, desigur, de un adevărat târg de sărbătoare.

Organizatorii seriei de evenimente “A fost odată la Castel” nu au ratat nici ocazia de a desfășura, pe 28 decembrie, un concert marca Vali Boghean Band, în cadrul căruia cele câteva sute de oameni, prezenți la eveniment, au fredonat melodiile vestitului muzician moldovean.

Sfârșitul lui 2019 a fost marcat de o mare Forfotă, la Castel, care a presupus un târg de sărbătoare, show-uri de lumini, izvar, ceai cald, dulciuri preparate de bucătarii Castelului și desigur, o atmosferă de poveste.

Începutul noului an 2020 a fost dedicat, în exclusivitate, copiilor! Pe data de 4 și 5 ianuarie, picii prezenți la evenimentul “Petrecerea Copiilor” s-au bucurat de un spectacol grandios, cu personaje de poveste și cu Moș Crăciun, acompaniat de Alba ca Zăpada. Deși organizatorii nu au menționat, în program, despre eventualele cadouri pe care cei mici urmau să le primească, Moșul a fost generos și le-a oferit celor mici dulciuri și cadouri.

Noul an a mai adus la Castel o serie de excursii, cu genericul “Turul Castelului de Iarnă”, desfășurate în perioada 2-10 ianuarie. Cei dornici de a cunoaște labirinturile Castelului Mimi, beciurile, vinăria, legendele locale, dar și să deguste vinurile Castel Mimi, au reușit să-și împlinească curiozitatea, în acest sens.

Iar punctul culminant și ultimul eveniment din seria “A fost Odată la Castel” a fost cel din data de 11 ianuarie, când Argatu și Moș Martin au urcat pe scenă, pentru a oferi publicului ritmuri de folclor autentic românesc mixate cu beaturi de hiphop. Aceasta a fost petrecerea în cadrul căreia nici o persoană nu a stat locului și s-a dansat timp de 2 ore, încontinuu. Faptul că evenimentul a fost unul excepțional îl demonstrează feedbackul pe care vizitatorii Castelului l-au oferit ulterior. Aceștia s-au arătat pur și si simplu încântați de prestația artiștilor Argatu și Moș Martin.

La o bună parte dintre evenimentele “A fost odată la Castel”, oaspeții au venit cu trenul de pe ruta Chișinău-Castel Mimi-Chișinău, pus pe linie special pentru aceste ocazii. Show-urile de lumini, proiectate pe clădirea Castelului, izvarul care a curs gârlă, târgul de Crăciun, muzica de sărbătoare și decorul feeric au fost câteva dintre elementele cheie, care au făcut din ambianța de la Castel – o adevărată sărbătoare.

Cultură

10 motive să nu stai acasă în zilele următoare

Publicat

pe

PE SCURT

Concert cu muzică și dansuri populare, vizită în Parlamentul Republicii Moldova, cum să faci un podcast – sunt doar câteva opțiuni pentru a petrece acest weekend.

Ți-am pregătit zece motive să nu stai acasă și să petreci timpul util, fie la workshop-uri creative sau în discuții cu specialiștii despre sindromul Down.

PE LUNG

1. Vizitează Parlamentul împreună cu colegii tăi de clasă

Astăzi (6 februarie) mai ai posibilitatea să te înscrii pentru sâmbătă ca să vizitezi Parlamentul Republicii Moldova împreună cu colegii tăi de clasă. În premieră, Parlamentul organizează un eveniment dedicat absolvenților instituțiilor de învățământ. Vizitele vor avea loc sâmbătă, 8 februarie.

Înregistrarea are loc până la 6 februarie 2020. Pentru înregistrare expediați un mesaj electronic, cu mențiunea ABSOLVENȚI”, la adresa: [email protected], indicând următoarele date:
1. Persoana de contact (nume, prenume, nr. de telefon)
2. Promoția (anul și denumirea completă a instituției pe care ați absolvit-o)
3. Lista tuturor participanților la vizită (nume și prenume) – de la 5 până la 35 de persoane
4. Opțional, anexați la mesaj o poză comună a clasei/grupei din anii de studii (de exemplu, din albumul de absolvent). Ulterior, vei primi o confirmare privind înregistrarea și ora exactă a vizitei.

2. Nu-ți place cum arată curtea blocului în care locuiești? Consultă juristul urban

Nu-ți place cum arată curtea blocului în care locuiești și ai vrea să o schimbi, dar nu știi cum să faci acest lucru? Comunicarea cu autoritățile municipale (Primăria) este anevoioasă și nu știi cum să soliciți legal schimbări în curtea blocului sau pe strada pe care locuiești? Ai o idee dar nu te prea pricepi la amenajări urbane și ai avea nevoie de un sfat?

Programează-te la o consultație și vino la întâlnirea cu experții în domeniul urbanismului și cel juridic. Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 14:00 până la 18:00, la unicul Birou de Organizare Comunitară (BOC) din Chișinău în Casa Presei, oficiul 507 (str. Pușkin, 22) îi poți consulta pe juristul Anatolie Albin și urbanista Constanța Dohotaru.

3. E cool să fii cult la Nisporeni

Mâine (7 februarie) la ora 18:00, la Nisporeni va avea loc a doua ediție a concursului de cultură generală din Nisporeni „CoolTure II”. Este nevoie doar să ai un telefon cu internet și să te înregistrezi. Poți veni cu prietenii tăi și să formați o echipă din patru persoane sau poți veni singur și vei găsi pe loc o echipă. Evenimentul este organizat de organizația de tineret din Nisporeni BestYouth.

4. Învață să desenezi istorioare

Îți place să-ți dezvolți propriile istorioare, dar mereu te blochezi la desenarea lor? Storyboarding-ul ar putea fi o provocare. Ești așteptat cu băuturi, creioane, hârtii, un led gigantic, o tabletă grafică și cu pasiune pentru storyboarding.

Acest workshop este dedicat tuturor celor care simt nevoia de a se exprima atât prin scenaristică cât şi vizual. Nu poţi rata acest eveniment dacă eşti student, scriitor, animator, designer, ilustrator sau cum se zice la noi – „chinoșnic”. Vei descoperi elementul cheie, necesar pentru crearea unui decupaj original. Timp de două ore şi doar în trei paşi, vei analiza şi vei pune în practică gramatica cinematografică.

Workshop-ul va avea loc pe 7 februarie la Artcor, la ora 18:30.

5. Cum să-ți spui povestea online printr-un podcast

Poate vrei să lansezi o afacere. Poate vrei să transformi un hobby în ceva mai mult. Sau poate ai un proiect creativ și vrei sa-l povestești lumii. Orice ar fi, modul în care spui povestea ta online poate face diferența.

Stella Jemna, autoarea podcastului “Aprinde Becul” te invită să vezi cum aceste idei se transpun în realitate cu ajuroul Podcast-ului. De unde începi, care sunt primii pași pentru ați crea propriul produs media, cum transpui un vis in realitatea virtuală. Autoarea îți va povesti din experiență despre podcasting și amploarea pe care o ia acest instrument media. Workshop-ul v avea loc vineri, 7 februarie 2020 ora 18:30 la Artcor.

6. Concert folcloric la Ialoveni

Dacă ți s-a făcut dor de dansurile și muzica folclorică, ansamblul de dansuri„Brâuleţ” te invită la concertul aniversar „5 ani în pași de dans”. În cadrul programului vor evolua  Formaţia folclorică „Alină-te Dor”, interpretul de muzică populară Ion Moraru, studioul artistic „Enigma”, ansamblul de dansuri moderne „Misterio”, conducător Marina Cristal, rapsod al Moldovei Vladimir Popescu şi invitata de onoare interpreta de muzică populară Galina Maleca.

Concertul va avea loc la Casa Raională de Cultură Ialoveni, sâmbătă la ora 14:00.

7. Ședință de terapie cu părinți și copii cu sindromul Down

De sâmbătă, 8 februarie și în următoarele sâmbete vor avea loc ședințe cu trei experți diferiți despre copiii cu sindromul Down. Ședința este organizată în cadrul proiectului „Am sindromul Down! Am dreptul la Viata!” Prima ședință va fi împreună cu specialista Virginia Rusnac, directoarea Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică. Evenimentul va avea loc sâmbătă,  februarie, la Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu, la ora 09:30.

8. Hrănește caii cu morcov și mere după ce vor concura la sărit peste obstacole

La Școala Republicană de Hipism și Pentatlon va avea loc concursul de sărituri peste obstacole „Farhad-Pașa”, ediția IX. Competiția se desfășoară în memoria lui „Farhad-Pașa”, trăpașul de rasă Orlov, mândria sportului ecvestru din RM, campion la nenumărate competiții respublicane de sărituri peste obstacole.

Evenimentul va avea loc sâmbată, 8 februarie, ora 10:00, pe str. Calea Orheiului, 90. Organizatorii te îndeamnă să aduci mere și morcovi ca să hrănești căluții.

9. Învață să scrii proiecte

Începe noul an cu un atelier de instruire în scrierea proiectelor. Urmează runda a XX-a a Programului de granturi mici și ai putea să te pregătești bine pentru asta, dacă vrei să câștigi 10 mii de lei pentru proiectul tău.

Pe 08 şi 09, 15 și 16 februarie 2020 (10.00 – 16.00), în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni, se va desfăşura atelierul de instruire pentru tineri privind scrierea şi elaborarea proiectelor. Membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni vor explica pas cu pas cum se completează formularul de aplicare, cum se definesc obiectivele, cum se detaliază planul de acţiuni şi cum se întocmeşte bugetul proiectului.

10. Călătorește cu locomotiva iubirii

La data de 9 februarie, de pe peronul Gării Feroviare pornește locomotiva iubirii Yardsale care ține drumul spre primăvară. În timp ce trenul așteaptă la peron, împreuna vom reuși: să jucăm nunți rapide, să cumpărăm cadouri hand-made și cărți poștale pentru cei dragi, să confecționăm inimioare din origami.

Organizatorii te îndeamnă să vii în rochie de mireasă. Astfel, vei putea intra gratuit la eveniment, la fel cum o vor face copiii și pensionarii. Biletul costă 60 de lei.

Foto principală: Facebook/ Școala republicană de hipism și pentatlon modern

Citește mai departe

Divertisment

A mai rămas o singură zi până la Petrecerea Copiilor, de la Castel Mimi. Ce program special îi așteaptă pe cei mici

Publicat

pe

De către

Primul weekend din 2020 este dedicat, totalmente, copiilor. Cel puțin, la Castel Mimi, zilele de sâmbătă și duminică, 4-5 ianuarie, vor fi despre și, mai ales, pentru cei mici. Asigurările vin din partea administratorilor Castel Mimi, care le-au pregătit picilor un program de poveste, cu multe personaje vii, colorate și interactive, printre cele mai importante regăsindu-se Moș Crăciun și Alba ca Zăpada, așteptate cu o apariție cel puțin spectaculoasă.

Programul special prevede următoarele activități:

  • Însuflețirea ursulețului de pluș și al motanului Puffy
  • Jocul iepurașilor din poveste, care vor interacționa cu cei mici
  • Dansul incredibil al jucăriilor însuflețite
  • Moș Crăciun și Alba ca Zăpada, care vor da un spectacol de neuitat
  • Jocul iernii
  • Bătălia cu bulgări colorați
  • Jocul cu pânza de ațe colorate
  • Poșta lui Moș Crăciun, prin intermediul căreia, cei mici le vor putea transmite felicitările lor, celor dragi
  • Atmosferă de poveste și multă, dar foarte multă distracție

Evenimentul „A fost odată la Castel. Petrecerea Copiilor” se va desfășura la Castel Mimi, în zilele de 4 și 5 ianuarie, începând cu ora 17:00.

Prețul unui bilet este de 150 de lei pentru adulți, iar copiii de până la 12 ani au acces GRATUIT la eveniment.

Biletele pot fi procurate online, prin intermediul platformei iTicket: http://bit.ly/Petrecerea_Copiilor

*În prețul biletului nu sunt incluse băuturile, mâncarea și dulciurile, care vor fi puse în vânzare pe teritoriul Castelului, dar nici transportul.

Citește mai departe

Divertisment

A fost odată la Castel. Petrecerea Copiilor

Publicat

pe

De către

„A fost odată la Castel” este genericul unui șir de evenimente care se desfășoară

la Castel Mimi în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Iar cei mici vor avea parte de un eveniment doar al lor – “Petrecerea Copiilor”. Acolo, ei se vor scufunda într-o lume magică, de poveste și vor da curs distracției.

„A fost odată la Castel. Petrecerea Copiilor” va avea loc în primul weekend al noului an, pe data de 4 și 5 ianuarie, începând cu ora 17:00, la Castel Mimi.

Firul roșu al evenimentului: În lumea jucăriilor, care se pregăteau să devină cadouri, s-a întâmplat o mare minune. Jucăriile au prins viață – o viață foarte dinamică, vivace și plină de interacțiune.

În program:

  • Moș Crăciun și Alba ca Zăpada, care vor da un spectacol de neuitat
  • Însuflețirea ursulețului de pluș și al motanului Puffy
  • Iepurașii din Poveste, care vor interacționa cu cei mici
  • Dansul incredibil al jucăriilor însuflețite
  • Jocul iernii
  • Bătălia cu bulgări colorați
  • Poșta lui Moș Crăciun, prin intermediul căreia, cei mici le vor putea transmite felicitările lor, celor dragi
  • Atmosferă de poveste și multă, dar foarte multă distracție

Programul este accesibil și interesant atât pentru copiii mici, cât și pentru cei mai mari, fie că este vorba de copii de doar 2, 3 ani, sau fie că este vorba despre copii de 10, sau chiar 12 ani.

Biletele pot fi procurate online, prin intermediul platformei iTicket.

Prețul unui bilet la „A fost odată la Castel. Petrecerea Copiilor” este de 150 de lei pentru adulți.

Copiii de până la 12 ani au acces gratuit la eveniment.

*În prețul biletului nu intră băuturile, mâncarea și dulciurile care vor fi puse în vânzare pe teritoriul Castelului și nici transportul.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Cultură15 ore în urmă

Salut! Sunt Oana și o să-ți recomand săptămânal filme

Mereu mi-a fost greu să mă prezint în mod serios în fața cuiva, dar cred că cea mai simplă introducere...

Sănătate17 ore în urmă

Ce fac specialiștii IT din Moldova împotriva COVID-19? Roboți, aplicații și hărți

PE SCURT În timp ce medicii încearcă să trateze pacienții infectați și sectorul IT se implică în lupta cu COVID-19....

Divertisment18 ore în urmă

R.Moldova va procura 100 000 teste din China. Pentru revenirea moldovenilor vor fi organizate zilnic curse charter

PE SCURT Autoritățile de la Chișinău vor procura din China 100 000 de teste pentru diagnosticarea COVID-19. Acestea vor fi...

Social19 ore în urmă

LIVE TEXT/ 35 de cazuri noi cu COVID-19 în Republica Moldova

PE SCURT Ora 18:00 Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat despre cinci curse charter pentru perioada 31 martie – 5 aprilie...

SocialO zi în urmă

Transnistria / Doi soți, pedepsiți pentru că nu au stat în carantină după ce au fost „peste hotare” în Moldova

PE SCURT Transnistria a numărat astăzi, 29 martie, al 18-lea caz de infectare cu COVID-19. Autoproclamatele autorități au dispus ca...

Sănătate2 zile în urmă

E în regulă să te simți iritat, copleșit, înfricoșat. 7 sfaturi și 6 exerciții, dacă ești în izolare

PE SCURT Șoc. Criză. Acum iese la iveală insecuritatea noastră interioară. Frici și stări greu de suportat: nu mai putem...

Social2 zile în urmă

LIVE TEXT/ +32 cazuri de COVID-19. Va fi deschis un spital de triere. „Dacă va fi dinamica actuală, ne va trebui de săptămâna viitoare”

PE SCURT 18:00 Încă 32 de cauzuri de COVID-19. În total, avem 263 de cazuri, dintre care două decese și...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

Igor Dodon: Ne-am pregătit pentru a implica, dacă va fi necesar, și Armata

PE SCURT Președintele Igor Dodon a menționat astăzi, că dacă va fi necesar, în acțiunile de combatere a noului tip...

PoliticăO săptămână în urmă

Oamenii care iau decizii pentru noi. Cine sunt membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a RM

PE SCURT Parlamentul a aprobat pe 17 martie hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în...

Politică2 săptămâni în urmă

PSRM și PDM fac alianță majoritară. Lista miniștrilor PDM

PE SCURT Partidul Socialiștilor și cel Democrat au semnat astăzi acordul de constituire a unei alianțe majoritare. Potrivit celor două...

Alegeri3 săptămâni în urmă

No pasaran. Alegerile parlamentare de la Hâncești nu vor fi anulate din cauza Covid-19

PE SCURT Măsurile de securitate luate de autorități pentru a opri răspândirea Covid-19 în țară, nu s-au răsfrânt asupra alegerilor...

Politică3 săptămâni în urmă

Moțiune simplă, povara miliardului furat, suspendarea reducerii pedepsei deținuților. Ce s-a aprobat astăzi la Parlament

PE SCURT Blocul ACUM a înaintat astăzi în ședința Parlamentului o nouă moțiune simplă împotriva politicii externe a Republicii Moldova,...

Politică4 săptămâni în urmă

Stoianoglo confirmă reținerea și audierea a patru persoane din conducerea BNM. Alte declarații ale procurorului general

PE SCURT Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat astăzi că a eliberat o ordonanță prin care a permis reținerea și...

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova4 săptămâni în urmă

Vlogul lui Dodon. Președintele răspunde, iar politologii comentează

PE SCURT  Deja de trei luni, președintele Igor Dodon comunică cu cetățenii Republicii Moldova prin intermediul unui vlog dinstribuit pe...

Advertisement

Opinii

martie 2020
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031